Cercetarea ştiinţifică

Este interesantă zona. Îmi amintesc că Şerban Ţiţeica discuta cu studenţii săi tema cercetării ştiinţifice. Apăruse, tradusă din ruseşte, o carte despre cercetarea în URSS. Cu direcţii multe. O leg de timpul de acum, din România, prin accentul pus pe psihologie. De altminteri abordarea pavloviană a fost incorporată şi în psihologia behavioristă/comportamentală care este baza descrierii comportării lui Homo Oeconomicus. Introducerea psihologică la economie acum este piramida lui Abraham Maslow. Dar tocmai ierarhizarea sistemelor de comunicare, şi taxonomia pavloviană este o foarte bună introducere, lipseşte acolo ! Este vorba despre tipurile de sisteme de comunicare (nu mă refer la TIC) care leagă individul uman post-post-modern de piaţă şi de producţie. Or, România nu poate ieşi din groapă pentru a dezvolta Noua Economie dacă în şcoala ei, de la orice nivel, nu se ia în considerare şi piramida sistemelor de comunicare. În practică aceasta conduce „practic” la reducerea costurilor operaţionale şi la o abordare paradisiacă a timpului. Deci „Transcendenţa este posibilă”! Dar aceasta-i teza de bază din isihasmul care-i rădăcina ideologiei legionare.
Titus Filipas

„Revoluţia” din decembrie ’89

Democraţia înseamnă management ! Până la 22 decembrie 1989, carnetele de comenzi ale fabricilor româneşti erau pline. Problema era onorarea lor rapidă cu produse de calitate pentru export. Managementul de bază al producţiei industriale de calitate era (şi este) metodologia Kaizen, axată pe ameliorarea continuă făcută la „rădăcina ierbii” de grupuri active de muncitori, ingineri, tehnicieni, din fabrici şi uzine, grupuri organizate după sistemul cercurilor de calitate (Quality Circles). Aşa se făcea peste tot atunci în lumea dezvoltată! Un pionier al acestor iniţiative în industria românească, înainte de 1989, a fost Virgil Săhleanu. Care a devenit după 1989 un lider sindical autentic, adică un lider sindical sărac. Totuşi, în perioada guvernării CDR, Virgil Săhleanu a fost ucis pentru că nu vroia cedarea industriei româneşti către străini. Repet, pentru progresul României „cercurile de calitate” contau, nu „reţelele”. Care, oricum, erau puternic infiltrate de sovietici ! http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/campaniile-rl/video-scriitorul-cassian-maria-spiridon-despre-tortionarii-sai-nu-i-pot-ierta-nu-mi-au-cerut-iertare-247498.html
Titus Filipas

Dimitrie Vilie, cine a fost ?

