Dan Culcer : „A existat o propunere de lege în România, privind protecția limbii române, susținută de criticul literar ieșean George Pruteanu, de care, în logica obișnuită a cârnățarilor liberschimbiști, și-au bătut joc toți «democrații» internaționaliști și globaliști, în numele tezei că, în acest domeniu, nu se reglementează, nu se legiferează. Teză desigur falsă pentru oricine știe ceva despre unificarea lingvistică a francezei, de pildă sau de reformele impuse, mai peste tot, de Academiile europene în secolul al XIX-lea, pentru asigurarea unei comunicări eficiente. Se pare că prea puțini înțeleg, deși Constantin Noica a demonstrat asta cu material românesc, că o limbă este purtătoare unei gândiri, a unui ethos și a deci a unui ethnos. Ceea ce înseamnă că matricea lingvistică nu poate fi modificată fără riscul de a perturba gândirea. Traducătorii și interpreții știu asta. Nu e vorba de șovinism. Ci de neamestecul borcanelor. Când vorbim românește, să vorbim românește, nu romangla sau frâncroma. Acest aspect nu a fost prevăzut în proiectul Pruteanu. Pentru mine este tot atât de important ca restul aspectelor invocate de Pruteanu. Chinezii îl pun la baza deciziei lor [de a interzice inserturi de termeni englezeşti în publicaţiile scrise în mandarină]. [Iar] incompatiblitatea structurală dintre limba engleză și limbile romanice naște monștri. Proiectul de lege “pentru protecţia juridică a limbii române” (titlu iniţial) a fost depus la Biroul Permanent al Senatului României la data de 10 noiembrie 1997 şi a primit numărul L595/1997. Pe data de 27 februarie 1998 a primit avizul favorabil al Comisiei Juridice, cu nr. 1300. Pe data de 23 aprilie 1998 a primit avizul favorabil al Comisiei Economice, cu nr. 364. Pe data de 15 februarie 2000 (sic) a primit avizul nefavorabil al Comisiei de Cultură. În 2002, este votat în Plenul Senatului, cu 68 de voturi pentru şi 30 împotrivă. În acelaşi an, este votat în Plenul Camerei Deputaţilor, cu 220 de voturi pentru şi 25 împotrivă. În octombrie 2002, Preşedintele României, Ion Iliescu, întrebat de presă, se pronunţă categoric în favoarea legii. Totuşi, în urma unui lobby – probabil – foarte insistent al adversarilor legii, Cotrocenii retrimit Parlamentului legea, cu sugestia de a fi eliminate sancţiunile pecuniare (amenzile). Comisia Juridică a Senatului a găsit o soluţie oarecum neobişnuită pentru îndeplinirea acestei sugestii: ar urma să se aplice sancţiuni din alte legi. În iunie 2003, Comisia pentru Cultură a Senatului dă un vot favorabil proiectului de lege, respingînd implicit sugestia prezidenţială şi propunînd plenului o soluţie de compromis care constă în înjumătăţirea amenzilor. În septembrie 2003, plenul Senatului votează (din greşeală?) favorabil, cu o largă majoritate (80-30) textul iniţial, cu amenzile neînjumătăţite. În decembrie 2004, legea (Legea nr. 500/2004) este, în fine, promulgată. Legi similare acestui proiect există în numeroase ţări.” Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2011/01/aparare-si-atac-protectia-limbii-fata.html
Titus Filipas
Etichete: Limba Română, România
