Discuţia despre redevenţă trebuie să fie reluată în context mai larg. 1/În primul rând o redevenţă se plăteşte atunci când o resursă naturală non-regenerabilă este angrenată în creşterea economică pe rolul unui factor de producţie. 2/Redevenţa este doar un articol-item din tema/taxonomia perenă a rentei. 3/ De obicei contractul de redevenţă plătit de o firmă este asociat cu o secretizare deosebit de opacă. 4/ Transformarea unei resurse naturale non-regenerabile de către o firmă (de exemplu RMGC) într-un factor de producţie trebuie să fie legată de o transparenţă asupra funcţiei de producţie folosită de firmă! 5/ Nu-i acesta cazul la RMGC şi în general la alte firme străine care obţin profituri în România. 6/Tuturor investitorilor în economia românească trebuie să li se ceară şi prezentarea funcţiei de producţie pe care o folosesc ei (sau intenţionează să o folosească). De ce sunt consideraţi „bieţii români” de acum exact în postura aborigenilor tasmanieni de la începutul secolului XIX ? Şi nu trebuie să uităm, aborigenii tasmanieni au dispărut cu toţii, absolut aneantizaţi de pe faţa Pământului ! Ne aşteaptă aceeaşi soartă ? Foarte probabil că da. Este cert că pentru „bieţii români” lucrurile sunt acum mult mai rele decât erau în anul 1989.
Titus Filipas
Etichete: 1989, Dezvoltare durabilă, România, Titus Filipas
