Aerotropolis

„Aerotropolis” este primul concept ce se implementează pentru Noua Economie care se construieşte după recenta revoluţie din Egipt http://www.nytimes.com/2011/05/17/opinion/17iht-edcohen17.html?_r=1&hp

Titus Filipas

Preferinţele omotetice

Fraza  “Le régime précédent – fort de son idéologie arrogante et intolérante – a fait de l’homme une simple force de production et de la nature un simple outil de production.” m-a făcut să gândesc că Václav Havel n-a învăţat matematică. Pentru că frazarea lui s-a vrut a fi un adevăr etic. De fapt aşa-i percepută de către majoritate. Dar Etica, după Spinoza, trebuie să fie „more geometrico demonstrata”!  Şi, cu puţină terminologie geometrică, putem înţelege cât de rău este capitalismul de azi! Nu doar mai rău decât vechiul capitalism, dar chiar, în privinţa eticii şi dreptăţii, mai rău decât comunismul. Să nu uităm, termenul comunism poate însemna mai mult,  şi chiar ceva diferit!, decât marxismul şi leninism-stalinismul. Ştim că, în secolul XIX, Jules Michelet şi Edgar Quinet i-au influenţat pe intelectualii români în formare. Sigur, acei juni români erau ideologiceşte  pe linia Partidei Naţionale. Însă Jules Michelet şi Edgar Quinet erau într-o anumită măsură influenţaţi de babouvism. Tot o formă de comunism, avant la lettre. Acum putem înţelege de ce s-a produs atât de uşor „trădarea generoşilor” la naţional-liberali. Dar vorbeam despre matematică. Şi despre capitalismul prezent. Deoarece câştigasem o fază regională din Olimpiada Matematică, primisem drept premiu un set de cărţi. Printre care şi titlul „Elemente de transformări geometrice”, de Constantin Ionescu-Bujor, publicat de Editura Tehnică în anul 1958. Acele transformări geometrice erau tratate pe capitole. Un capitol se chema  Omotetia. După ce-am început să-nvăţ engleza, am constatat că există doi echivalenţi  : Homothety şi Homothecy. În economia de piaţă am învăţat că aici sîntem judecaţi şi jugulaţi după „preferinţele omotetice”. Omul Nou de acum, din lumea discrepanţelor sociale dureroase, trebuie să aibă „preferinţe omotetice”.  Să nu credeţi că n-au vreo legătură cu Omotetia geometrică ; tratarea prin funcţii matematice este aceeaşi. Însă aceste „preferinţe omotetice” pe care trebuie să le dovedească Omul Nou în Noul Capitalism au şi o semnificaţie psihologică. Pentru că tot se practică, aici pe blog, redau o explicaţie pe franţuzeşte : +Préférences homothétiques ? A la fois simple et complexe. C’est un principe de proportionnalité constante. Appliqué au commerce cela signifie que si les terriens s’installent un jour sur la Lune, Mars et Jupiter, il y aura toujours le même nombre de consommateurs de Jeans, hamburger et musique dans ces populations. Par exemple en Papouasie, un jeune “éduqué” n’a d’autre priorité que de vouloir s’assimiler au reste du monde, transigeant soudainement avec des milliers d’années d’une culture a nos yeux imparfaite puisque non technologique, médicale, irrationnelle. Ainsi le consommateur, stéréotype gommant les differences et accentuant le conformisme (voir syndrôme de la carpe, du requin et du dauphin en psychosocio), reproduit il toujours les mêmes comportements pour mieux être accepté par la masse. L’homothetie comportementale est donc positivement un principe d’assimilation et négativement un principe de soumission au consensus.+ Deci „preferinţele omotetice” implică un principiu de agregare impusă. Nu-i acesta chiar principiul dictaturii eficiente ?

Titus Filipas

Banii cumpără totul, inclusiv Pământul!