Câteva zile în urmă, economistul şi jurnalistul Ilie Şerbănescu, declara textual într-o emisiune pe Antena 3 : „România este în urmă faţă de Occident cu 200 de ani.” Nu îl contrazic. Dacă scădem 200 de ani din anul 2011, ajungem la începutul secolului XIX. Am recapitulat aici pe blog datele care ne leagă de începutul secolului XIX. Şi am clamat ca un acquis occidental fundamental asimilarea Ideologiei primare/Ideologiei lui Destutt de Tracy/ Ideologiei Şcolilor Centrale, denumirile sunt echivalente. Nu aduceam în sprijinul acestei clamări decât cartea Echilibrul între antiteze de Ion Heliade Rădulescu, precum şi cartea profesorului de secundar George Băiculescu, unde acesta scria focalizat pe influenţa lui Condillac şi Destutt în impunerea standardelor europene asupra ideologiei naţionalismului românesc. Din lectură, conchid că domnul George Băiculescu aparţinea unui grup de idei, că avea camarazi de opinii într-un grup de reflecţie despre care nu mai ştim acum prea multe. La 1948, teroarea alogeno-cominternistă adusă în România de tancurile sovietice scotea şi ardea din toate bibliotecile noastre cărţile ce ar fi putut să amintească, măcar vag, despre ideologia naţionalismului românesc. După 1989, am rămas plăcut surprins să constat că liberalul Dan Amedeo Lăzărescu mai vorbea despre toate lucrurile acestea (credeam că eu sînt unicul depozitar al acestei hermeneutici ideologice naţionale). Dar până de curând nu ştiam cine a venit la noi cu ideologia primară a lui Destutt de Tracy. Şi nu am aflat de la academicieni, nici măcar de la Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu , ci de la dăscălimea noastră care mai trăieşte, şi ne apără valorile!, vezi http://confluente.ro/Accente–Istorie/Scoala_din_rucar_in_secolul_al_xix_lea.html/wap Ţin să menţionez aici în mod special cartea „Monografia Şcolii generale Nae A.Ghica din Rucăr-Argeş”, scrisă de domnii profesori Gheorghe Pârnuţă şi George Nicolae Podişor. Ion Heliade Rădulescu este în multe circumstanţe criptic şi ascuns în ceea ce priveşte revelarea informaţiei din Echilibrul între antiteze. Cartea aceasta nu a mai fost tipărită după anul 1989, deşi este capitalistă şi anti-rusească (dar poate că aceasta este vina majoră a lui Heliade Rădulescu). Aşa că recitesc o ediţie veche, îngrijită la anul 1916 de criticul Petre V. Haneş. Recitesc cu foarte multă atenţie. Mi s-a părut că la un moment dat era pus un accent de mare valoare peste numele „Dimitrie Vilie”. Cine a fost ? Caut (cu Google, fireşte, cum altfel?). Găsesc numai două titluri. Foarte lămuritor scrie despre „Dimitrie Vilie” în Monografia Şcolii generale Nae A.Ghica din Rucăr-Argeş. Redau excerptul : „[...] sistemul lancasterian sau al împrumutatei învăţături. I se mai spunea metoda monitorială sau alilodidactică, răspândită mai ales, după punerea în aplicare a Regulamentului Organic. Ea fusese cunoscută şi aplicată la noi în şcoala grecească de către Dimitrie Vilie, în perioada 1805-1815. De la acesta a învăţat-o Ion Heliade-Rădulescu, care o va introduce în prima clasă lancasteriană deschisă în 1822, şi care apoi, va fi însuşită de către dascălul transilvănean refugiat, Aaron Florian şi aplicată în şcoala de la Goleşti în 1827.” După ce, mai înainte, domnii Gheorghe Pârnuţă şi George Nicolae Podişor subliniau în text „curentul novator declanşat de ideile revoluţiei franceze de la 1789 în domeniul instrucţiei şi educaţiei maselor.” Ei bine, tocmai „curentul novator” înseamnă ideologia primară a lui Destutt de Tracy. Am menţionat importanţa ei atât în educaţia din Franţa, cât şi la noi. Trebuie să înţelegem că nu putem mege mai departe, dacă nu recapitulăm noţiunile fundamentale. A, şi mai găsesc menţionat un Dumitru Vilie (poate acelaşi Dimitrie), trăitor la anul 1834 şi membru într-o societate culturală http://www.dacoromania-alba.ro/nr31/boierii_golesti.htm Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul
http://nastase.wordpress.com/2011/12/10/pas-cu-pas-in-ungaria-catre-nimic-bun-exemplu-pentru-romania/

