Există două categorii de bănci franceze în ceea ce priveşte cultura percepţiei riscului. Cele două categorii au fost stabilite de către agenţiile americane de notaţie Moody’s, Standard & Poor’s şi Fitch. În prima categorie (cea rea) se află băncile franceze BNP Paribas, Crédit agricole şi Société générale. În cealată categorie sunt Natixis, Banques Populaires şi Caisses d’Epargne. Spuneam pe fire mai vechi despre cultura percepţiei riscului că ea ţine de unul dintre cele trei tipuri de cunoaştere esenţiale pentru lumea modernă : anume de cunoaşterea prudenţială. Să nu se înţeleagă de aici că tipurile de cunoaştere umană ar fi limitate la trei, aceasta-i doar abordarea curentă din antropologia pragmatică, bine înstăpânită şi respectată de exemplu în ecologia industrială (nu doar în filosofie, în treacăt fie spus, nu înţeleg de ce preşedintele Traian Băsescu afirmă atât de peremptoriu că „filozofii sunt tâmpiţi!”). Pe de altă parte, oamenii care lucrează în toate băncile amintite mai sus au trecut prin aceleaşi şcoli de educaţie franceză. Atunci, se pune întrebarea : De ce nu au reacţionat ei exact în acelaşi chip ? Răspunsul, în opinia mea, poate fi dat de ceea ce numesc a fi „perturbaţia internaţionalistă”. Mai exact, de normele impuse prin acordurile Basel privitoare la riscul bancar. Am mai zis că acordul Basel II asociază un risc nul titlurilor/obligaţiunilor pentru datoria suverană. Un adevăr este bine ştiut de toţi, inclusiv de Rusia şi China : anume că obligaţiunile americane T-bonds prezintă risc zero. Chiar şi acum ! Problema pentru BNP Paribas, Crédit agricole şi Société générale a fost aceea că au luat drept perfect valabilă, cel puţin pentru oricare stat din UE, normarea din acordul Basel II privitoare la obligaţiunile de stat. În consecinţă, aceste bănci au cumpărat cu mare lejeritate obligaţiuni de stat ale Greciei. De unde au apărut problemele lor actuale !
Titus Filipas
Etichete: Titus Filipas
