Business and economics

Pentru cei interesaţi de economia politică, vedeţi şi portalul http://en.wikipedia.org/wiki/Portal:Business_and_economics .

Titus Filipas

Teutonii

Cavalerii cruciaţi germani asimilează în Romania Ierusalimului valori umaniste pe care le vor muta  într-o „transhumanţă teutonică” din Romania Ierusalimului (astăzi Palestina/Israelul) în Romania Carpatică. În jurul acelor valori umaniste împrumutate din Romania Ierusalimului,   cavalerii teutoni erau obligaţi moralmente a construi instituţii  civilizatoare şi în Romania Carpatică. Ordinul cavalerilor teutoni semăna mai mult cu ordinul cavalerilor ioaniţi decât cu ordinul cavalerilor templieri. Cavalerii teutoni  ajungeau în anul 1211 şi în Ţara Bârsei – Burzenland, cum îi vor spune. Ungurii care i-au invitat sau angajat pe un teritoriu ce nu le aparţinea nici de jure, nici de facto, voiau să îi utilizeze  pe angajaţii lor teutoni împotriva ultimului val de popor migrator: Cumanii.  Însă  cavalerii teutoni  care veneau din Romania Ierusalimului în Romania Carpatică s-au dovedit a fi atât de eficienţi în stârpirea noilor migratori, încât ungurii se vor simţi ameninţaţi ei înşişi. Vor  rezilia  deci contractul cu Teutonii la anul 1225. Fără acea reziliere, Prusia Orientală s- ar fi aflat în Ardeal  iar un Kant s- ar fi născut  în Ţara Bârsei? 

Titus Filipas

Elena Ceauşescu n-a fost condamnată la moarte

+Extrag un comentariu de un bun simț eroic, semnat la 10/12/2010, ora 21:22 
de «de-a dura lex» (vezi blogul acestui autor) pe situl http://www.contributors.ro/ pe marginea unui text de Vladimir Tismăneanu, intitulat Mistere, vendete, trădări: Despre Iliescu si Ceaușescu. « De ce a fost condamnat la moarte nu doar tiranul sociopat, dar si sotia sa [...] ? » «Domnule Tismăneanu, văd că și dumneavoastră ați uitat ceva (ca Iliescu).
 Sau nici n-ați observat vreodată?Elena Ceaușescu n-a fost condamnată la moarte, 
n-a fost nici măcar acuzată de ceva, deci nici judecată și, evident, nici condamnată. 
Întregul simulacru de proces l-a vizat doar pe fostul președinte.
 Elena a fost asasinată (chiar dacă ea a solicitat să fie ucisă împreună cu Nicolae, uciderea ei n-a avut niciun temei legal).» Nici unul pseudo-legal, ca așa-zisele temeiuri ale uciderii lui Nicolae Ceaușescu. Ori cât ar părea de bizară ideea mea, anularea «sentinței» în cazul Nicolae Ceaușescu, rejudecarea procesului său, acuzarea din oficiu a tuturor membrilor așa-zisului tribunal pentru asasinat politic, pentru asasinat agravat precedat de sechestrare de persoane, în cazul Elenei Ceaușescu, este calea spre reforma socială și politică a României. De aici se poate porni pentru a desfășura firul ghemului de porcării și jafuri, abuzuri, ilegalități și sabotaj economic, trădare de țară, care formează România politică de azi. Se știe că nici una dintre acuzele formulate în camera unde se aflau sechestrați Nicolae și Elena Ceușescu nu a fost vreodată întemeiată pe vreo dovadă valabilă în justiție, nici în cea de azi, nici în cea de pe atunci, care era valabilă, neabrogată nici măcar formal la data respectivă.(Au fost acuzati de genocid, subminarea puterii de stat, subminarea economiei naționale și încercare de a fugi din țară. Niciuna dintre aceste acuzatii nu au fost dovedite si nu erau fondate.) Ex. Subminarea puterii de stat : «Infractiune care face parte din grupul de infractiuni contra sigurantei statului,asezate in t. I, art. , C. pen., partea speciala, si consta in actiunea armata de natura sa slăbească puterea de stat, precum și în orice alte acțiuni violente săvărșite de mai multe persoane împreună, de natura să atragă aceleași urmări (slăbirea puterii de stat).» Scopul meu nu este deci reabilitarea lui Nicolae Ceaușescu ci pedepsirea acelora care sunt vinovați de dezastrul României, după 1990. Deși e clar că răposatul nu va putea duce multă vreme tot ce i se pune în cârcă de la 1970 încoace. Eu voi cere acest lucru printr-o scrisoare către Procuratura României. Cine dorește o va putea prelua și trimite în nume propriu. Dan Culcer+ Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2011/02/dan-culcer-rejudecarea-procesului.html

„Bottles of tinctures”

‚Toate-s vechi şi nouă toate’, bineînţeles. „Bottles of tinctures”, citesc la  http://www.guardian.co.uk/media/2011/feb/15/arianna-huffington-post-aol (Arianna Huffington: ‘I believe in little legions’). Asta îmi aminteşte de călugărul Stratonic, din Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.