Titus Filipas

Despre Ungaria, Transilvania, România

„1 decembrie 1918”, comentariu despre Ungaria, Transilvania, România, prilejuit de articolul http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-a-rupt-maniu-ardealul-de-ungaria-246588.html Teoretic, şi prin voinţa iniţială a contelui von Beust, după Compromisul/Ausgleich de la 1867, Parlamentul instalat la Budapesta trebuia să reprezinte, şi să servească, toate popoarele din Transleithania. În realitate, clasa politică maghiară a recurs la malversaţiuni, înşelătorii, ameninţări, pentru a-şi asigura dominarea etniei lor în Transleithania, şi pentru a maghiariza forţat celelalte etnii. Banii colectaţi de la toate popoarele din Transleithania pe baza unor legi de impozitare votate de Parlamentul din Budapesta trebuiau folosiţi, în intenţia iniţială a contelui von Beust, în mod echitabil pentru toate popoarele din Transleithania. Dar clasa politică maghiară i-a deturnat, de exemplu, pentru şcoli exclusiv cu predare în limba maghiară, şcoli care practicau metodologia sistematică a maghiarizării popoarelor din Transleithania (de exemplu în zona iazygilor antici romanizaţi dintre Tisa şi Dunăre erau înainte preponderente satele româneşti, însă acelea au dispărut complet prin aplicarea ideologiei maghiarizării). Clasa politică maghiară a surprins de asemenea bine legea progresului capitalist industrial, şi ea s-a străduit după anul 1867 să creeze o clasă muncitorească maghiară puternică. Acea muncitorime maghiară a devenit ulterior masa de manevră a cominternistului Bela Kun. Bizar, însă aproape toată clasa politică maghiară a fost apropiată sufleteşte de ţelurile iredentiste ale bolşevicului Bela Kun care fondase Republica Sovietică Maghiară, singurul proiect de Ungaria Mare aproape concretizat după colapsul unguresc din 1526, la Mohaci. Ştim că numai Armata Regală Română a oprit trupele lui Bela Kun şi a desfiinţat Republica Sovietică Maghiară. Însă activiştii ei au rămas! Unul dintre activiştii maghiari bela-kunişti, pe nume Fóris István, a devenit în anul 1921 membru fondator al Partidului Comunist Român ! Tovarăşul Fóris István a cunoscut o ascensiune puternică în PCR, devenind chiar secretarul său general, sub numele Ștefan Foriș. Iar comunistul român Nicolae Ceauşescu îl adula pe Ștefan Foriș! Nu trebuie uitat că Imre Nagy a fost unul dintre locotenenţii cominternistului Bela Kun. Faimoasa revoluţie maghiară de la 1956 nu a fost atât anti-comunistă, cât exacerbat iredentistă. De altminteri, se ştie că a existat o conivenţă între Imre Nagy şi Nikita Hruşciov pentru sacrificarea României prin cedarea Transilvaniei. Doar intervenţia secretă, însă foarte energică, a liderului chinez Ciu -En –Lai pe lângă conducerea sovietică supremă a stopat proiectul iredentist al lui Imre Nagy. Acel iredentism maghiar al revoluţiei din 1956 şi-a pus amprenta asupra „revoluţiei române” din decembrie 1989 (vezi gaura din drapel). Exact la acel moment a intrat România în faza probabil ireversibilă de dizolvare (prin regionalizări şi autonomii).
Titus Filipas

Imperiul Austro-Ungar ?

Imperiul Austro-Ungar la 1718 ? http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/dughenele-din-sangeacul-de-lipova-247047.html N-avea cum să fie. Pentru că Ungaria fusese distrusă definitiv prin victoria lui Soliman Magnificul în bătălia de la Mohaci, la anul 1526. Şi pentru că Transilvania nu-i Ungaria, aici se face confuzia perpetuă, speculată de duşmanii noştri. Lupta împotriva Imperiului Otoman a fost dusă de Habsburgi în cadrul doctrinei Romania Neoacquistica iniţiată de mişcarea de Contra Reformă. Grafic, doctrina Romania Neoacquistica este expusă în pictura lui El Greco. Exact în cadrul acelei doctrine fusese angajat Mihai Viteazul, şi plătit pentru a recuceri Stambulul. Însă cu acei bani el a pus în lucrare un deziderat personal (sau „Pohta ce-am pohtit”) : anume unirea palatinatelor neolatine din Romania Orientală. Ştim că aproape orice proiect începe voluntarist. Fundamentarea intelectualistă a proiectului Mihai Viteazul a fost adusă abia de Şcoala Ardeleană. În fine, cele mai mari cuceriri teritoriale Neoacquistica au fost realizate sub conducerea unui geniu militar latin, Eugeniu de Savoia. Care nu ştia boabă ungureşte ! De altminteri însuşi prinţul Eugeniu de Savoia va institui o linie culturală de latinizare în teritoriile Neoacquistica. Această politică va fi urmată riguros până la anul 1770. De condiţiile culturale create astfel vor beneficia corifeii Şcolii Ardelene. Ridicarea Prusiei, şi victoriile împotriva Imperiului habsburgic la Solferino şi Sadova, au creat condiţiile pentru murdarul Compromis/Ausgleich de la 1867 impus prin „Pohta” contelui von Beust. Care nu a intenţionat de fapt vreodată refacerea Ungariei! De altminteri „arhetipul cultural Laleaua” (floare adusă în Europa de Soliman Magnificul) demonstrează că această refacere este imposibilă. Contele von Beust visa refacerea Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană! Dar va apare în loc, după anul 1867, Kakania (apud Robert Musil), adică statul distopic KundK ori „Imperiul Austro-Ungar”.
Titus Filipas

