Domnul Neagu Djuvara conferenţia într-o vreme pe teme istorice într-o sală a Teatrului Naţional din Bucureşti. Auditoriul era numeros şi select. Unul dintre tiparele discursului ”Neagu Djuvara ca ideolog” era teza că Basarabii noştri întemeietori sunt Cumani. Există bănuiala că faimosul ‚Codex Cumanicus’, de unde sunt extrase „principiile normative” despre cumani, ar fi făcut un stagiu în biblioteca lui Francesco Petrarca! Circumstanţa respectivă nu confirmă totuşi „ipoteza cumană” a întemeierii basarabe. Credem că un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’ ar fi ridicat mai curând o capitală de corturi în Câmpia Română, bineînţeles, nu o „şatră”, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte „incorect” în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un ‚Xanadu în Bărăgan’. Cumanii, în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu ungurii, alt popor de călăreţi ce au simţit mereu ‘atracţia pustei’. Unicul rege ungur, Ladislau Cumanul, ce provenea dintr-o legătură cumană dovedită, era departe de virtuţile cerute unui ctitor de ţară. Ladislau Cumanul a intrat totuşi în numărătoarea regilor maghiari ca Ladislau numărul IV (1262- 1290). Să mai observ că pe toţi aceşti regi maghiari Ladislau extins numerotaţi, cronicarii noştri îi numeau generic „Laslău Craiul”. A doua temă istorică a lui Neagu Djuvara e sublinierea distincţiei între „centru” şi „periferie”. Numai că teza aceasta îi aparţine lui Immanuel Wallerstein. Am căutat : Djuvara îl citează în vreun loc pe acest Wallerstein ? Nicăieri. Am găsit totuşi un interes al tinerilor intelectuali social-democraţi români faţă de opera lui Immanuel Wallerstein. Portalul acestor „social-democraţi prin bibliografie” publică un articol tradus http://www.criticatac.ro/1125/immanuel-wallerstein-problema-intelectuala-a-democra%C8%9Biei/ Iar pentru simplitatea rustră, dar ilustrativă, a moşierului Neagu Djuvara am găsit interviul http://catavencu.ro/neagu-djuvara-e-ceva-in-creierul-nostru-care-ne-face-ostili-organizarii-29944
Titus Filipas
Etichete: Ideologia Şcolilor Centrale, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, Voltaire