Arhiva pentru ianuarie, 2011

Politica monetară şi politica fiscală

ianuarie 5, 2011

Politica monetară, politică pe care o controlează băncile centrale, se explică prin teoria cantitativă a banilor. În treacăt fie spus, băncile centrale garantează lichiditatea sistemului bancar. Politica fiscală înseamnă folosirea de către guvern a cheltuielilor şi impozitării. Politica fiscală se explică prin modelul venituri-cheltuieli.  În general, politica monetară şi politica fiscală reprezintă două compartimente foarte distincte pentru politica macroeconomică a unei ţări. Însă pentru USA, unificarea celor două politici este facilă datorită avantajului hiperputerii de a tipări în neştire dolari. Alte ţări trebuie să unifice politica monetară şi politica fiscală în politica lor macroeconomică folosind cu atenţie modelul IS-LM. Aici sunt luate simultan în consideraţie echilibrele parţiale pe piaţa de bunuri de consum şi pe piaţa de bani. Bineînţeles, există şi piaţa reziduală, care este piaţa forţei de muncă. Dar aici se foloseşte legea lui Walras care spune că dacă există simultan echilibre pe piaţa de bunuri de consum şi pe piaţa de bani, atunci există echilibru şi pe piaţa reziduală. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/01/04/editorialul-din-jn/

Titus Filipas

Dan Brudaşcu despre moartea lui Octavian Goga

ianuarie 4, 2011

+Recent, un vechi şi bun prieten mi-a dat un telefon să îmi semnaleze faptul că fiului său i-a revenit, la şcoală, sarcina de a pregăti o succintă prezentare a “poetului pătimirii noastre” – Octavian Goga. Cum de mai mulţi ani nici Academia Română, nici alte instituţii, cu atât mai puţin Ministerul Culturii, nu au făcut nimic pentru reeditarea operei poetului de la Ciucea, prietenul meu a recomandat fiului să caute informaţii pe internet. Principala sursa a fost Wikipedia. Unde, în legătură cu moartea poetului român, uite ce se vehiculează: „La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea, poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 1415, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. La Ciucea, prin faţa catafalcului, duminică, 8 mai, şi luni, 9 mai, a continuat pelerinajul miilor de oameni care l-au iubit şi i-au preţuit opera. Marţi, 10 mai, trenul mortuar cu rămăşiţele pământeşti ale ilustrului dispărut a pornit spre Bucuresti. Sicriul a fost aşezat, miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sâmbătă 14 mai, când s-au desfăşurat funeraliile naţionale. Conform testamentului, nu s-au rostit cuvântări. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia.” Autorul informaţiei stupide şi inexacte (în ce priveşte moartea şi cauzele acesteia), dacă ţinem cont de notele de la subsolul acestui articol, pare a fi nimeni altul decât cunoscutul istoric literar Ion Dodu Balan. Desigur, articolul consacrat pe site-ul Wikipedia poetului şi omului politic român Octavian Goga conţine şi multe alte inexactităţi, erori sau abordări de evidentă rea credinţă. Să revenim la citatul de mai sus. În primul rând ne aflăm în faţa unor nepermise inexactităţi. Pentru clarificarea acestor afirmaţii, precizăm că la data de 5 mai 1938, poetul însoţit de colaboratori apropiaţi, dar în absenţa soţiei sale, Veturia Goga, plecată să-l întâlnească pe ministrul de Externe al momentului, Nicolae Petrescu Comnen, spre a-i aduce la cunoştinţă rezultatul discuţiilor avute de soţul ei cu importanţi oameni politici şi de stat de la Budapesta în legătură cu probema spinoasă a revizionismului, a plecat la Cluj. Deşi demis din funcţia de prim ministru la data de 10 februarie (nu 11 februarie 1938, cum eronat se afirma în articolul din Wikipedia), de odiosul rege Carol al II-lea, acestuia îi era teamă de fostul său premier şi decisese suprimarea fizică a acestuia spre a evita eventuala revenire, pe fondul situaţiei dezastruoase, politic şi social economic, în care se afla ţara, a extremei drepte la Putere într-un viitor nu prea îndepărtat. Prin urmare, când se afla la Cluj, profitând de faptul că poetului îi plăcea berea, s-a pus la cale otrăvirea lui, la restaurantul New York, de către agenţii lui Mihail Moruzov, din însărcinarea directă a lui Carol al II-lea. Revenit la Ciucea, în aceeaşi zi de 5 mai 1938, otrava administrată poetului de agenţii lui Moruzov îşi face treptat efectul. În cursul serii de 5 mai, poetul intra în coma. Medicul din Ciucea, un oarecare dr. Perciun, nu sesizează însa otrăvirea poetului. El a confundat manifestările şi cauza morţii cu o congestie (nu infarct!) cerebrală. De altfel, marele medic dr. Iuliu Haţieganu, venit, la solicitarea telefonică a Veturiei, la căpătâiul lui Goga, l-a apostrfat extrem de dur pe dr. Peciun reproşându-i că nu a sesizat otrăvirea acestuia şi nu a decis luarea, din timp, a măsurilor ce s-ar fi impus. După cum se vede, poate şi pentru a nu o speria prea tare,Veturiei Goga i s-a comunicat că ar fi vorba despre o banală “tensiune arterială”. În acelaşi articol consacrat poetului se fac o serie de erori foarte grave în ceea ce priveşte atribuirea exclusiv lui a tuturor exceselor anti-semite ale momentului. Pobabil că cineva are interesul, în continuare, al punerii la zidul infamiei a poetului pătimirii noastre şi a trecerii cu vederea a politicii scelerate a lui Carol al II-lea, cea mai sinistră personalitate a istoriei moderne a României. + Sursa http://www.napocanews.ro/2010/12/cariera-internationala-a-unei-erori-voite-cum-l-a-asasinat-mihail-moruzov-pe-octavian-goga.html

