Un termen aproape desuet

Termenul Societatea Cunoaşterii (the Knowledge Society) a devenit desuet aproape. Oricum, el nu se dovedeşte a fi excesiv de inductiv pentru minte în crearea de întreprinderi economice noi. Surprinzător pentru mine să aflu că există o anumită şi certă congruenţă între cartarea de arhetipuri culturale meme şi modelele economice, mai precis modelele de întreprinderi economice. Aici prin cartare înţeleg aproape ceea ce scrie în DEX : “Urmărire pe teren și transpunere, prin semne și prin culori convenționale, pe hărți topografice, a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură.” Şi o precizare : Este vorba despre natura cunoaşterii! Modelul economic începe cu identificarea resurselor. La începutul fondării sale ca formă de învăţământ modernă, în şcoala de la Sfântu Sava economia politică avea ca primă indicaţie bibliografică lucrarea lui Condillac (1715 – 1780) “Le Commerce et le gouvernement, considérés relativement l’un a l’autre”, publicată prima oară la 1776, adică în acelaşi an cu tratatul despre Bogăţia Naţiunilor. Constituirea valorii economice se face prin noţiunea de utilitate. Aici Condillac îi depăşea mult pe economiştii britanici, iar Destutt de Tracy, care îi continuă ideile, anticipează chiar noţiunea de utilitate marginală ce-i ingredient pentru Curentul principal din doctrina economică (Mainstream Economics) acceptată de instituţii precum FMI, Banca Mondială, şi Organizaţia Mondială a Comerţului. În acea carte din 1776, abatele de Condillac exprimă ideea vizionară că învăţământul şi cunoaşterea pot să creeze noi utilităţi cu valoare economică. Este bine ştiut faptul că un om din lumea academică îşi poate arăta acum pe deplin valoarea socială numai dacă este capabil să creeze întreprinderi economice start-ups. Sigur, sigur, sigur, până la “punctul mort” ele nu aduc profituri, dar pe această fază de costuri exclusive intervine ajutorul capitaliştilor de risc (venture capitalists) şi al investitorilor providenţiali (business angels). Dar în Societatea Cunoaşterii eficient explorată, totul va începe cu o navigaţie pe un teritoriu bine cartat al arhetipurilor culturale meme. Iar serendipitatea poate conduce paşii noştri către arhetipuri culturale cu utilitate. Şi ancorând aici, pe un asemenea arhetip cultural-ştiinţific având potenţial o utilitate care adaugă valoare economică, se poate construi un model de IMM. În Franţa de acum, rolul capitaliştilor de risc şi al investitorilor providenţiali este preluat de o societate de stat. Având însă un management vizionar şi inteligent pentru faza de evaluare a potenţialităţii noilor idei cu utilitate economică. O asemenea companie de stat ar trebui să fie creată şi în România.
Titus Filipas

Partiţia între profituri şi salarii

Faptul că firmele străine care operează în România scot anual din ţară un flux de bani de 250 miliarde euro arată că România este exploatată masiv. Înţeleg că impozitul plătit la această sumă enormă este numai de 1 miliard de euro. Eu nu cer creşterea impozitului. Oamenii care lucrează în acele firme ştiu mult mai bine cum să gestioneze banii. Însă Controversa Cambridge a Capitalului (CCC) trebuie reluată ! Deşi la noi nu a fost niciodată discutată, decât sub forma unui slogan comunist stupid : „Cincinalul în patru ani şi jumătate!”. Abia acum văd şi eu că avea un sens : Prin importul de tehnologie nouă, chiar creştea produsul marginal în organizaţiile industriale socialiste ! Totuşi existenţa unui flux de 250 miliarde euro ce iese acum anual din România arată că una dintre problemele CCC, anume partiţia între profituri şi salarii trebuie să fie pusă. Desigur, cu tact. Dar şi cu fermitate de politică macroeconomică aplicată.
Titus Filipas

Recomand o carte

Vă recomand o carte încântătoare (deşi dificilă) : “Nineteenth-Century Theories of Art” (publicată în seria California Studies in the History of Art), editor fiind domnul Joshua Charles Taylor. Fragmente din carte sunt disponibile gratuit pentru lectură şi în biblioteca Google online.
Titus Filipas

