Produs şi piaţă

Există şi legea lui Say, „legea debuşeurilor” : Produsul creează piaţa. De exemplu, cineva povestea cum s-a făcut „privatizarea” izvoarelor de la Olăneşti. Produsul era de la natură, noii „privatizaţi” l-au îmbuteliat, n-au mai permis, pe baza legii !, liber acces la izvoare, şi s-a creat piaţa ! Sau alt caz povestit pe blogosferă, cum s-a renunţat la o piaţă în cazul nămolului sapropelic de la Techirghiol. Rămân la evaluarea mea pentru banca de finanţare a I.M.M. -urilor : proiectul este foarte generos în intenţie. Dar directorul viitor este cineva deja desemnat din cadrul departamentului pentru I.M.M. –uri de la PSD, organigrama băncii de finanţare a I.M.M. -urilor este deja completată. Cineva povestea pe blogosferă, în urmă cu vreun an, cum s-a desfiinţat I.P.R.S. Băneasa şi dată unui arab, în vreme ce oamenii din R&D de la I.P.R.S. aveau deja un produs nou, care putea fi fabricat cu vechile utilaje de I.P.R.S. şi pentru care exista o piaţă pe care cererea depăşea oferta ! Mulţi dintre oamenii de la PSD aminteau personaje descrise de Joseph Conrad în povestirea „Un avanpost al progresului”, personaje cu mindmapping redus la un cerculeţ.

Titus Filipas

‚pastores romanorum’

Dacă Lenin numea reforma lui Solon din Atena cu termenul înşelător şi pompos „revoluţie”, –deşi era doar implementarea renaşterii saitice în Europa oraşului grecesc–, putem numi „revoluţie” şi fenomenul de ‘socii’- alizare a traco- daco –moesilor. Tranziţia aceasta îi transformă în ‚pastores romanorum’, analogul unor ‚socii’ romanizaţi, vorbind vernaculare neolatine incipiente din Romania Orientală. Fenomenul ‚socii’-alizării traco- daco – moesilor şi ilirilor este unanim recunoscut de cugetarea creştină ortodoxă la conciliul din 381 AD, prin folosirea apelativului Nova Roma pentru Constantinopol. Or, dacă exista Nova Roma, exista categoric şi hinterlandul său, chemat Novum Latium. Reamintesc că la acea vreme, Imperiul Roman se chema Romania. Transilvania era traversată de drumuri romane. Reţeaua de drumuri romane din Transilvania era intim conectată cu Via Alutana din Oltenia care mergea până la podul lui Constantin cel Mare de la Celei/Sucidava. Foarte multă vreme, drumurile romane au fost folosite. De exemplu, Guillaume le Conquérant (1027- 1087) îşi asigură supremaţia în Anglia numai pentru că face uz de vechile drumuri romane pentr a-şi deplasa rapid trupele. Alt exemplu este erezia catharilor din secolele XI, XII, XIII, care se propagă „în salbă”, folosind firul vechilor drumuri romane, de la Via Egnatia, apoi trecând Canalul Otranto pe Via Appia, şi aşa mai departe pe drumuri până în Galia Transalpină, la Albigensi. Toate localităţile unde istoricii consemnează erezia cathară se găsesc pe reţeaua vechilor drumuri romane.

