„Pacea de la Bukale (cu ce nume frumos a rămas în istorie… exact cum meritaţi !)”, scria cineva ostil pe forum RL http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-confiscat-autoritatile-locomotiva-vestitorilor-unirii-206463.html . România a intrat relativ târziu în primul război mondial, abia pe 27 august 1916. Întârzierea s-a datorat atitudinii cunctator-evaluatoare („wait and see” pe englezeşte) a politicienilor români de excepţie din acea perioadă. Atunci s-au confruntat două tabere politice eminente, de valoare aproximativ egală, pentru stabilirea unei linii de politică românească în război. Era o chestiune de alegere : A fi în tabăra Puterilor Centrale, ori a fi în tabăra Antantei. Criteriul în alegere a fost interesul României. Tratativele s-au dus cu amândouă taberele, şi au fost bine cântărite avantajele pe care le ofereau o tabără şi cealaltă. În final, alegerea s-a dovedit a fi fost corectă. Cum trebuie să interpretăm expresia „Pacea de la Bukale” ? Cât de ruşinoasă a fost ea ? Să recapitulăm faptele istorice. Se ştie că după o pace provizorie cu Puterile Centrale, pacea de la Buftea din martie 1918, guvernul condus de Alexandru Marghiloman încheie la Bucureşti, la 7 mai 1918, pacea definitivă. Dar condiţiile, pe plan intern şi extern, se schimbaseră în mod radical pentru interesele României : „Desfăşurarea evenimentelor din timpul Primului Război Mondial a creat cadrul favorabil ca un străvechi pamânt românesc, răpit de ruşi în anul 1812, să revină la ţara-Mama. În martie 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovean, iar la Congresul ostaşilor moldoveni, din octombrie 1917, s-a hotărât crearea Sfatului tarii, care va fi organul de conducere a Basarabiei. La data de 2/15 decembrie 1917 a fost proclamată Republica Democratică Federativă Moldovenească autonomă în cadrul Rusiei. Situaţia din Basarabia se complicase din cauza trupelor ruse bolşevizate, care provocau dezordini. În aceste condiţii, Consiliul directorilor, organul de conducere al Sfatului ţării, a cerut guvernului român să trimită trupe în Basarabia pentru asigurarea ordinii. Armata română a intrat în Basarabia şi nu s-a amestecat în treburile interne ale provinciei. Rusia Sovietică însă nu a acceptat intrarea armatei române in Basarabia şi, la data de 13/26 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a rupt relaţiile diplomatice cu România. Sfatul ţării a proclamat independenţa Republicii Moldoveneşti la data de 22 ianuarie/4 februarie 1918. Ultimul pas către unirea cu ţara-Mamă a fost făcut de basarabeni la 27 martie/9 aprilie 1918. Atunci, la Chişinău, Sfatul ţării a proclamat unirea pe vecie a Basarabiei cu ţara-Mamă, România.” Interesele României cereau ca prioritate absolută gestionarea situaţiei din Basarabia! Acesta a fost rostul păcilor de la Buftea şi Bucureşti. De fapt absolut toate ţările europene erau aproape complet epuizate la acel moment, şi lupta împotriva Puterilor Centrale a fost revitalizată doar prin intrarea trupelor americane pe frontul de Vest. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2010/11/19/%e2%80%9cviata-a-batut-filmul-de-multa-vreme%e2%80%9d/
Ghita Bizonu’ spune: +Pacea de la Bucureşti – completare la ce a scris blogideologic. 1)intrarea în război. Brătianu avea mereu în cap momentul 1878 şi atitudinea ciudată a autorităţilor ruse … aşa că a dorit sa se asigure. 2)”Fiecare ţară face politica geografiei sale” a zis Napoleon al III-lea. Vorba valabilă şi azi. Şi din motive etnice şi geografice (inclus economice), România era silită să mergă spre vest. Adică spre Ardeal. 3) Oricâte măsuri şi-a luat Brătianu …, ei bine a survenit catastrofa anului 1916. Când pe lângă proasta dotare a armatei, dezorganizare, pălăvrageala inutilă şi periculoasă a decidenţilor şi a înalţilor ofiţeri (un spion central a aflat într-un compartiment de tren planurile de luptă ale României!, şi în final a luat şi harta pe care un ofiţer imprudent schiţase liniile!!, asta este din Kiriţescu) şamd a survenit ce a fost numit trădarea rusă şi sârbă (tot pe loc pe loc, să răsară buusioc!) pe loc a armatei lui Sarail. În 1917 România s-a trezit atacată din E (din Ardeal), din S (Muntenia ocupată de Centrali) şi cu un neutru deloc binevoitor în spate (Rusia după lovitura bolşevică) cu o armată aliată debandată în prag de bolşevizare pe teritoriul ei. O armată debandată poate fi tot ce e mai rău pe lume (mulţi bărbaţi tineri fără ţel, fara alta conducere decât cea instinctuală cu arme în mână …. Scuze, am fost şi io tânar …) iar dacă mai are şi ”sfătuitori” revoluţionari …, asta e ! Cu această armată “aliată” s-au dat şi lupte … În plus armata română era dependentă de muniţia şi armanentul primit pe ruta Arhangelesk-Iaşi. Tăiată !! În aceste condiţii, rezistentţa era sinucidere naţională. 4) la pace s-a ajuns şi din lipsurile politicienilor. Care au preferat să paseze mâna generalilor. Coandă şi Averescu. Care Averescu nu prea a înţeles bine ce i se cerea – să zdrăngăne sabia (era cel mai credibil ! Averescu de la Flamânda, Averescu de la Argeş, Averescu de la Mărăşti, adică trei ocazii, ratate doar prin puţinătatea resurselor, să se tranforme în dezastre pentru germani !! Adică ceva gen Jena) şi să câştige timp … 5)armata română a intrat în Basarabia ca să îşi asigure depozitele (depozite cu proviant venit de la Arhangelsk şi pe bune ale armatei ruse …, care armată rusă nu prea se mai exista, ea împărţindu-se în coloane ce se retrăgeau spre casă (jefuind pe drum) şi bande anarhice ale căror unic scop era jaful. Apoi la cererea autorităţilor provizorii au poftit bandele de “bolşevici” să se cărăbănească (scriu “bolşevici” fiindcă portul izmenelor roşii nu este chiar dovadă de ideologie). 6) Cristian Rakosvky a scăpat din puşcărie, visând la o revoluţie comunistă în România, îşi are şi el rostul lui în ostilitatea Sovietelor. Precum şi dracul de Leon Davidovici Bronstein, zis Trotky, care se prea poate să fi avut un parti pris etnico-religios.+
Titus Filipas
Etichete: Basarabia, România, Rusia, Titus Filipas
