Olbia! Olbia!

Jean-Baptiste Say şi politica de la Bug a lui Ion Antonescu. Politică aprobată într-o primă fază de omul politic britanic Winston Churchill (vezi Memoriile sale consacrate celui de al doilea război mondial).
Titus Filipas

Soluţii 2.0 pentru salvarea spitalelor de proximitate

Un argument Web 2.0 pentru a împiedica închidarea spitalelor de proximitate http://solutionsauxentreprises.lemonde.fr/grandes-entreprises/l-imagerie-medicale-en-reseau-pour-conserver-des-hopitaux-de-proximite_a-11-251.html?utm_source=lemonde&utm_medium=supplement%2Bpartenaire&utm_content=l%27imagerie%20m%E9dicale%20en%20r%E9seau%20pour%20conserver%20des%20h%F4pitaux%20de%20proximit%E9&utm_campaign=2010_sfr_bt_solutions-de-communications-aux-entreprises  Miniştrii din guvernul României provenind de la formaţiunea UDMR, care au fost titulari la Ministerul Sănătăţii, nu au propus vreodată asemenea soluţii pentru salvarea spitalelor de proximitate în România. Această egregioasă absenţă ideatică a lor mă face să exprim serioase îndoieli asupra competenţei lor intelectuale. Superioară intelectualilor români, după cum spunea preşedintele Traian Băsescu.
Titus Filipas

Jean-Claude Trichet

Domnul Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a luat o serie de măsuri de politică monetară ce au reuşit să potolească oarecum panica stârnită pe bursele europene. Încă de duminică, principala decizie a domnului Jean-Claude Trichet a fost apropierea de ceva similar unei operaţiuni de Quantitative Easing. Iar politica monetară a BCE a reuşit să introducă o anumită uşurare, deşi ea nu-i totalmente Quantitative Easing (dar este complet operaţiune pe piaţă deschisă). Datoriile suverane ale Italiei şi Spaniei fuseseră supuse unei presiuni exorbitante, exprimată sub forma cererii de creştere a dobânzii obligaţiunilor la maturitate ale celor două state. Vânzarea obligaţiunilor de stat, amintesc, reprezintă vânzarea de datorie suverană. Domnul Jean-Claude Trichet a portretizat operaţiunea pe piaţă deschisă (Open Market Operation sau OMO) ordonată de el ca fiind parte din lupta împotriva inflaţiei în UE (lupta împotriva inflaţiei fiind principalul obiectiv declarat al BCE), iar nu ajutoare către ţările fragilizate din zona euro, fragilizate din cauza datoriilor suverane. Însă, ţin să observ din nou, reacţia amplificată a bursei BVB din Bucureşti, unde indicii bursieri picaseră cu peste 12% la miezul zilei, îmi arată că insiderii ştiu exact cât de mare este datoria suverană reală a României. Valoarea datoriei suverane reale a României este ascunsă publicului românesc. Această povară imensă peste ţară se datorează aproape exclusiv liniei macroeconomice trasată de preşedintele Traian Băsescu. Insiderii mai ştiu despre fragilizarea extremă a economiei României drept consecinţă a politicii macroeconomice ordonată de preşedintele Traian Băsescu. Repet, pentru 40 miliarde euro din datoria suverană a României, responsabilitatea sa personală este bine dovedită. Nu prea cred eu că restul de 60 miliarde euro (cel puţin) din datoria suverană a României poate fi imputată umilelor „credite cu buletinul”, aşa cum sună refrenul de disculpare personală frecvent auzit de la preşedintele Traian Băsescu.
Titus Filipas

Blue-chip-urile de la Bursa de Valori

De mai bine de vreun an de zile, semnalam faptul că blue-chip-urile de la Bursa de Valori Bucureşti sifonează bani din România către Occidentul UE. Deci exista un flux permanent de bani către exteriorul României. Deşi blue-chip-urile care beneficiau de acest flux de bani pretindeau că sunt prezente în România pentru a „dezvolta” economia românească. Iată că ne vorbeşte acum şi domnul Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, totodată preşedintele Consiliului Fiscal http://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/dumitru-raiffeisen-bank-romania-este-vulnerabila-la-miscarile-de-capital-trebuie-sa-ne-facem-temele-ca-sa-nu-fim-taxati-prea-mult-8590354 Dar nici măcar acum, acest economist-şef Ionuţ Dumitru nu dezvăluie cine a sifonat, şi sifonează, banii din România. Tot ce putem descifra este că debitul fluxului de bani s-a intensificat acum.
Titus Filipas

Problemele Americii

În fine, după scăderea notaţiei de ţară pentru USA, preşedintele Barack Obama poate vorbi liber despre problemele Americii actuale : “Obama says he inherited economic problems” http://news.yahoo.com/obama-says-inherited-economic-problems-001543865.html
Titus Filipas

Datoria suverană americană este palatabilă

Capitalismul american merge foarte bine. Toată focalizarea opiniei publice merge acum spre faptul că nota de risc de ţară pentru USA a scăzut de la AAA la AA+. În acelaşi timp se acordă prea puţină importanţă evoluţiei dobânzii pentru titlurile financiare care oferă datorie suverană americană sub formă de T-bonds cu termen de maturizare (termen de scadenţă) pe 10 ani. La aceste obligaţiuni ale statului USA, dobânda pe 10 ani a scăzut de la 2.56% a 2.43%. Ceea ce arată că achiziţionarea de datorie suverană americană a devenit încă mai palatabilă! În acelaşi timp Franţa, o ţară notată cu AAA, trebuie să ofere o dobândă de 3.2% pe 10 ani pentru atragerea de cumpărători către obligaţiunile sale de stat.
Titus Filipas