Titus Filipas

O diagnoză bună şi o prognoză corectă

+Dinu Patriciu a afirmat că în România criza este abia la începuturile ei şi nu se ştie cât va dura, pentru că nu au fost luate încă măsuri de combatere. Unul dintre cei mai bogaţi români crede că perioada de criză se va întinde atât timp cât nu se iau măsuri de stimulare a creşterii economice şi a consumului intern. “De exemplu, agricultura nu produce pentru că nu există sisteme de colectare a produselor agricole, lanţuri logistice scurte care să facă legătura între fermier şi client”, a punctat el. Patriciu consideră că o măsură necesară este şi scutirea de impozite pentru investiţiile făcute în agricultură, ceea ce ar stimula creşterea foarte rapidă a producţiei agricole. O altă problemă, în opinia lui Patriciu, este faptul că sistemul bancar românesc este format doar din filiale ale unor bănci străine. “Sunt filiale de mari dimensiuni şi care acţionează după nişte grile care nu sunt conforme cu caracteristicile IMM-urilor româneşti. Ceea ce la noi e considerată o întreprindere mare, în alte părţi este o afacere mică. În SUA, o întreprindere mică este până la 50 milioane de dolari cifră de afaceri. La noi, 80% din economie este de aceste dimensiuni. Ea nu poate fi finanţată doar de aceste mari filiale ale unor bănci străine”, a afirmat Patriciu. Omul de afaceri spune că trebuie creat un sistem bancar în care să existe bănci locale, bănci regionale şi bănci medii. “Capitalul există. Trebuie să oferi legislaţie. Legislaţia e problema, banii se găsesc. Nu trebuie să te împrumuţi de la FMI, poţi foarte bine să găseşti bani în piaţa privată. Azi, pieţele financiare sunt inundate de lichidităţi, dar ele nu ajung în economia reală”, a încheiat Patriciu.+ Sursa http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/previziuni-de-miliardar-criza-in-romania-este-la-inceputuri-205782.html

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Destutt de Tracy şi Henri Joseph Baudrillart despre muncă

Extrag din studiul lui Henri Joseph Baudrillart (1821 – 1892) despre doctrina economică a lui Destutt de Tracy (1754-1836),  un excerpt referitor la muncă. Separ în traducere contribuţiile celor doi autori : Baudrillart: “Proprietatea, [fiind] bază a oricărei Economii politice, [fiind] plasată deasupra voinţelor arbitrare, şi servind drept fundament tuturor convenţiilor, Destutt de Tracy ajunge la nevoile omului şi la mijloacele sale, pe care un cuvânt  le rezumă în sfera economică, munca.” Destutt de Tracy: “Aceleaşi acte emanate din facultatea de a vrea [şi] care ne fac să dobândim ideea distinctă şi completă a personalităţii noastre, a eului nostru şi a proprietăţii exclusive a tuturor  modurilor sale, sunt de asemenea cele care fac să fim subsceptibili la nevoi, şi care constituie toate nevoile noastre şi  toate dorinţele  noastre.”  Baudrillart: “Dar nevoia sau dorinţa este o stare, şi nu încă o acţiune. Din fericire sistemul senzitiv are proprietatea de a reacţiona asupra propriului nostrum corp.  Sentimentul de a vrea dobândeşte de la acel moment [şi mai departe urmează] Destutt de Tracy: “o a doua proprietate, foarte diferită de prima, dar care este nu mai puţin importantă ; este aceea de a dirija toate acţiunile noastre, şi prin aceasta de a fi sursa tuturor mijloacelor noastre.”  Baudrillart conchide : “Aceste mijloace, sunt facultăţile noastre. Folosirea acestor facultăţi este munca.”

Titus Filipas

Noua ordine mondială în educaţie

„Cel mai sigur mijloc pentru a-i face pe oameni liberi şi fericiţi  este stabilirea unei metode perfecte de educaţie.”Cesare Beccaria (1738 – 1794)

