Despre ideologia corporatistă

Am mai vorbit despre stringenta necesitate a reformei statului românesc. Tot eşichierul politic românesc percepe cu acuitate că este absolut necesară o reformă a statului.  Chiar şi „preşedintele jucător” Traian Băsescu, favorizat enorm în evoluţia personală de „regulile de joc” oculte ale statului românesc dinainte şi după  1989,  în realitate mimează dorinţa de reformă reală a statului.  El nu a spus vreodată că vrea să urmeze modelul de stat modern occidental. Toate statele moderne occidentale sunt state corporatiste. Am mai spus că denumirea lor nu vine de la „corporaţie”, un tip de organizaţie economică participantă foarte activ pe piaţa economică, o participare care aduce venituri de bani pentru deţinătorii pachetelor de acţiuni, dar totuşi fără adăugare de avuţie în economia reală. Un stat corporatist este condus de corpuri (pe latineşte corpus la singular şi corpora la plural) de profesionişti  extrem de bine pregătiţi. Asemenea corpuri de profesionişti sunt atât în esenţă, cât şi prin modul lor de generare, intrinsecă, nişte comunităţi epistemice dezvoltate. Comunităţile epistemice au înflorit spontan în condiţiile anarhismului constructiv tipic pentru Belle Époque. Comunităţile epistemice au inventat avionul, să ne amintim, despre care universităţile demonstrau că nu ar putea exista. Statul corporatist tipic este USA. Dar şi URSS a fost într-o anumită măsură un stat corporatist, deoarece a furnizat condiţii de existenţă şi fonduri unor comunităţi epistemice anarhice pre-revoluţionare pe care le-a transformat în “institute de cercetări”. Şi ele au adăugat realmente valoare, vezi dezvoltarea construcţiei aviatice sovietice şi primul sputnik. Adesea o economie corporatistă occidentală de succes este denumită “economie mixtă”. Se admite, fără vreo demonstraţie, că îmbină caracteristici din economia socialistă de comandă  şi din economia de piaţă liberă. În realitate, economia corporatistă autentică este mult  căutata “a treia cale” din economie, distinctă prin logica şi ideologia sa atât de socialismul economiei de comandă, cât şi de capitalismul pieţei libere.

Titus Filipas

Etichete: ,


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.