Nu răspund la atacuri vulgare pe blogosferă decât în măsura în care mi se permite, în replică, să exprim un punct de vedere civilizator. Termenii folosiţi de mine, –„energivor”, „amprentă ecologică”–, erau premise pentru a înţelege motivul pentru care evit să folosesc reţelele de socializare devoratoare de energie prin imagini. Amprenta ecologică a unui utilizator de Facebook este îngrozitoare! Şi, aşa cum am spus, există o diferenţă, totuşi, între comunicarea discursivă şi transmiterea  de informaţie electronică. Turboconsumerismul a împins Pământul dincolo de punctul de echilibru în care se mai putea reface fiziocrat (termen agregat aici dintr-o conotaţie biofizică şi o conotaţie economică).  Avertismente  privitoare la pericolul de distrugere globală adus de turboconsumerismul inerent asociat în cultura populară paradigmei civilizaţiei noastre termoindustriale au fost lansate de mulţi gânditori, l-am citat deja pe Immanuel Wallerstein. Dar şi Nicolae Georgescu- Roegen a dat replici argumentate extrem de solid asupra opiniilor şi propunerilor, –complet devastatoare pentru soarta planetei Pământ–, exprimate de un economist foarte proeminent din curentul principal al doctrinelor economice (mainstream economics), vorbesc despre Robert Solow. Bizar este că şi Joseph Stiglitz, altminteri un economist care a exprimat opinia că statul ideal poate gestiona întreprinderea economică mult mai bine decât  „privatul” prin impunerea de alocaţie etică a resurselor naturale ca intranţi pentru întreprinderea economică, s-a raliat acelui punct de vedere exprimat de Robert Solow. Opiniile lui Nicolae Georgescu- Roegen despre turboconsumerism şi despre calea de salvare pentru Pământ printr-un management ce reduce la un minimum creşterea de entropie au fost exprimate în cartea ce are pe prima copertă înscrisul „Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994) Économiste, Université Vanderbilt, Nashville, Tenessee (1979) La décroissance Entropie – Écologie – Économie”. Deci Robert Solow şi Joseph Stiglitz propuneau, nici mai mult nici mai puţin!, ca resursele naturale să fie considerate intranţi, –factori de producţie adică–, în funcţia de producţie, atât agregată, cât şi la nivelul microeconomic. Sînt sigur că nu v-aţi prins de „şmecheria” lui Robert Solow şi Joseph Stiglitz. Nicolae Georgescu- Roegen, despre care Paul Samuelson spunea apreciativ că acesta are în cap un „demon Maxwell bizantin” care îl ghidează, a înţeles trucul infam, ad litteram. Pentru că funcţia de producţie are drept una dintre caracteristicile principale şi pe aceea că justifică substituţia factorilor de producţie. Aceasta înseamnă că doi economişti celebri justificau teza : Banii cumpără totul, inclusiv Pământul! Avertismentele profesorului Nicolae Georgescu- Roegen sunt valabile acum mai mult decât oricând. Funcţionarea economiei, funcţionarea macroeconomică, trebuie să ţină cont de resursele naturale. Nici măcar energia nucleară, pe care a mizat Franţa, nu evită paradigma termoindustrială. Pentru că reactoarele nucleare trebuie răcite cu apă. A rîurilor sau a mării. Iar seceta care domneşte acum în Franţa creează probleme foarte grave pentru funcţionarea reactoarelor nucleare franceze.