Noua ordine mondială în educaţie poate să fie interpretată ideologic de naţionalismul românesc. Repet, ideologia naţionalismului românesc se naşte în prima jumătate a secolului XIX, Revoluţia naţională de la 1821 este un exemplu de acţiune întru această ideologie. Nu trebuie să uităm un lucru extrem de important, ideologia naţionalismului românesc incorporează, –ca pe un acquis cultural european–, ideologia lui Condillac şi Destutt de Tracy. Raportul coordonat în stil neocominternist de Vladimir Tismineţki-Tismăneanu a făcut tot posibilul pentru a şterge din memoria post-1989 a românilor tocmai o valoare fondatoare pentru spiritul nostru modern, anume ideologia naţionalismului românesc.  Vladimir Tismineţki-Tismăneanu aparţine culturnicilor de elită GDS, şi nici măcar Teodor Baconschi,  educat de Traian Băsescu pentru a deveni viitorul preşedinte al  României,  nu-i prea departe de acea elită : “Din 26 octombrie 2006, Teodor Baconschi deține funcția de consilier prezidențial la Departamentul pentru Relația cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă. Din 2 august 2007, Teodor Baconschi este numit de către Președintele României ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Franceză.”  La ultimul act al alegerilor prezidenţiale din anul 2009, ambasadorul român s-a remarcat printr-o reuşită operaţie de spinning (to cause to have a particular bias; influence in a certain direction) în favoarea lui Traian Băsescu. Repet, politica de ofertă pe termen lung a PSD poate integra  „Noua ordine mondială în educaţie” interpretată ideologic de naţionalismul românesc. Prin politica ei, fostul ministru PSD al educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, a făcut un deserviciu imens atât PSD-ului, cât şi României. Nu vreau să spun că vreunul măcar dintre toţi ceilalţi miniştri ai educaţiei în România ar fi făcut vreun bine ţării prin falsele lor reforme din educaţie destinate ideologizării partinice (dar nu în vechiul spirit al Partidei Naţionale), ci declarat în spiritul ideologizării anti- româneşti  şi pro-internaţionaliste. Cred că sîntem acum la ceasurile 11 şi 59 de minute în ceea ce priveşte borna de timp pentru antamarea unei reforme în educaţie. O reformă exact în spiritul ideologiei naţionalismului românesc. Şcoala românească trebuie să domine acestă „nouă ordine mondială în educaţie”. Să nu ne imaginăm că educaţia în USA, în UK, în Franţa ori China stă mai bine decât la noi. Chestiunea principală, peste tot în lume, stă în lipsa de atenţie pentru cultura percepţiei riscului. Şi începând  taxonomic, există atâtea categorii de risc! Învăţarea categoriilor de risc este esenţială pentru  obţinerea performanţei triple, cele trei criterii de performanţă fiind stabilite în acord cu principiile Brundtland, şi acceptate prin consens la o conferinţă globală unde participase şi domnul Ion Iliescu din partea României. Nu înţeleg de ce trebuie să procedăm şi acum la fel ca în comunism, adică uitând  toţi paşii noştri precedenţi în direcţia cea bună ? Apoi, reforma în educaţie trebuie să aducă înţelegerea cuvintelor.  În secolul XVII, când la noi, în Romania, Miron Costin propunea un enunţ în limba română pentru postulatul identităţii din logică, în Hesperia, Thomas Hobbes scria : „Ignoranţa asupra semnificaţiei cuvintelor, semnificaţii ce sunt necesare pentru înţelegere, i-a predispus pe oameni să ia pe încredere nu doar adevărul pe care ei nu-l cunosc, însă de asemenea să ia pe încredere şi erorile, ba chiar mai mult, şi nonsensul în care cred: pentru că nici eroarea, nici sensul nu pot să fie detectate fără o înţelegere perfectă a cuvintelor.”

Titus Filipas

Adevărul prohibit

Am făcut liceul în perioada 1958-1962. Un zbir politruc în liceu ne ţinea ore speciale, –pentru prigonirea spiritului nostru interogator era chiar plătit!–, despre „cele trei milioane de evrei din care germanii au făcut săpun în cel de al doilea război mondial”. Eram chiar obligaţi să cumpărăm o carte cu fotografii şi schiţe ale procesului tehnologic din acea „fabrică germană de făcut săpun din grăsimea de evreu”. Abia la vreo patru decenii după terminarea celui de al doilea război mondial, şi după ce Germania şi-a recâştigat forţa economică, experţii germani au reuşit să demonstreze că tot montajul acela a fost o făcătură, ‘a hoax’, un canular. România este prea slabă acum ca să se apere de acuzaţii, vezi http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/cum-au-fost-executati-evreii-din-iasi-205078.html . Există apoi şi o lungă istorie a prigonirii nemiloase a românilor, în epoca modernă această prigoană fiind inaugurată de ilustrissimul Voltaire, cel care a asmuţit Rusia împotriva noastră.