Redevenţa

Discuţia despre redevenţă trebuie să fie reluată în context mai larg. 1/În primul rând o redevenţă se plăteşte atunci când o resursă naturală non-regenerabilă este angrenată în creşterea economică pe rolul unui factor de producţie. 2/Redevenţa este doar un articol-item din tema/taxonomia perenă a rentei. 3/ De obicei contractul de redevenţă plătit de o firmă este asociat cu o secretizare deosebit de opacă. 4/ Transformarea unei resurse naturale non-regenerabile de către o firmă (de exemplu RMGC) într-un factor de producţie trebuie să fie legată de o transparenţă asupra funcţiei de producţie folosită de firmă! 5/ Nu-i acesta cazul la RMGC şi în general la alte firme străine care obţin profituri în România. 6/Tuturor investitorilor în economia românească trebuie să li se ceară şi prezentarea funcţiei de producţie pe care o folosesc ei (sau intenţionează să o folosească). De ce sunt consideraţi „bieţii români” de acum exact în postura aborigenilor tasmanieni de la începutul secolului XIX ? Şi nu trebuie să uităm, aborigenii tasmanieni au dispărut cu toţii, absolut aneantizaţi de pe faţa Pământului ! Ne aşteaptă aceeaşi soartă ? Foarte probabil că da. Este cert că pentru „bieţii români” lucrurile sunt acum mult mai rele decât erau în anul 1989.
Titus Filipas

„Putin este urît de naţionaliştii ruşi”

+Dacă mi se permite, aş vrea să comentez aserţiunea “Sunt o mână de oameni care au ştiut întotdeauna care trebuie să fie drumul României: să rupă cu trecutul comunist, să iasă din sfera de influenţă rusească şi să îşi reia locul în sânul civilizaţiei occidentale, o ţară de oameni liberi, demni şi prosperi.” Mi se pare că rolul Rusiei în problemele României de azi este puţin exagerat. Moscova, cum se vede din politica ei controversată, nu are scopuri politice clarificate nici pentru ţările prietenoase ei (ex. Bielorusia) – toate considerentele politice se dau la o parte când este vorba de interesele comerciale a marilor companii precum Gazprom. Vă rog să nu rîdeţi, dar există foarte multe asemănări între ceea ce se petrece în România şi în Rusia în domeniile politic şi economic, deşi Rusia nu are o “Rusie a ei”, de care să se plângă. Adică avem de a face mai degrabă cu apartenenţa României la un spaţiu post-socialist, post-URSS, împreună cu Rusia, decât sub dictatul Rusiei. Închipuiţi-vă că Rusia ar pieri, de pildă, prin divizare în mai multe state neînsemnate geopolitic. Ce s-ar schimba pentru România? Doar atâta că Chişinăul n-ar avea alternativa Bucureştiului, dar asta e o altă poveste. Şi încă ceva aş dori să spun. Din Europa, situaţia în Rusia se pare clară: guvernul prezidat de Putin este naţionalist, contraamerican şi contraoccidental. Dar să ştiţi că el este urît de naţionaliştii ruşi tocmai pentru faptul că este proamerican. Şi nu este doar o invenţie propagandistică. Doar toate legile pe care se bazează reformele în mai multe domenii (servicii comunale, medicina, învătământ, etc), si care presupun comercializarea acestor sfere, în ultimii ani sunt scrise de universitatea Inalta şcoală economică, care era fondata în anii ’90 pe bani de organizaţii americane şi care a păstrat strânse legaturi cu cercuri economice occidentale, fiind cunoscută şi azi prin orientarea ultraliberală. Cea mai mare parte din supraprofituri obţinute de bugetul Rusiei în anii 2000, când petrolul era scump, nu era investită în proiectele din Rusia, nici în cumpărat de arme, ci în obligaţiunile SUA. Şi oligarhii ruşi îşi ţin banii în băncile occidentale, de aceea dacă Occidentul ar dori să ducă o politica mai activă de apărare a intereselor ţărilor din Europa de Est faţă de Moscova, ar reuşi perfect. Însă mi se pare că Occidentul nu este prea interesat să facă aşa ceva, are problemele lui…+ Sursa : Comentariul #58 de la http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/america-si-cauzele-pierdute-221202.html
Pentru conformitate,
Titus Filipas