Inovaţia socială

Revin la proiectul PSD pentru aşa-zisa „întreprindere socială” (http://nastase.wordpress.com/2010/10/21/dreptul-electoral-german-%e2%80%93-un-model-pentru-romania/ ). Aşa-zisa „întreprindere socială” a fost bine demantelată printr-un comentariu pe blog de colega @Aya. Afirm şi eu că aşa-zisa „întreprindere sociala” este un mare canular lansat de cineva din „poporul PSD” pentru a suge bani publici. Aşa-zisa „întreprindere socială” ar fi întreprindere de tip nou. O întreprindere nouă se bazează totuşi pe o inovaţie. Iar în cazul acesta ar fi vorba despre „inovaţia sociala”. Or, abordarea de tip „Inovaţia socială” există realmente în lume, cele mai multe exemple sunt din USA, http://www.whitehouse.gov/administration/eop/sicp/ , şi UK, proiectul “Big Society” lansat de primul ministru britanic David Cameron. Proiectul american este centrat pe „Social Innovation Fund”, adică fonduri pentru inovaţia socială unde sumele sunt adunate printr-un împrumut naţional destinat „economiei solidare”. Social Innovation Fund este bazat pe o finanţare din parteneriat privat/public în raportul 3/1. Cam la fel este finanţat şi proiectul “Big Society”, bazat pe o bancă pentru investiţii în inovaţia socială, anume Big Society Bank, http://www.thirdsector.co.uk/channels/Social%20enterprise/Article/1019615/Blueprint-Big-Society-Bank/ . La http://www.internetactu.net/2010/09/21/innovation-sociale-ecoutons-ces-idees/  se face o analiză pertinentă a celor două tipuri de abordări pentru inovaţia socială. Din această analiză rezultă foarte limpede că întreprinderea pentru inovaţia socială se bazează pe o cu totul altă logică decât „logica” folosită de „poporul PSD” (descris de colegul @Pali).

Titus Filipas

Viziunea Pleşu-Liiceanu pentru România

Ceea ce se întâmplă acum în ţară rezultă din Viziunea Pleşu-Liiceanu pentru România.