Titus Filipas

“Limbajul i-a fost dat omului”

Limbajul i-a fost dat omului să-l folosească numai în acord cu principiul identităţii din Logică, spuneau Miron Costin, Constantin Rădulescu-Motru, Constantin  Noica. Dar “limbajul i-a fost luat omului”  de epoca fanariotă, de oprimarea comunistă, iar după 1989 de culturnicii GDS.

Titus Filipas

„Elasticitate” şi „inelasticitate” în economia politică

Cauzalitate şi non-cauzalitate între diverse variabile economice. Sunt explicate prin noţiunile de „elasticitate” între variabile, respectiv de „inelasticitate” între variabile. Această interpretare a relaţiei dintre cauzalitate şi elasticitatea din economie era deja prezentă în scrierile lui John Stuart Mill. Sub influenţa lui David Hume, foarte probabil. În Prelegerile din 1926 de la Universitatea din Bucureşti, metafizicianul Nae Ionescu atrăgea atenţia asupra acestei influenţe a filosofului scoţian David Hume în discuţiile privind cauzalitatea.

Titus Filipas

Condiţiile Inada

Există aşa-numitele „condiţii macroeconomice Inada” pentru funcţia de producţie din întreprinderea industrială, o entitate care este de fapt explicată şi tratată curent la nivelul microeconomic. Deci este vorba mai curând despre o abordare conceptuală descendentă (top down approach) a funcţiei de producţie de către economistul japonez Ken-Ichi Inada. Profesorul Inada impune o serie de condiţionări exogene (externe, dar aici exogen aduce un plus de precizie, pentru că implică existenţa şi provenienţa unei surse de cauzalitate),  pentru funcţia microeconomică de producţie astfel încât să garanteze stabilitatea creşterii macroeconomice. Condiţiile Inada ţin categoric de curentul principal din doctrinele economice de azi (mainstream economics). Profesorul Inada admite că funcţia de producţie corectă propusă în abordarea sa trebuie să tindă către obişnuita funcţie de producţie Cobb–Douglas.

Titus Filipas

Echitatea intergeneraţională şi creşterea/dezvoltarea

Insist pe un subiect important din linia de politică macroeconomică a României, desigur nu a politicii guvernamentale de acum care este aceea trasată de „preşedintele jucător” Traian Băsescu. În continuitatea abordărilor de politică macroeconomică pe blog, vreau să aduc precizări, –pe româneşte–, ale conceptului de „rată naturală de creştere” (natural rate of growth). Rata naturală de creştere reprezintă creşterea maximă posibilă pe termen lung, şi ea corespunde nu doar creşterii forţei de muncă în genere, dar mai mult, creşterii calităţii forţei de muncă prin educaţie. Am mai spus că o creştere economică în perspectiva pe termen lung trebuie să respecte principiul echităţii intergeneraţionale în alocaţiile de resurse. Iar perspectiva pe termen lung cere de asemenea să fie luate în considerare principiile Brundtland. Revenind la vechea linie de gândire fiziocrată în ştiinţa economică, –tipică pentru România secolului XIX–, se impune analogia cu termenii din biologie.  Deci nu este vorba atât de mult despre o creştere, cât despre o creştere/dezvoltare. În echitatea intergeneraţionlă  trebuie să fie create noi resurse. Deja abatele Bonnot de Condillac, ale cărui tratate de economie şi echitate au pus bazele doctrinei politice social-creştine, iar spiritul lor a influenţat în prima jumătate a secolului XIX conţinutul lecţiilor de economie politică predate la şcoala de la Sfântu Sava, spunea că educaţia de calitate poate să fie văzută ca producătoare a unei noi de resurse de utilitate pentru economie. În termeni moderni, noi zicem că educaţia pentru know-how şi savoir faire formează aşa-numitul capital intangibil.  Iar capitalul intangibil este o parte din „capitalul propriu” pentru care se fac investiţiile din bani publici. În privinţa investiţiilor publice pentru „capitalul propriu”,  intervine o lege din economia politică numită regula lui Hartwick. Ea incorporează principiul echităţii intergeneraţionale.  Regula lui Hartwick aparţine de economia politică normativă.  Hartwick ţine  cont  de faptul că în „capitalul propriu”  creat prin investiţii publice, alături de investiţiile publice pentru construcţiile din infrastructură (capital propriu tangibil),  trebuie să intervină şi investiţii publice pentru crearea de capital propriu intangibil (knowledge stocks). Şi prin investiţiile publice în calitatea actului de educaţie se asigură echitatea intergeneraţională şi creşterea/dezvoltarea.