Bariera slavonică

Articolul acesta http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dupa-368-de-ani-apare-din-nou-cartea-romaneasca-de-invatatura-a-mitropolitului-varlaam-246584.html îmi oferă ocazia să vorbesc despre bariera slavonică. Cu „prima epocă de renaştere culturală la noi – epoca lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu” (apud P.P. Panaitescu), înceta „boscorodeala” slavonă a popilor, îngăduiţi de acum să vorbească frumos româneşte. Reamintim că slavona este o limbă artificială, inventată de cărturarii Photius, Kirilus şi Metodius odată cu Oikumena slavonică, un concept geopolitic controlat spiritual de la Constantinopol. Profesori lui Kiril, acela care a inventat alfabetul chirilic, i-au fost Leon Gramaticul precum şi Photius (anul naşterii 815 ?, trăitor până la 897 ?), viitorul patriarh iconoclast, unul dintre cei mai culţi oameni care au existat vreodată pe lumea aceasta. Este foarte plauzibil ca ideile de bază ale viitoarei Reforme Cirilice, incorporând, în termenii moderni ai lui Noam Chomsky, foarte multe principii de gramatică generativă, să fi fost expuse de Photius la cursurile sale de gramatică şi filosofie. Iar fratele Metodiu a îndeplinit pe o perioadă funcţia de guvernator în provincia Opsikion din Asia Minor, adică în thema cea mai apropiată de Bosfor, unde experimentează, cu foarte mare succes, aplicarea iconoclasmului instituţionalizat pentru integrarea colonilor slavi. Această gramatică generativă propagată apoi prin Reforma Cirilică printre triburile slave dezbinate le va unifica într-o foarte mare măsură, în detrimentul masei de protoromâni sau de români novaci. Gramatica generativă a Reformei Cirilice va injecta cimentul stabilităţii în bariera slavă, rupând mare parte a peninsulei balcanice din masa de latinitate creată prin ‘socii’-alizarea populaţiilor locale de sorginte antică. Multe câştiguri de civilizaţie din Romania Orientală se pierd atunci. Cu toate că proveneau ei înşişi dintr- o veche populaţie balcanică ‘socii’-alizată, liderii Asăneşti ai celui de al doilea Ţarat bulgar, sertizaţi în montura elitei militare bulgare şi slave de o extraordinară cruzime, dăduseră ordin să se taie limba popilor care ţineau slujba în limba română. Popii români refuzau să citească slavoneşte, mimau doar, de unde a apărut expresia ‘boscorodeala popilor’. Încarcerarea lingvistică slavonică în biserică a fost ruptă abia prin epistemologia lui Coresi. Dar era în acea transmisie a ideilor epistemologice şi influenţa Reformei. Pentru noi, românii de azi, Bizanţul are semnificaţie negativă numai pentru faptul că, prin gramatica generativă cirilică instituţionalizată şi sprijinită, Doamne!, pe atâta amar de cultură elină, o alfabetizare extrem de rapidă în Oikumena slavonică pe care a creat-o în ţinuturile noi de la nordul imperiului roman de răsărit a învins gramatica generativă sălbatică şi spontană, –trăsături proprii actului inteligent genuin–, primitivă în sens sincretic (vorbim aici despre sensul filosofic, nu teologic, al termenului sincretic, vorbim despre sens întâlnit la Henri Wallon şi Pierre Bourdieu), propagată de românii novaci prin brazda plugului mare ce defrişa noi pămînturi în nord şi în răsărit de ceea ce numim acum România. Pe vremea comunismului, după o vizită în Bulgaria, unul dintre gânditorii români ai Şcolii de la Târgovişte evalua într-un text aluziv că dacă „elita” slavă dură s-ar evapora peste noapte, populaţiile locale ar putea vorbi româneşte iarăşi. „Elita” slavonică a întreţinut, de altminteri, şi războaiele balcanice din secolul XX. Aceasta dovedeşte că elita slavă din Balcani a putut asimila numai gramatica unui limbaj artificial, nu şi spiritul civilizaţiei de calitate şi Eudaimonia din Romania Orientală. Se mai avansează uneori argumentul că slavona este sacră. Totalmente fals. Există o diferenţă enormă între latină şi elină, pe de o parte, şi slavonă, pe de altă parte. Elina şi latina se bazau pe cultură. Slavona nu se baza pe o cultură, ci pe o gramatică. Iar aceea gramatică organizatoare de cuvinte într-un discurs fusese creată de umanişti bizantini, nu fusese creată de slavi.
Titus Filipas