Cărţi de joc

„Comunismul s-a prăbuşit precum un castel de cărţi de joc!” se zicea imediat după 1989. Dar “la chinezi, şi la albine,/comunismul se menţine!“. China comunistă, constatăm acum, deţine toate cărţile de joc din economia globalizată!
Titus Filipas

Despre jidani

Dan Culcer :”Problema definițiilor și informațiilor din dicționare și enciclopedii este veche. Pe vremuri, intelectualii românii se plângeau și, întrucât nimic nu s-a schimbat, se pot plânge mereu, că nimeni nu-i ascultă, că prezențele românești în enciclopedii străine sunt firave și articolele conțin greșeli jenante. Dar nu am auzit ca românii să fi cerut schimbarea definițiilor într-un dicționar. Ar fi fost stupid. Cred că nici aici nu e vorba de modificarea unei definiții, ci de introducerea unui sens suplimentar. Ceea ce este logic. În unele contexte, în mod normal, doar în unele contexte, expresia «jidan» are o încărcătură neplăcută pentru un evreu și este folosită de un român ca o caracterizare negativă. Cuvântul jidan are cel puțin patru sensuri în limba română. Cel mai vechi este cel care e atestat în documente istorice ca echivalent pentru uriași. Este și cel mai puțin cunoscut. L-am folosit într-un poem și un poet israelian originar din România, căruia i-am trimis cartea, a fost șocat din principiu, că am folosit cuvântul jidan, deși în context era clar că scriam despre tatăl meu, văzut de mine, copil, ca un uriaș. Referințele mele la un dicționar al limbii române redactat de un lingvist evreu, Lazăr Șeineanu, ca argument pentru sensul respectiv, care nu-i era cunoscut amicului, nu par să-i fi fost de folos [...]” http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.com/2011/08/excesele-monitorizarii-lingvisti-si.html
Titus Filipas

Elasticitatea cererii în raport cu preţul

Firmele franţuzeşti care produc şi exportă produse industriale ar fi în principiu interesate de o anumită devaluare a monedei euro, deoarece respectiva devaluare ar favoriza exporturile lor. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre firmele germane producătoare şi exportatoare de bunuri industriale. De ce apare această diferenţă între judecăţile pe care le fac patronatele franceze şi cele pe care le fac patronatele germane ? Dar înainte de comparaţie, să aruncăm puţină lumină asupra felului cum erau considerate exporturile româneşti de produse industriale înainte de anul 1989. Exportul era considerat numai printr-o tratare foarte brută a curbei de cerere : Dacă scazi preţul, atunci creşte cererea ! Ceea ce este foarte adevărat, numai că lipsa de rafinament în gândirea economică te împinge să faci exporturile printr-o politică de dumping. Iar unele ţări, de exemplu USA, reacţionau imediat. Este evident că atât patronatele franceze, cât şi patronatele germane raţionează mult mai subtil asupra curbei de cerere. Managerii lor iau în considerare elasticitatea cererii în raport cu preţul. Şi se pare că aici, avantajul comparativ între firmele franceze şi cele germane este în favoarea germanilor. Firmele germane exportă mai mult produse industriale decât firmele franceze, deoarece primele reuşesc să realizeze elasticităţi mai mici ale cererii în raport cu preţul. Din acest motiv, firmele germane nu sunt realmente interesate într-o devaluare a monedei euro.
Titus Filipas

Himerele viitorului anunţă oportunităţi

Opiniile mai vechi ale „economistului optimist” Say I-ul contrazic opiniile mai noi ale „managerului vizionar” Peter Ferdinand Drucker care spune : +Antreprenoriatul se bazează pe o teorie a economiei şi pe o teorie a societăţii. Noua teorie economică şi socială vede schimbarea ca fiind normală şi sănătoasă. Noua teorie vede sarcina majoră în societate – şi în mod special în economie – în aceea de a efectua în prezent într-un mod diferit, mai curând decât a îndeplini într-un mod ameliorat, ceea ce deja se făcea mai înainte destul de bine în economie şi în societate. Acesta-i adevărul fundamental pe care-l exprima economistul Say I-ul cu două sute de ani mai înainte. Economistul Say I-ul a forjat termenul antreprenor / întreprinzător. Ceea ce spunea Say I-ul a avut intenţia unui Manifest şi a unei Declaraţii a dezacordului său faţă de opinia majoritară în epocă. Aşa cum economistul Joseph Schumpeter a formulat ulterior, această sarcină trasată de Say I-ul defineşte o “distrugere creativă.” + (vezi cartea Innovation and Entrepreneurship / Inovaţie şi antreprenoriat de Peter Ferdinand Drucker) . Acum iată şi câteva precizări însoţite de opinii personale. Sintagma “distrugere creativă”forjată de Schumpeter se referă, cred, la o acţiune practică a voinţei într-un mers continuu pe un dalaj nou format, sprijinit în fiecare element al său pe o serie de „puncte arhimedice”. Poate îmi imaginez eu acum că lumea este mai bogată decât o vedeau anticii. Aceste noi „puncte arhimedice” permit conexiuni benefice între resurse şi decizii. Iar înaintea noastră, pe această potecă foarte îngustă a civilizaţiei universale, merg himere ale Viitorului, himere care se schimbă cu strigăte. Trebuie să fim atenţi la acele strigăte. Ele anunţă noile oportunităţi. Sigur, fiecare caracterizată printr-un cost al şansei noastre pierdute. Dar în acele momente trebuie să privim noile resurse pe care să le punem în legătură cu deciziile noastre pentru economie şi societate.
Titus Filipas