Titus Filipas

Neagu Djuvara şi Immanuel Wallerstein

Domnul Neagu Djuvara conferenţia într-o vreme pe teme istorice într-o sală a Teatrului Naţional din Bucureşti. Auditoriul era numeros şi select. Unul dintre tiparele discursului ”Neagu Djuvara ca ideolog” era teza că Basarabii noştri întemeietori sunt Cumani. Există bănuiala că faimosul  ‚Codex Cumanicus’,   de unde sunt extrase   „principiile normative”  despre cumani, ar fi  făcut un stagiu  în  biblioteca lui Francesco  Petrarca!   Circumstanţa  respectivă nu  confirmă  totuşi „ipoteza cumană” a întemeierii basarabe. Credem  că un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’  ar fi ridicat mai curând o capitală de corturi în  Câmpia Română, bineînţeles, nu o „şatră”, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte „incorect” în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un  ‚Xanadu în Bărăgan’. Cumanii,  în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu  ungurii,  alt  popor de călăreţi  ce  au simţit mereu ‘atracţia pustei’.  Unicul  rege ungur, Ladislau Cumanul,  ce provenea dintr-o legătură cumană dovedită, era departe de virtuţile cerute unui  ctitor de ţară. Ladislau Cumanul  a intrat totuşi în numărătoarea regilor maghiari ca Ladislau numărul  IV (1262- 1290). Să mai observ că pe toţi aceşti regi maghiari Ladislau extins numerotaţi, cronicarii noştri îi numeau generic „Laslău Craiul”. A doua temă istorică a lui  Neagu Djuvara e sublinierea distincţiei între „centru” şi „periferie”. Numai că teza aceasta îi aparţine lui Immanuel Wallerstein. Am căutat : Djuvara îl citează în vreun loc pe acest Wallerstein ? Nicăieri. Am găsit totuşi un interes al tinerilor intelectuali social-democraţi români faţă de opera lui Immanuel Wallerstein. Portalul acestor „social-democraţi prin bibliografie” publică un articol tradus  http://www.criticatac.ro/1125/immanuel-wallerstein-problema-intelectuala-a-democra%C8%9Biei/ Iar pentru simplitatea rustră, dar ilustrativă, a moşierului Neagu Djuvara am găsit interviul http://catavencu.ro/neagu-djuvara-e-ceva-in-creierul-nostru-care-ne-face-ostili-organizarii-29944

Titus Filipas

Amprenta personală peste un proiect de Viitor

Vreau să redau aici o nuanţă, aş vrea chiar să pun o amprentă personală peste un proiect de Viitor pentru România în spaţiul virtual. Am discutat aici deja discrepanţa existentă între schimbul electronic de informaţie şi comunicarea în Limba Româna, în adecvarea ei cauzală faţă de realitatea lumii fizice. Pentru problemele noastre care se întind de două veacuri şi mai bine, relevanţe tematice au fost transpuse discursiv de către ideologii noştri naţionalişti Ioan Eliade Rădulescu şi Nae Ionescu. Dar trăim acum, pe planul fizic, termodinamic, energivor, un plan foarte bine caracterizat conceptual de Şerban Ţiţeica şi Nicolae Georgescu-Roegen, într-o lume cu abordări distincte de abordările clasice ale ideologilor noştri Ioan Eliade Rădulescu şi Nae Ionescu. Contrar teoremei lui Arrow, noi, românii, dispunem totuşi de o posibilitate efectivă şi fezabilă pentru agregare, pentru construirea unui arc de unificare peste timp. Această şansă, pe care America, de exemplu, nu o are!, ne este oferită de arhetipurile noastre culturale. Revin însă la temele acute şi foarte grave ale Prezentului românesc. Există, evident, o concertare exogenă de a ne distruge şi de a ne fura nouă drepturile absolute furnizate de Teologia Politică. Pe de altă parte, pentru generaţia Twitter, este necesară şi o convergenţă intergeneraţională între informarea electronică şi comunicarea în Limba Română. Este un aspect pe care trebuie să focalizeze proiectul nostru educaţional.

Titus Filipas

Amprenta noastră ecologică în continuă creştere

În lumea cyborghizată în care suntem imersaţi acum, schimbul de informaţie este  facilitat enorm. Însă canalele de informaţie electronică sunt extrem de energivore. Iar aceasta face ca participarea (mai mult ori mai puţin frivolă) fiecăruia dintre noi pe reţele sociale, de pildă,  să aibă drept rezultat involuntar o cumplită călcătură zdrobitoare de iarbă, de flori, de bondari nevinovaţi (Amprenta noastră ecologică sau „ecological footprint” în continuă creştere numai de dragul beneficiului nostru privat!). Admit că acesta-i principalul motiv pentru care am refuzat să intru pe Facebook, pe LinkedIn, chiar pe Twitter. Pe de altă parte, deşi dorim cu ardoare (cel puţin eu!) să existe o congruenţă între schimbul de informaţie electronică şi comunicarea în limba română, trebuie să admitem în onestitate intelectuală că există şi o anumită prăpastie  între cele două.

