Văd că sunt puse în discuţie, de către putere şi opoziţie, două teme în aparenţă complet diferite : „regionalizarea” şi „politica macroeconomică a bunăstării sociale”. Totuşi, cum se arată în lucrarea http://www.economia.unimi.it/uploads/wp/Sezer-2006_21.pdf , cele două teme sunt legate. Lucrarea aceasta este şi un reper, un referenţial (benchmark) pentru panoplia de mijloace analitice prin care se pot aborda cele două teme în comun. Din păcate, nici puterea, nici opoziţia, nu recurg la acest instrumentalism logic. Iar hibele care ne împiedică se ascund în istoria noastră grea. Şi epoca fanariotă, şi cea comunistă, au introdus îngrozitoare falii în posibilitatea de cunoaştere. Trebuie să înţelegem că este o luptă pentru supravieţuire. A noastră, ca popor şi ţară. Recursul la armele cele mai moderne, armele gândului, este absolut necesar. Spuneam că eu consider acest blog AN ca pe o comunitate de practică epistemică. Este un atelier de idei pe care se îngăduie abordarea temelor dificile şi stringente. Acesta este un start bun. La noi, în România, chestiunile de teorie culturală şi de supravieţuire au fost mereu îngemănate. La noi a fost mereu necesar să se gândească pe termen lung şi în concepte universaliste. Aceasta este de fapt şi osatura ideologică a protocronismului românesc. Jugul fanariot ne-a făcut să pierdem Epoca Luminilor. Dar bazele conceptuale puse în Iluminism pentru supravieţuire sunt necesare în acest timp al celei de a doua modernităţi şi a cyborghizării. Matematicianul şi economistul Nicolae Georgescu-Roegen vorbea despre Aritmomorfism, prin care înţelegea un pozitivism laplaciano-eulerian care construieşte modele calculabile pentru realitate. Şi nu putem gândi altfel dacă vrem să supravieţuim! În studiul institutului economic de cercetare a calităţii vieţii mă aşteptam să fie propusă vreo funcţie aritmomorfică pentru bunăstarea socială. Iar în proiectul de regionalizare pentru România, tocmai asemenea funcţii de bunăstare socială trebuie să constituie baza ştiinţifică pentru regionalizare. Nimic, nimic, nimic, de ambele părţi, puterea şi opoziţia. Prin 1968, domnul Nicolae Georgescu-Roegen a scris articolul despre “Utilitate” în International Encyclopedia of the Social Sciences. Şi nu întâmplător. Conceptul de “Utilitate” este esenţial pentru curentul principal din doctrinele economice (mainstream economics). Iar în România abordarea economiei politice prin Utilitate are o tradiţie care datează încă din vremea începuturilor pentru şcoala de la Sfântu Sava. Economia politică era studiată acolo după cărţile franţuzeşti ale lui Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy. Cartea lui Condillac se racorda chiar prin titlu la tradiţia fundamentală instituită de Cantillon. În cărţile româneşti de teorie culturală arse în anii 1948-1949 la comanda alogeno-cominterniştilor Valter Roman (tatăl primului-ministru “revoluţionar” Petre Roman) şi Lioncik Tismineţki (tatăl “profesorului nostru de anti-comunism” Vladimir Tismăneanu) erau subliniate aspectele amintite de mine. Cine le mai ştie oare ? Pentru că s-a reuşit, pe linia Stalin-Brucan, mankurtizarea aproape totală a românilor. În cartea de economie politică a lui Bonnot de Condillac, folosită prioritar ca bibliografie pentru studierea economiei politice la Sfântu Sava (pe vremuri), se făcea o distincţie limpede între valoarea economică de folosinţă şi valoarea economică pentru schimbul comercial. Destul de bizar pentru educaţia mea, la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova sublinierile acestea ni le făcea profesorul de istorie „Tata Uda” şi profesorul de Limba Rusă, un pan polonez din Basarabia, care în perioada interbelică studiase filosofia la Iaşi. Dar nu i se dădea voie să predea filosofia ! La lecţiile despre literatura rusă clasică ne prezenta lista cu titlurile de cărţi absolut formidabile din Iluminism aflate în biblioteca lui Evghenii Oneghin ; unor cărţi le rezuma ideile principale. Erau lecţii neînchipuit de grele, vorbea în ruseşte ! Iar toate acestea cu graţie absolută, fără să transpire, pentru că „panul” era într-adevăr un aristocrat ! Condillac pusese în ştiinţa economică predată de el conceptul de „utilitate” asociat valorii de folosinţă. Era utilitatea cardinală, ce se supune uşor canoanelor aritmomorfice. Canonul aritmomorfic pentru „utilitate” nu fusese inventat de către profesorul Nicolae Georgescu-Roegen, ci de profesorul de matematici al lui Antioh Cantemir (fiul cel mic al prinţului Dimitrie Cantemir). Bine, a fost aceasta o lungă introducere de teorie culturală în limba română pentru a putea discuta, fără vreun salt prea abrupt în obişnuinţele noastre de a gândi, despre conceptele principale din lucrarea de economia politică a bunăstării sociale, de asemenea concepte folosite într-o abordare ştiinţifică a problemelor regionalizării dintr-o ţară. În lucrarea sus-citată, problema ştiinţifică a regionalizării este abordată folosindu-se aşa numitele “ponderi al bunăstării sociale” (Social welfare weights). Încă de la începuturile regimului său de tip fanariot (ori foarte aproape în esenţă de acest tip de guvernare anti- românească), preşedintele Traian Băsescu a vorbit emfatic naţiunii despre extraordinara calitate a pregătirii teoretice a intelectualilor maghiari din UDMR. Acum, pe bune, au vorbit ei realmente despre abordarea ştiinţifică a problemei regionalizării în România ? Intelectualii maghiari din România nu sunt nici mai buni, nici mai răi, –ca pregătire–, decât este domnul Cătălin Zamfir. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/05/06/miercuri-la-institutul-social-democrat-ovidiu-sincai/
Titus Filipas