Pentru coformitate,

Titus Filipas

Iniţiativa adoptării legilor anti-semite

ianuarie 4, 2011

Dan Brudaşcu : “Iniţiativa adoptării majorităţii legilor anti-semite [în România]  şi a întregii politici aferente i-a aparţinut lui Carol al II-lea.” Sursa http://www.napocanews.ro/2010/12/cariera-internationala-a-unei-erori-voite-cum-l-a-asasinat-mihail-moruzov-pe-octavian-goga.html

Titus Filipas

Sevastopol

ianuarie 3, 2011

Comentând cedările teritoriale continue ale României din anul 1940, cedări care au urmat ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, un ideolog evreu care ştie limba română scria : +Ceea ce eu regret este că nu ne-am opus armat atunci.  Ce s-ar fi putut întâmpla? Ne atacau toţi, şi probabil în 2 luni pierdeam războiul. Un   guvern în exil şi o retragere controlată spre Constanţa (şi de acolo în Egipt la Comandamentul britanic) ar fi făcut din România un beligerant continuu în război chiar dacă aveam unul sau doi soldaţi pe front.+  Acelaşi ideolog îmi reproşa  faptul că amintesc mereu consecinţele nefaste pentru România ale tratatului de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Însă datorită acelui tratat nedrept din 1774, Rusia se simţea liberă să fondeze în anul 1783 baza navală de la Sevastopol (Oraşul Stăpânului). Care la 1940  era cu totul comparabilă prin forţa ei de disuasiune cu baza navală englezească din Gibraltar. La 1940 o “retragere controlată spre Constanţa şi de acolo în Egipt la Comandamentul britanic”  ar fi însemnat de facto scufundarea guvernului român pe calea exilului precum şi înecarea trupelor româneşti prin atacuri navale masive sovietice. URSS controla în mod absolut toate mişcările din Marea Neagră,  prin  forţele sale de la Sevastopol. Dar evaluarea ideologului evreu, cum că ar fi scăpat doar vreo “doi soldaţi” români, este foarte corectă. Este totodată  şi mărturisirea ideologului despre  “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Titus Filipas