Liberia-nizarea societăţii româneşti

Citesc pe blogosferă : “Eu am fost foarte mirat când am aflat (din WikiLeaks sau alte surse) că politicienii noştri, şi de la Putere şi de la Opoziţie,din toate partidele, fac coadă la Ambasada USA. Se duc acolo precum pacienţii la şedintele cu psiholog, precum enoriaşii la spovedanie. Avem o lipsă de orgoliu şi de mândrie ceva de speriat. Înţeleg că suntem o ţară mică şi trebuie să mai dai din coadă la „Marele Licurici” (deocamdată USA pare singura SuperPutere cât de cât compatibilă cu nevoile noastre) dar modul în care se duc acolo politicienii şi se bârfesc unii pe alţii este aproape penibil şi grotesc. Mentalitate de rudă mică şi săracă. Continuăm cu succes perioada fanariotă şi, după anii de comunism, ni s-a mai dezvoltat şi un complex de inferioritate faţă de Occident.” Aceasta-i o dovadă a Liberia-nizării (http://en.wikipedia.org/wiki/Liberia ; http://en.wikipedia.org/wiki/Monrovia ) tot mai accentuate a societăţii româneşti actuale. Liberia a fost fondată la anul 1822 de reprezentanţi ai unor familii de patricieni afro-americani ce trăiau în Washington D.C. Totuşi, ei nu s-au amestecat, chiar judecând lucrurile pe termen lung, cu populaţia „de culoare” locală. Cu atât mai puţin ei nu le-au transmis autohtonilor negri din Liberia ideologia lui Thomas Jefferson (ce avea ca nucleu, reamintesc, ideologia primară a lui Destutt de Tracy). Am avut la Universitatea din Craiova, în anul pregătitor pentru medicină, studenţi liberieni din cele două grupuri amintite. Dar între ei exista o falie culturală profundă ! Studenţii liberieni ce proveneau din familiile de patricieni afro-americani care au fondat statul lor erau de un intelectualism natural, adică lipsit de stridenţă. Îmi plăcea să-i ascult cum discutau, în pauze, despre literatura americană (erau cărţi pe care le citisem şi eu, foarte probabil că erau din programa lor de liceu). Pe de altă parte, cei care proveneau din pădurea africană aveau atitudinea boxerului agresiv. Când eu puneam o întrebare, sau enunţam o problemă de fizică elementară, erau primii care se cereau la tablă ! Cu toate că nu pricepeau în mod evident nimic. Reflexivitatea nu îi atinsese. Aşa se explică de ce “On April 12, 1980, a military coup led by Master Sergeant Samuel Doe of the indigenous Krahn ethnic group overthrew and killed President William R. Tolbert, Jr.. Doe and the other plotters later executed a majority of Tolbert’s cabinet and other Americo-Liberian government officials and True Whig Party members.”
Titus Filipas

Poveste din Sibir

Am auzit-o prin 1970, de la un inginer petrolist din România. Avea colegi geologi care studiaseră în URSS. Vara, grupele acelea de studenţi făceau practica în expediţii geologice (absolut fabuloase!) în Siberia. La terminarea practicii geologice siberiene, o grupă aştepta într-o gară sosirea trenului care venea din Dalnîi Vostok, şi mergea la Moscova. Erau în sala de aşteptare a gării. Tot acolo era şi un grup de ţigani în aşteptare, ţigani tineri şi mai puţin tineri. În grupă erau doi studenţi români care vorbiseră până atunci numai ruseşte. La un moment dat, şi mai îndepărtaţi de ceilalţi studenţi, dar pentru aceasta se apropiaseră de ţigani, cei doi începură să vorbească între ei pe româneşte. Atunci o ţigancă bătrână se ridică, se apropie de ei, şi începu să-i sărute bucuroasă, zicându –le : „Mânca-v-aş …, de românaşi…, ne-a trimis Antonescu la Bug …” Câţi dintre ei luaseră drumul mai înspre Răsărit ? Vezi şi http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/deportatii-din-transnistria-viata-cu-400-de-grame-de-paine-pe-zi-articol-integral-246085.html
Titus Filipas