Titus Filipas

În slujba intereselor noastre

Ideologic mă interesează “tăietura clară a conceptelor”.  Aceasta ţine de Ideologia Şcolilor Centrale sau “ideologia primară” a lui Destutt de Tracy care a fost incorporată, ca un acquis European, în ideologia naţionalismului românesc fundamental în prima modernitate a României, aceea din secolul XIX. Instrumentalismul logic din sistemul filosofic al lui Constantin Rădulescu –Motru prevestea că va veni şi cea de a doua modernitate a României. Fără a se îndepărta totuşi de la ideologia naţionalismului românesc aflat în slujba intereselor noastre, a românilor adică. Este interesantă acum şi analiza comparativă culturală pe care o face Jonathan Rée pe un interval de timp exact de o sută de ani! Mai precis de la un timp  Belle Époque (atunci când domnul Constantin Rădulescu –Motru scria celebrul studiu ‚Cultura română şi politicianismul’) la timpul postmodern, un timp foarte exact caracterizat de teoreticianul cultural scoţian Gilbert Adair.  

Titus Filipas

COBA, prescurtarea Cost and Benefit Analysis

Sînt atacat virulent pe blogul unui om politic  pentru că am deschis tema COBA. Repet mesajul meu : „Nu v-am auzit/citit vreodată grăind despre externalităţi (spillovers), cu atât mai puţin nu v-am văzut pe voi murind de grija externalităţilor pe care le provoacă activitatea firmelor voastre private. Dimpotrivă, mereu mi-aţi arătat că muriţi de grija beneficiilor voastre private! Or, vă spun eu care vin din zona preocupărilor în dezvoltarea durabilă şi ecologia industrială : Analiza Costuri şi Beneficii se ocupă în mod expres de costurile sociale şi de beneficiile sociale.” Faptul că discuţi cu un client despre beneficiile şi costurile pe care le-ar avea dacă achiziţionează produsul firmei tale nu înseamnă că faci o Analiză de Costuri şi Beneficii. Care este de fapt „evaluarea unui proiect investiţional cu o perspectivă pe termen lung dintr-un punct de vedere care priveşte economia unei ţări întregi.” Intranţii (inputs)  în acest proiect pe termen lung sunt măsuraţi în termeni de „costuri de oportunitate” (am mai vorbit despre acest tip de costuri, însă nu s-au înscris  la discuţie).  Costurile şi Beneficiile implicate de proiect sunt evaluate înainte de punerea în operă a proiectului,  evaluate prin metoda chemată „Willingness to pay”.  Care, în acest caz, se adresează nu individului, ci publicului. Sigur, se construieşte şi un model de piaţă fictivă pentru ”publicul”  care va fi afectat de proiectul pe termen lung.  Deci se construieşte o piaţă proxy fictivă pentru proiect. Evaluările din Analiza de Costuri şi Beneficii se efectuează monetar tocmai pe această piaţă virtuală modelată pentru a răspunde scopurilor proiectului pe termen lung (şi de interes public, să mai adaug ?). În treacăt fie spus, eu sînt foarte sceptic că la Ministerul Dezvoltării din România se fac analize COBA „pe bune”. Dar, bineînţeles, există clienţi politici care se pretind a fi experţi COBA şi încasează bani frumoşi pentru aceasta. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/05/14/basescu-parte-imparte-la-pdl/  

Titus Filipas

Efectul unei externalităţi negative

Graficul de la  http://economics.fundamentalfinance.com/negative-externality.php arată efectul unei externalităţi negative. Aici linia oblică superioară de culoare roşie, linie ce urcă pe diagramă de la stânga la dreapta, reprezintă linia de ofertă societală, recte curba costului marginal societal. Această linie este însoţită de legenda S = MC. Legenda semnifică tocmai congruenţa dintre curba de ofertă societală şi curba costului marginal societal. Linia de culoare neagră, figurată oarecum paralelă cu linia oblică superioară despre care tocmai am discutat, reprezintă linia costului marginal privat în cazul unei firme/industrii care produce şi o externalitate negativă. Curba notată cu legenda D= MB reprezintă „curba de cerere” ; aici simbolul „D” înseamnă cererea pe  piaţă, iar simbolul MB înseamnă „beneficiul marginal ; semnul egal arată aici congruenţa dintre „curba de cerere” şi linia „beneficiului marginal”. Triunghiul cenuşiu figurează ineficienţa alocativă (deadweight welfare loss). 