Protecția Limbii Române

ianuarie 3, 2011

Dan Culcer : „A existat o propunere de lege în România, privind protecția limbii române, susținută de criticul literar ieșean George Pruteanu, de care, în logica obișnuită a cârnățarilor liberschimbiști, și-au bătut joc toți «democrații» internaționaliști și globaliști, în numele tezei că, în acest domeniu, nu se reglementează, nu se legiferează. Teză desigur falsă pentru oricine știe ceva despre unificarea lingvistică a francezei, de pildă sau de reformele impuse, mai peste tot, de Academiile europene în secolul al XIX-lea, pentru asigurarea unei comunicări eficiente. Se pare că prea puțini înțeleg, deși Constantin Noica a demonstrat asta cu material românesc, că o limbă este purtătoare unei gândiri, a unui ethos și a deci a unui ethnos. Ceea ce înseamnă că matricea lingvistică nu poate fi modificată fără riscul de a perturba gândirea. Traducătorii și interpreții știu asta. Nu e vorba de șovinism. Ci de neamestecul borcanelor. Când vorbim românește, să vorbim românește, nu romangla sau frâncroma. Acest aspect nu a fost prevăzut în proiectul Pruteanu. Pentru mine este tot atât de important ca restul aspectelor invocate de Pruteanu. Chinezii îl pun la baza deciziei lor [de a interzice inserturi de termeni englezeşti în publicaţiile scrise în mandarină]. [Iar] incompatiblitatea structurală dintre limba engleză și limbile romanice naște monștri. Proiectul de lege “pentru protecţia juridică a limbii române” (titlu iniţial) a fost depus la Biroul Permanent al Senatului României la data de 10 noiembrie 1997 şi a primit numărul L595/1997. Pe data de 27 februarie 1998 a primit avizul favorabil al Comisiei Juridice, cu nr. 1300. Pe data de 23 aprilie 1998 a primit avizul favorabil al Comisiei Economice, cu nr. 364. Pe data de 15 februarie 2000 (sic) a primit avizul nefavorabil al Comisiei de Cultură. În 2002, este votat în Plenul Senatului, cu 68 de voturi pentru şi 30 împotrivă. În acelaşi an, este votat în Plenul Camerei Deputaţilor, cu 220 de voturi pentru şi 25 împotrivă. În octombrie 2002, Preşedintele României, Ion Iliescu, întrebat de presă, se pronunţă categoric în favoarea legii. Totuşi, în urma unui lobby – probabil – foarte insistent al adversarilor legii, Cotrocenii retrimit Parlamentului legea, cu sugestia de a fi eliminate sancţiunile pecuniare (amenzile). Comisia Juridică a Senatului a găsit o soluţie oarecum neobişnuită pentru îndeplinirea acestei sugestii: ar urma să se aplice sancţiuni din alte legi. În iunie 2003, Comisia pentru Cultură a Senatului dă un vot favorabil proiectului de lege, respingînd implicit sugestia prezidenţială şi propunînd plenului o soluţie de compromis care constă în înjumătăţirea amenzilor. În septembrie 2003, plenul Senatului votează (din greşeală?) favorabil, cu o largă majoritate (80-30) textul iniţial, cu amenzile neînjumătăţite. În decembrie 2004, legea (Legea nr. 500/2004) este, în fine, promulgată. Legi similare acestui proiect există în numeroase ţări.” Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2011/01/aparare-si-atac-protectia-limbii-fata.html

Titus Filipas

Ruinele Visului American

ianuarie 2, 2011

http://www.guardian.co.uk/artanddesign/gallery/2011/jan/02/photography-detroit#/?picture=370173054&index=0

