Din punctul de vedere al doctrinelor economice aplicate, o ţară aflată sub tutela FMI trăieşte în lumea schizofrenică pe care o creează artificial intervenţia acestei instituţii. În doctrina economică neoclasică a FMI nu se admit mecanismele de feed-back pozitiv care să permită creşterea unei economii naţionale. Astfel, o ţară ghidată de FMI ajunge să fie o ţară terminată. De exemplu, România a luat 40 de miliarde euro ca împrumut cu dobândă. Şi nu se vede absolut deloc ce creştere economică au impulsionat aceşti bani. Pentru a explica absenţa creşterii economice, experţii de la FMI dau vina pe corupţie. Bineînţeles, există corupţie. Dar vina principală pentru blocarea creşterii economice se află chiar în doctrina FMI. Atunci când, doctrinar, nu urmăreşti să obţii un feed-back pozitiv, banii luaţi de ţară merg spre amplificarea corupţiei. Una dintre modalităţile de ascundere a corupţiei oficiale este camuflarea fluxurilor de bani cheltuiţi inutil sub eticheta de „investiţii în infrastructură”. Atunci când intervine şi majoritatea din parlamentul României pentru a vota cheltuirea banilor împrumutaţi de ţară printr-o lege pentru „investiţiile din infrastructură”, datoria suverană a ţării şi corupţia cresc inexorabil în tandem. Despre o asemenea lege vreau să vorbesc. Ea a fost propusă de Sulfina Barbu. „Legea turismului ar putea fi adoptată în toamnă”, le-a comunicat Sulfina Barbu ziariştilor http://www.mediafax.ro/politic/sulfina-barbu-legea-turismului-ar-putea-fi-adoptata-in-toamna-8564298/ . “În primul rând, finantarea lucrarilor de infrastructura cu prioritate de Guvern prin MDRT este o prevedere din aceasta lege si elaborarea metodologiilor pentru toate tipurile de obiective turistice, care astazi vedem ca nu sunt reglementate, ma refer aici inclusiv la monumentele istorice, la obiectivele turistice în care avem resurse cu caracter terapeutic si la multe alte obiective. De asemenea, în privinta colaborarii dintre autoritatile centrale si autoritatile locale, am prevazut ca toate metodologiile, toate avizele si absolut toate proiectele se elaboreaza de catre autoritatile centrale în colaborare cu autoritatile locale altfel nu cred ca cineva poate sa dezvolte turismul în România de unul singur, nici operatorii nu pot sa o faca singuri fara reglementari clare, nici autoritatile centrale si locale nu pot sa faca fara operatori puternici.” Deci „Legea turismului” orientează în mod clar fluxul de bani luaţi de România cu împrumut (cu dobândă) către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Sulfina Barbu face o confesiune suavă despre nişte „operatori puternici” care intervin la cheltuirea banilor pentru „investiţiile din infrastructură”. Am spus de multe ori că trebuie să ne luăm după „cei vechi”. Opinia mea este aceea că trebuie să urmăm şcoala „economiştilor liberali optimişti” în viziunea despre cerere şi ofertă : Legea cererii pe piaţă se bazează pe teoria utilităţii, iar legea ofertei se bazează pe teoria privitoare la costurile de producţie şi pe legea lui Say I-ul (pe care, instinctual, o respecta şi Steve Jobs). Iar întreprinderea Microsoft la începuturile sale de creştere intensă s-a conformat (dar aceasta s-a întâmplat spontan) în respectarea teoriei utilităţii pentru legea cererii pe piaţă. Mai precis, existenţa şi impunerea unor standarde a favorizat creşterea firmei Microsoft. Problema pentru Sulfina Barbu, dar şi pentru noi toţi, este aceea că deşi proiectul Legii turismului a „prevăzut ca toate metodologiile, toate avizele şi absolut toate proiectele se elaborează de către autorităţile centrale în colaborare cu autoritatile locale”, legislatorii au uitat să ia în considerare standardele inernaţionale în domeniu. Standardele pentru Noua Economie.
Acum România este integrată în Uniunea Europeană. Dezvoltarea durabilă (sustenabilitatea) este un obiectiv central al politicii Uniunii Europene. Prin integrarea în Uniunea Europeană, România adoptă automat acest obiectiv. Sustenabilitatea implică obligatoriu trei aspecte (numite şi ‚principiile Brundtland’): o chestiune ambientală ; o chestiune economică ;o chestiune socială. Comisia Brundtland a definit ‚dezvoltarea durabilă’ drept o problemă cu obiective multiple, al cărei management cere să fie realizată o ‚performanţă triplă’ (‚the triple bottom line’). Iar pentru „chestiunea ambientală” există nişte standarde internaţionale care trebuie să fie respectate în economia de piaţă. În România actuală nu se cunoaşte acest set de standarde pentru „chestiunea ambientală”. Ar fi deosebit de util pentru România ca Legea turismului să cuprindă şi articole care se referă în mod expres la necesarele standarde (ele sunt incluse în grupul mai larg de standarde ISO 14000, unde zerourile din sufix sunt înlocuite cu diverse alte cifre care trimit la texte internaţionale clare şi explicite). Respectarea acestor standarde să fie impusă „operatorilor puternici” prin noua Lege a turismului. Legea să prevadă şi pedepse cuvenite pentru „operatorii puternici” care nu respectă, în România, standardele internaţionale din „chestiunea ambientală”.
Titus Filipas
Etichete: Dezvoltare durabilă, România, Titus Filipas