Titus Filipas

Comunicarea Proiectului

Comunicarea Proiectului lor către societate devenea un obiectiv major pentru Ideologii primari. În nişte termeni româneşti frecvent vehiculaţi, ei realizează că lipsa de comunicare a Proiectului este echivalentă “încremenirii în Proiect”. Din cauza aceasta, inima mişcării Ideologilor primari o constituie formarea individului pentru societate prin şcoală, construirea sau re-construirea învăţământului. Iar axioma rămâne valabilă în oricare ţară. Mişcarea Ideologilor este atât de legată de problema dezvoltării învăţământului la începutul secolului al XIX-lea, încât putem spune că în România cei doi fondatori de şcoală, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, gândeau la fel ca Ideologii, mai mult, că au fost primii noştri Ideologi. Data de 3 brumar anul IV, adică 25 octombrie 1795, marca în Franţa o etapă importantă în realizarea planurilor pedagogice ale Ideologilor. Atunci a fost decretată crearea Şcolilor Centrale, “les Écoles Centrales”. Ele erau destinate să înlocuiască vechile colegii, şcoli cu fundament clerical. Pe lângă supunerea faţă de Biserică, acuzaţia “ideologilor brumarişti”, -sau a Ideologilor Şcolilor Centrale, cum le vom spune noi-, era aceea că în colegii se practica îndeobşte învăţarea mecanică. Spre deosebire de vinovata învăţare “par coeur” din colegii, Ideologii hotărăsc că în Şcolile Centrale învăţătura se va face urmând maxima pedagogică a “înlănţuirii cunoştinţelor”, “l’enchaînement des connaissances”, ceea ce însemna chiar mai mult decât o “serializare” sistematică. Aşa cum scria în circulara ministerială din 20 fructidor anul V, adică 6 septembrie 1797, adresată profesorilor, Şcolile Centrale aveau menirea să transmită noilor generaţii “l’héritage de Lumières”, adică “moştenirea Epocii Luminilor”. Moştenire ce era în primul rând raţionalismul, discursivitatea. Înţelegem aşadar motivul pentru care disciplina principală de învăţământ în Şcolile Centrale era destinată formării discursului prin Gramatica generală. Căci obiectul gramaticii generale este analiza tuturor formelor de discurs. Chiar Destutt de Tracy oferă acestor şcoli un fel de text-canava pentru construirea discursului, adică un text de comentat, divizat în patru volume :

Éléments d’idéologie I – l’Idéologie proprement dit, 1801

Éléments d’idéologie II – Grammaire, 1803

Éléments d’idéologie III – Logique, 1805

Éléments d’idéologie IV & V: Traité de la volonté et de ses effets, 1815.