Titus Filipas

De pe blogul unui om politic român

Extrag de pe blogul unui om politic român: +Social-democratie si liberalism: solutii la criza economica. / Ieri, a avut loc o dezbatere cu aceasta tema, dezbatere organizata de Institutul “Ovidiu Sincai” si Fridrich Ebert Stiftung. Au participat numerosi specialisti in macro-economie, intre care Valentin Lazea – economistul sef al BNR, prof. Ilie Serbanescu, prof. Mircea Cosea, Maria Grapini dar si multi colegi din departamentele de specialitate ale PSD. Invitatul de onoare a fost insa prof Werner Kamppeter, consultant economic al Fundatiei Friedrich Ebert. A avut loc o discutie extrem de animata, in legatura cu construirea unei alternative USL pentru guvernare, pe o zona foarte larga de abordari – de la pesimism iremediabil pana la un optimism netemperat. Oricum multe idei exprimate si paradoxal un accent repetat in legatura cu nevoia unui “stat inteligent” ca “mastermind” al unei noi abordari economice. Am anuntat si ca, in baza unei decizii comune, pe 27 mai, Victor Ponta si Crin Antonescu vor prezenta public  principiile de politica economica ale alternativei de guvernare USL.+ Totuşi, imho, tocmai ceea ce era mai important pentru economia României nu s-a discutat la această reuniune. Spun din start că este o chestiune combinată de ideologie şi istorie. Anume, dacă se doreşte realmente de către acest sector al „clasei conducătoare” la care domnul Adrian Năstase are acces (deşi nu cred că domnia sa este ascultat acolo ca un guru) o politică proiectivă şi pro-activă pentru economia României, atunci ar trebui să fie dintru început foarte clar  identificate sursele de creştere economică pentru România. Puţin ajutor de la capitaliştii japonezi? Să reamintesc că aceştia provin, la origine, din transformarea vechilor samurai în capitalişti, în universitari care credeau în principiul mediteranean ARS LONGA VITA BREVIS, dar şi în generali şi amirali pentru armata modernă. Dacă, în Japonia, Epoca Luminilor a fost decalată abia în cea de a doua jumătate  a secolului XIX, noi avem o prioritate şi un avans faţă de japonezi de circa o jumătate de veac (totuşi o întârziere de un veac faţă de Occident, datorită jugului fanariot şi ideologiei Montesquieu-Voltaire-Gibbon). Totuşi, parcă în momentul de faţă, capitaliştii japonezi abordează mai corect decât noi, românii, sursele tradiţionale care au creat la noi valoarea economică. Se ştie că marele nostru economist Apostol Arsache, el a fost în România secolului XIX ministru, iar pentru scurt timp chiar Prim Ministru (grecii îl revendică acum, însă numele de familie Arsache este foarte vechi, de sorginte persană şi armeană!), a propus o reformulare viabilă şi inteligentă a doctrinei economice a fiziocraţilor în contextul românesc. Nici în secolul XX, în România Mare, nu se renunţase  la această doctrină fiziocrată. Pe baza ei a fost construit MAT-ul (Monopolul Alcoolului şi Tutunului). Spuneam că lumea economică post-Fukushima arată altfel. Semnificaţia globalizării în lumea post-Fukushima se modifică profund, trebuie să realizăm aceasta ! Interesant este faptul că investitori japonezi vor să resuscite acum, cu banii lor, dar cu munca tradiţională de calitate a ţăranului român, o parte din MAT-ul nostru vechi, bazat pe economia politică fiziocrată. Mă mir că n-a fost pusă în discuţie, nici măcar de către Ilie Şerbănescu, prezenţa aceasta investiţională japoneză în economia României. Nici măcar reactiv n-a fost antamată de către domniile voastre (deşi japonezii acţionează pro-activ chiar pe terenul nostru) ! Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/05/13/social-democratie-si-liberalism-solutii-la-criza-economica/

Titus Filipas