Pentru conformitate,

Titus Filipas

O reformă reală a statului românesc

ianuarie 2, 2011

Declaraţia cea mai recentă a preşedintelui Traian Băsescu : „Nu statul creează locuri de muncă, ci sistemul privat trebuie sprijinit să se dezvolte” http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/basescu-nu-statul-creeaza-locuri-de-munca-ci-sistemul-privat-trebuie-sprijinit-sa-se-dezvolte-211707.html . Nu-i chiar aşa. Vedeţi „The Employment Act of 1946” http://en.wikipedia.org/wiki/Employment_Act şi  amendamentul Humphrey–Hawkins „The Full Employment and Balanced Growth Act” din 1978 http://en.wikipedia.org/wiki/Full_Employment_and_Balanced_Growth_Act . Prin acte legislative, conducerea federală cea mai înaltă din USA este obligată să creeze „impuls şi strategie” (Impetus and strategy) în politica macroeconomică a statului pentru folosirea forţei de muncă la maximum posibil. Repet, preşedintele este obligat să traseze linia de politică macroeconomică a statului, bazat pe consultarea unui grup de experţi responsabili. Aceasta se întâmplă în USA, care este un stat modern corporatist. Aici „corporatist” nu vine de la corporaţie, ci de la corpus (de specialişti), cu plural corpora. Un stat modern corporatist este condus de facto de asemenea corpuri de specialişti. O reformă reală a statului românesc trebuie să aibă în vedere transformarea României într-un stat modern corporatist. Dar nu aceasta este viziunea „preşedintelui jucător” Traian Băsescu atunci când vorbeşte mult prea emfatic despre „reforma statului”.

Titus Filipas

„Fabrici şi uzine”

ianuarie 1, 2011

Vreau să reamintesc aici abordarea junimistă a economiei politice. O abordare încă foarte utilă. Dar, ca o paranteză fie spus, nu a fost aceasta prima abordare din epoca modernă a României. Mai întâi am avut abordarea şcolii de la Sfântu Sava. Care folosea ideile lui Condillac şi Destutt de Tracy. Abordarea junimistă foloseşte ideile „sectei fiziocraţilor”. Principalul ei doctrinar a fost medicul François Quesnay. El tratează macroeconomia unei ţări prin analogie cu circulaţia sângelui în corpul uman (de aici numele de fiziocraţi). Cred că  François Quesnay este primul care introduce distincţia între noţiunile de „stoc” şi de „flux” în economia politică. Dacă pentru individul ca agent raţional participant la clădirea de „bogăţie pentru naţiune” (sintagma, la plural, îi aparţine scoţianului Adam Smith, admirator al gândirii francezului François Quesnay) bogăţia este în primul rând „stoc”, pentru o ţară bogăţia se descrie ca „flux”, ori la plural ca fluxuri economice. Deci „fluxul” este un instrument de gândire care se pretează la o descriere pertinentă a situaţiei macroeconomice. La fel şi abordarea medicală fiziocrată în analogia sa economică. Dacă unele părţi din structura economică a unei ţări sunt „bolnave”, atunci toată ţara va avea probleme economice. Am mai vorbit aici despre importanţa bunurilor capitale pentru industriile şi economia unei ţări. Contrar acuzaţiilor la procesul lui Nicolae Ceauşescu, acesta nu a sabotat economia naţională, dimpotrivă. A încercat (pe foametea noastră :-) ) să doteze rapid economia României cu industrii, –„fabrici şi uzine”, cum se cânta excesiv de batjocoritor în România după uciderea bătrânilor soţi  Ceauşescu–, industrii care produceau bunuri capitale una pentru cealaltă într-un sistem de circulaţie economică fiziocrată.

Titus Filipas

OECONOMIA

ianuarie 1, 2011

Dolarul canadian a egalat dolarul US. Anunţul Chinei că va sprijini economiile unor ţări din zona euro care au datorii suverane mari a revigorat moneda euro. Fondurile de acţiuni de corporaţie din USA au  avut un randament mediu de circa 19 % în  anul 2010. Indicatorul „sănătăţii” acţiunilor Standard and Poor’s 500 (stock index) a înregistrat o creştere de 12.8 % în  anul 2010.

Titus Filipas


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.