Am mai dat excerpte din articolele scrise de ziaristul Horaţiu Pepine, un personaj cu atitudine anti-românească tipică pentru persoanele din barca unde “mare cârmaci” este Traian Băsescu. Pe un fir anterior am pus link spre un articol unde Horaţiu Pepine părea că transmite totuşi semnale că ar fi dispus să treacă de la o atitudine pro-Traian Băsescu, la o atitudine pro-Adrian Năstase. Întrucât Horaţiu Pepine lucrează în România pentru Deutsche Welle, este posibil ca domnul Horaţiu Pepine să fie vital tentat de schimbarea de atitudine, după ce foarte probabil a simţit că în Germania se creează un curent de politică externă favorabilă revenirii unei conduceri Adrian Năstase în România. Ultimul articol scris de Horaţiu Pepine pune problema regionalizării României, invocând în favoarea ei faptul că tema ar fi fost iniţiată în timpul guvernării domnului Năstase. Redau integral articolul, previn că ideologia lui anti-românească este abia camuflată : +„Corectitudinea naţională”/ Preşedintele Traian Băsescu a sugerat la ultima şedinţă de guvern reîmpărţirea administrativă a ţării pe regiuni, dar ideea sa a părut să treacă neobservată. Despre o nouă împărţire teritorială se vorbeşte cu intermitenţe de ani de zile, dar puţini par să ia ideea în serios. Cu aproximativ 10 ani în urmă, în cursul unei reuniuni cu Michel Barnier, pe atunci comisar european însărcinat cu politica regională şi reforma insitituţiilor, primul ministru Adrian Năstase făcuse aluzie la posibilitatea unei noi împărţiri administrative, una de natură să confere regiunilor de dezvoltare un conţinut real. Un grup de ardeleni unguri şi români, asociaţi în jurul ideii politico-culturale de „Europă centrală”, au întrevăzut în declaraţia primului ministru o bună ocazie şi au lansat un manifest în cîteva puncte în care prezentau avantajele practice ale descentralizării. Manifestul a fost însă prost primit mai ales în cercurile guvernamentale, care, întrevăzînd, pesemne, un plan revizionist maghiar, i-au ameninţat pe semnatari cu închisoarea. Regionalizarea a redevenit un tabu. În forme atenuate, ideea a reieşit la suprafaţă datorită UDMR în 2005, atunci cînd Guvernul Alianţei DA asuma oficial un program care conţinea şi o redefinire a regiunilor de dezvoltare. Despre o reîmpărţire adminstrativă a ţării, una care să ofere regiunilor de dezvoltare personalitate juridică şi capacitatea de a funcţiona autonom va vorbi însă din nou preşedintele Traian Băsescu în momentul în care se afla la apogeul popularităţii sale şi când îşi permitea să sfideze tabuurile „corectitudinii naţionale”. Aflat pe valul cel mai înalt al încrederii publice, Traian Băsescu a vorbit nu doar despre o nouă Constituţie, dar şi despre regionalizarea ţării şi despre descentralizarea reală a administraţiei. Atâta doar că preşedintele s-a dovedit el însuşi foarte nehotărât. Subiectul atât de neguros şi ameninţător al autonomiei secuieşti l-a determinat pe preşedinte să revoce propunerea şi chiar să pledeze împotriva ei, pentru ca mai târziu să o reia din nou, aluziv, şi aşa mai departe. În tot acest timp argumentele majore care pledau în favoarea regionalizării au rămas nediscutate. Eşecul dramatic al eforturilor de atragere a fondurilor structurale nu a reprezentat nici el un imbold pentru reevaluarea ideii. Chiar dacă a devenit limpede că actualele regiuni de dezvoltare, simple ficţiuni cartografice, nu pot substitui o reală iniţiativă regională, politica românească a rămas blocată în vechile sale tabuuri. Nici măcar noul curent creştin democrat iniţiat în cadrul PDL nu pare pregătit să preia ideea, cu toate că s-ar potrivi de minune principiului afişat al subsidiarităţii. Miercuri, la şedinţa de guvern, preşedintele a sugerat miniştrilor să ia în calcul regionalizarea în cadrul aşa numitei reforme a statului cu scopul de astfel Dar propunerea a rămas izolată. Nimeni nu a venit în întîmpinarea ei şi nici măcar nu a comentat-o. Guvernul nu pare să aibă curajul iniţiativei, iar preşedintele pare el însuşi prea schimbător.