Cum observă Jean Baudrillard, tratatele de „Gramatică generală şi de Logică sunt capodopere de analiză ingenioasă, dicţiune fermă şi raţionament riguros.” După Gramatică şi Logică, Destutt de Tracy îşi propunea să scrie un ‚Tratat despre voinţă şi efectele sale’. Nu a reuşit să termine decât prima parte, intitulată Traité d’Économie politique. Din felul cum era formulată intenţia, putem deduce că Destutt de Tracy căuta motivaţiile pentru actele decizionale în economie.  Aceasta îl atrage probabil şi pe Karl Marx să îi citeze intens cartea. Karl Marx îl considera pe Destutt de Tracy a fi doctrinarul burghez quintesenţial deoarece lega ideea burgheză de proprietate cu ideea psihologică de personalitate. Într-adevăr, Destutt de Tracy scria în mod expres în textul său de economie politică : “Ideea de proprietate şi de proprietate exclusivă se naşte în mod necesar la fiinţa sensibilă [omul descris cu ajutorul modelului senzualist, n.n.] prin unicul fapt că omul este capabil de pasiune şi de acţiune.” În primul rând din cauza discursului psihologic despre natura proprietăţii izbucneşte Karl Marx împotriva „doctrinarului burghez” Destutt de Tracy. Pentru că acesta spunea : „A fi  supusă gândirii solemne a unui judecător de instrucţie proprietatea, a fi  aduse argumente pentru şi contra proprietăţii, este ca şi cum ar fi dependentă de subiectivitatea noastră a face să existe, ori să nu existe, proprietatea pe lume ; ar însemna că nu cunoaştem natura noastră ca oameni.”  În secolul XX, Jean Baudrillard expune sintetic nucleul cărţii Traité d’Économie politique: “Destutt de Tracy a surprins şi marcat perfect caracterul filosofic al Economiei politice. Omul este punctul de plecare în Tratat, centrul şi scopul cărţii sale. […] Pentru Destutt de Tracy,  Economia politică este aproape o aplicaţie a moralei la un gen particular de fapte reunite prin ideea generală, morală ea însăşi, de Valoare.” În ideologia din Economia sa politică, Destutt de Tracy lega în modul cel mai intim ideea de voinţă cu aceea de dorinţă : „Putem să privim toate propensiunile omului, chiar pe cele mai subite şi negândite [‚ireflexive’ spunea Destutt de Tracy, n.n. ] ca aparţinând  facultăţii sale de a vrea. A iubi şi a urî sunt termeni relativi numai la această facultate de a vrea, cele două verbe  enunţate împreună n-ar avea vreo semnificaţie în sine dacă facultatea omului de a vrea nu ar exista, şi acţiunea omului are loc ori de câte ori sensibilitatea lui este încercată de vreo atracţie sau repulsie. A vrea nu înseamnă decât a dori ceva şi totodată a te teme de contrariul. ” Din Ideologia lui  Destutt de Tracy emerge şi existenţialismul francez.  Filosoful Jean Paul Sartre (1905 – 1980) extrăgea sursa  Valorii din  Dorinţă. Iar Le Désir (Dorinţa), era   definită de Sartre ca «lipsa de fiinţă». Uneori  această “dorinţă” antrenează în tehnologie şi economie transformări care conduc la crearea de « existenţă » şi chiar la crearea de  “valoare comercială”. Frazări de tipul “Doresc…”, ale unor consumatori potenţiali, conduc la inventarea unor artefacte noi, de exemplu aşa s-a întâmplat cu telefonia mobila 3G, dar pot fi propuse şi alte exemple. Existenţialismul este  considerat acum drept filosofia de bază în orice ‘Business School’. La Harvard University, de exemplu, R.L. Keeney defineşte Valorile în acord cu  filosoful existenţialist francez  Jean Paul Sartre. Adică  defineşte Valorile ca ‚principii pentru evaluarea dezirabilităţii’ (‚principles for evaluating the desirability’, vezi  lucrarea “Value-Focused Thinking”, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1992, pagina  6). Oricum, discursul privind definiţia calităţii ontice a produsului industrial nu se poate face decât în contextul filosofiei existenţialiste. Cel mai important filosof al tehnologiei a fost existenţialistul german Martin Heidegger.  Rolul existenţialismului în industrie şi afaceri  este intensificat de contextul economiei digitale globalizate, unde frontiera dintre  organizaţia gestionabilă  şi univers (văzut ca ‘restul lumii antropice’) este tot mai greu de trasat.

Titus Filipas

Ţiţit, Ţiţak, Ţiţakion

Ţiţit (acoperământ bărbătesc  pentru cap, la evrei), Ţiţak (împărăteasă khazară la Nova Roma), Ţiţakion  (robă bărbătească de origine khazară, en vogue la Nova Roma după nunta împăratului Constantin al V-lea cu prinţesa Ţiţak).

Titus Filipas

Clanul Stutt şi familia La Fayette

Destutt de Tracy avea strămoşi scoţieni din clanul Stutt, veniţi în Franţa pe vremea războiului de o sută de ani pentru a lupta împotriva englezilor în armata franco-scoţiană comandată de mareşalul Gilbert de Lafayette. Ca simplă analogie ori paralelă istorică, este interesant că în Adunarea Constituantă, deputatul Destutt de Tracy stătea în grupul generalului La Fayette. Istoria se repetă ?

Titus Filipas

Sintagma ‘ideologie primară’

De ce folosim sintagma ‘ideologie primară’ când caracterizăm ideologia lui Destutt de Tracy ? Ne bazăm pe aforismul filosofului francez Jean Baudrillard (1929–2007): “Grâce à M. de Tracy, l’idéologie a eu aussi son Archimède.”

Titus Filipas