Titus Filipas

Cerere şi ofertă, costuri şi beneficii

Sînt de acord cu Thomas Carlyle atunci când spune că Economia politică este Ştiinţa zilelor nefaste (Dismal Science). Trăim acum zile faste ? Cred că nu. Cum ieşim din aceste zile nefaste? Cred că numai prin Economia politică aplicată. Toată lumea de bună credinţă cere un proiect fezabil pentru ieşirea din criză. În primul rând, trebuie să acceptăm cu toţii termenii economiei de piaţă pentru discuţii. Numai în aceşti termeni putem construi proiectul pentru ieşirea din criză. Un proiect românesc, insist. Un proiect în care sunt incorporate valori şi judecăţi de valoare. Şi oricare proiect viabil nu trebuie încopciat din bla, bla, bla.., ci alcătuit din termeni noi. Noţiunea centrală în Economia politică neoclasică este legea cererii şi ofertei. Iar noi vrem un proiect fezabil pentru ieşirea ţării din criză.  Cum se leagă cele două ? Domnul Adrian Năstase a trasat ţinta în politica macroeconomică pe care o va duce : Construirea statului social. Se află această lege a cererii şi ofertei, împreună cu proiectul fezabil pentru ieşirea ţării din criză, sub umbrela politicii macroeconomice de stat social ? Cred că da. Abordarea propusă de domnul Adrian Năstase promite că va pune un accent special pe costurile sociale şi beneficiile sociale (aşa interpretez eu). Să ne înţelegem : acestea includ totodată costurile private şi beneficiile private (profituri şi satisfacţii aduse de economia de piaţă). Iar orice proiect fezabil este evaluat prin analiza cost-beneficii. Care, într-adevăr, se leagă de legea cererii şi ofertei. Curba  de cerere poate fi aproximată în diagrama ei marshalliană printr-un segment de linie dreaptă cu pantă coborâtoare. Ei bine, reamintesc, aria de sub curba de cerere este interpretată ca un beneficiu social. În echilibrul de piaţă competitivă, o parte din aria pe care am interpretat-o deja ca beneficiu, vorbesc despre aria aflată dincolo, mai sus, de nivelul punctului de echilibru, se numeşte „surplusul consumatorului”. Şi această noţiune este esenţială pentru abordarea corectă a temelor de lucru prin analiza cost- beneficii.  Nu am spus până acum nimic despre aria aflată sub curba de ofertă : acea arie este interpretată ca un cost social. În fine, unde se află societatea cunoaşterii (care se bazează destul de mult pe IT, spun destul de mult pentru că IT nu propune valori morale, şi nu facilitează absolut deloc elaborarea unor judecăţi de valoare) în acest cadru intens cyborghizat ? În legătura sa cu surplusul cognitiv, dată fiind lipsa de costuri individuale pentru informaţie universală în cadrul cyborghizat. Or, la acest moment vedem că aceasta aduce proiectul românesc, discutat aici pe blog, în spaţiul peren al universalismului. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/02/10/la-ce-a-dus-politizarea-vamilor-din-ultimii-ani/

Titus Filipas

Statul social

Statul social este un concept normativ. Construit prin norme fundamentate pe judecăţi de valoare din linia hotărâtă de la „nivelul superior” pentru politica macroeconomică a ţării. Iar chestiunile normative, care sunt esenţiale în administrarea economiei politice a bunăstării, nu pot fi stabilite prin recursul la fapte, adică nu exclusiv recursul la o serie de date concrete este determinant pentru deciziile de politică macroeconomică. În opinia mea, determinant ar trebui să fie recursul la un set de valori esenţiale pentru naţiunea administrată. De exemplu, privatizarea companiilor producătoare de energie, cerută acum imperios României de către FMI, este un act de politică macroeconomică impus de guvernanţa mondială nedemocratică şi ocultă a supraelitelor politice. Acest act adoptat va duce inexorabil la creşterea preţului energiei electrice, şi de aici, în lanţ, a tuturor celorlalte produse de pe piaţă. Este un act macroeconomic pe linia de politică anti- românească, un act premeditat de sărăcire încă mai accentuată a populaţiei, o indicaţie externă la care Traian Băsescu a consimţit cu voioşie.

Titus Filipas