+ Sursa http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6389100,00.html?maca=rum-rss_ro_romanialibera_headlines-5324-html-cb Perdeaua de fum pentru regionalizarea României este pretextul firav că astfel „ar spori puterea de absorbţie a fondurilor europene”. Dar absorbţia fondurilor europene nu este împiedicată de absenţa regionalizării, şi nici nu are cum să fie facilitată de regionalizare, ci pur şi simplu absorbţia este împiedicată de faptul că românii de acum nu mai ştiu să întocmească proiecte. Nu „regionalizarea României” aduce Viziunea corectă pentru România, nu „regionalizarea României” este soluţia problemei profund lacunare a întocmirii proiectelor pentru dezvoltare, ci absenţa deprinderii lucrului în comunităţi epistemice româneşti. Horaţiu Pepine a subliniat în articol faptul că „un grup de ardeleni unguri şi români, asociaţi în jurul ideii politico-culturale de Europă centrală” doresc regionalizarea României. Ei doresc nefiresc de fervent, ei doresc chiar extrem de agresiv pe planul pseudo-intelectual MittelEuropean, o regionalizare urgentă a României, văd eu. Agresivitatea lor pseudo-intelectuală „asociată ideii politico-culturale de Europă centrală” ne determină să reacţionăm apropriat. Cu excepţia câtorva mari intelectuali ardeleni, –cu toţii etnici români–, în Transilvania nu se înţelege nici măcar acum ideologia regăţeană, adică ideologia Partidei Naţionale forjată în prima jumătate a secolului XIX prin achiziţionarea unui acquis cultural european. Un acquis denumit alternativ ideologia brumaristă, Ideologia Şcolilor Centrale, ideologia primară sau ideologia lui Destutt de Tracy. Complet uitată acum în România. Până la momentul când alogeno-cominterniştii, aburcaţi în cârca bieţilor români de către puterea de ocupaţie sovietică, au pus cărţile româneşti pe foc, bibliotecile publice din România şi bibliotecile şcolilor erau pline de cărţi care expuneau faptele despre felul în care a fost creată în secolul XIX ideologia naţionalismului românesc sub influenţa cărţilor lui Condillac şi Destutt de Tracy. Spun aici iar, ideologia lui Destutt de Tracy a fost asimilată şi de curentul jeffersonian din filosofia politică americană. Se cuvine să amintim cine au fost alogeno-cominterniştii care au trasat linia şi obligat politica dură pentru arderea cărţilor de învăţătură româneşti. În primul rând Walter Roman, tatăl lui Petre Roman devenit prim ministru al României după lovitura de stat din decembrie 1989. Apoi, însă de fapt cu o putere şi mai mare pentru că era raportor direct pentru Moskova al mersului situaţiei privind distrugerea şi bolşevizarea României, se cuvine amintit Lioncik Tismineţki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu, autorul infamului Raport care se studiază acum în şcoli pentru îndoctrinarea profund anti-românească a copiilor. Ca fost deţinut politic, am preluat pe cont propriu programul de reamintire sub unghi favorabil –aşa cum merită în fond!–, a ideologiei naţionalismului românesc, şi de prezentare a primelor noastre cărţi de învăţătură europeană. Am mai spus, în filosofia lui Destutt de Tracy proiectul are o latură voluntaristă şi o latură intelectualistă. Această structură primară a proiectului nu a fost modificată nici acum, fiind preluată în toate societăţile de succes. O comunitate epistemică pentru metodologia absorbţiei fondurilor epistemice este obligată să plece de la această structură. Restul este know how, coduri de practică inventate în alte părţi, ce trebuie numai transpuse pe româneşte sub forma unor proiecte de absorbţie foarte concrete.
Titus Filipas
