Politica monetară, politică pe care o controlează băncile centrale, se explică prin teoria cantitativă a banilor. În treacăt fie spus, băncile centrale garantează lichiditatea sistemului bancar. Politica fiscală înseamnă folosirea de către guvern a cheltuielilor şi impozitării. Politica fiscală se explică prin modelul venituri-cheltuieli. În general, politica monetară şi politica fiscală reprezintă două compartimente foarte distincte pentru politica macroeconomică a unei ţări. Însă pentru USA, unificarea celor două politici este facilă datorită avantajului hiperputerii de a tipări în neştire dolari. Alte ţări trebuie să unifice politica monetară şi politica fiscală în politica lor macroeconomică folosind cu atenţie modelul IS-LM. Aici sunt luate simultan în consideraţie echilibrele parţiale pe piaţa de bunuri de consum şi pe piaţa de bani. Bineînţeles, există şi piaţa reziduală, care este piaţa forţei de muncă. Dar aici se foloseşte legea lui Walras care spune că dacă există simultan echilibre pe piaţa de bunuri de consum şi pe piaţa de bani, atunci există echilibru şi pe piaţa reziduală. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/01/04/editorialul-din-jn/
Titus Filipas
Etichete: Titus Filipas