Titus Filipas

Cartoful

Aflat în vizită la  Frankfurt pe Main, botanistul francez Charles de l’Escluse (1526-1609) consuma la han cartofi   «  rôtis entre deux plats et cuits dans du bouillon grase ». Le găseşte « une saveur agréable ». Naturalistul Bauhin cultivă  cartofi  în Bourgogne în  anul 1592. Totuşi, vreme de aproape două veacuri, poporul Franţei, în vremea de măreţie absolutistă  a regatului,  refuză obstinat consumul cartofului ! De ce ? Ţăranii francezi se temeau să nu contracteze lepra !  Regele  Franţei nu se temea. În  anul  1615,   Louis XIII fu servit  cu un fel de mâncare chemat « Cartouffle ».  Mâncarea de tuberculi nu  îi plăcu. Şi suveranul următor  respinge cartofii. Faimoasa «grădină de legume şi zarzavaturi a regelui », ‘Le Potager du Roy’, proiect implementat de Louis XIV la  Versailles, — copil,  mă delectam privind  desenele acelei grădini în cărţile tatălui meu–,  cultiva în sere cafeaua – “aussi bon que celui des Colonies”,  şi ananasul,  servit pe masa regelui  Louis XV. Dar cartoful lipsea din cultura grădinii. În anul 1761, Turgot, intendent la   Limousin, convinge clerul regiunii, pe baza unui raport favorabil alcătuit de l’Académie des Sciences,   să îl ajute în disiparea opiniilor negative despre cartofi. Turgot  consumă ostensiv în public tuberculii  gătiţi. Ţăranii  şi burghezii  se feriră  cu grijă mai departe de «lepra cartofului ». Totuşi, în zona Pirineilor, episcopul de Castres reuşea  sa implanteze  cultura, învingând  toate prejudecăţile. Care nu erau prea puternice acolo.  Spania era aproape — tuberculii de cartof figurau printre ingredientele din meniul servit regilor Spaniei încă din secolul XVI. Cel mai entuziast propagator al culturii cartofilor în Franţa a fost farmacistul Antoine Parmentier (1737 – 1813). Rănit şi prizonier în războiul de şapte ani, are apoi norocul să fie numit farmacist pe lângă spitalul militar din Paris, chemat l’Hôtel Royal des Invalides. După criza pâinii din 1769-1770, academia din Besançon organizează un concurs al  substituţiei de resurse alimentare. Parmentier câştigă concursul cu  teza doctorală : “Des végétaux qui pourraient suppléer, en temps de disette, à ceux que l’on emploie  communément à la nourriture des hommes”, teză sprijinită  cu datele studiilor în laboratorul excelent de  la Hôtel Royal des Invalides. Masa de succedanee alimentare ieftine propuse  de Antoine Parmentier era chiar apetisantă. Vor fi oaspeţi Benjamin Franklin şi Antoine Lavoisier. În 1786, Parmentier a prezentat rezultatele producţiilor  de cartofi la masa regală. Plăcut impresionat de experienţa gastronomică a ‚merelor de pământ’,  simulând  voluptatea cerului gurii, regele se afişează cu flori de cartofi la butonieră! Louis XVI  anunţă public  că  mănâncă zilnic cartofi. Pe termen lung, acest anunţ  îi  va ruina  prestigiul: „Doar porcii consumă cartofi!”  spunea poporul. Parmentier complotează   cu suveranul să „păcălească” poporul Franţei, ademenindu-l  întru consumul patatei. Pe  un câmp de manevre  lângă Neuilly-sur-Seine,  sunt cultivate varietăţi foarte palatabile  de cartofi. Este mimată   şi o severă gardă militară. Louis şi Parmentier se bazau pe principiul că oamenii săraci  vor fi tentaţi să fure «fructul oprit». Dar gărzile fuseseră instruite în mod expres ‘să nu vadă’  încălcarea proprietăţii regale. Experimentul nu reuşeşte. Ca şi regele Louis  XVI, împăratul Napoleon Bonaparte va recunoaşte meritele lui Parmentier, numindu-l farmacist şi inspector al stării de sănătate al armatelor Franţei. Dar numai către  anul 1840,  tuberculii  de solenacee sunt acceptaţi în Franţa şi pe masa ‘omului comun’. Romanticul Victor Hugo adăugă  valoare  tuberculului  prin scrisul său, proclamând cartoful: “La truffe du pauvre” !  Dar efortul regelui Franţei XVI  de a stimula cultura şi consumul cartofului nu va fi ascultat  de popor. Atunci când poporul  Parisului se revoltă din lipsă de  pâine, regina Maria Atoaneta se fereşte cu mare grijă să ofere oamenilor saci cu tuberculi, căci  ar fi intensificat furia populară. Pe vremea aceea,  ‘merele de pământ’  erau destinate de  poporul francez   numai hranei porcilor.

Titus Filipas

Dr. Rubin Dominic vs Sfinţilor Închisorilor

Recentul ‚Simpozion de martirologie’ a fost un prilej de batjocorire a memoriei Sfinţilor Închisorilor. Redau o mărturie : +Dintru început, când s-a scris despre organizarea unui “simpozion de martirologie”, ceva părea foarte ciudat datorită titlului neortodox ales, cât şi a condiţiei de a fi fost neapărat invitat pentru a putea “căsca gura” la ce se vorbea acolo. Se ştia deci că se vor zice multe lucruri nelalocul lor. Şi iata că primim un material de la cineva care a participat la acel simpozion şi nu mică ne-a fost mâhnirea când am văzut că un invitat din străinătate a blasfemiat memoria Mişcării Legionare şi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, un sfânt în inima multor camarazi de-ai săi, care trăiesc şi azi. Este trist că cei prezenţi nu au luat atitudine, deşi printre ei se numărau fii sau rude ale celor care au suferit în inchisori pentru cauza legionară. Participarea la “Simpozionul Internaţional de Martirlologie <<Moartea Martirică>>” mi-a lăsat un gust amar. In afara de lucrările prezentate de Pr. Prof. Dr. Ghiorghios Methalinos şi a d-lui Dr. Dimitri Avdeev (care au fost invitaţi pentru a da o faţadă ortodoxă acţiunii), restul lucrărilor, fie nu au avut consistenţă şi setul de valori necesar, fie chiar au adus o ofensă Martirilor Români din închisorile comuniste. De exemplu d-ul Prof. Dr. Rubin Dominic (evreu convertit la Ortodoxie), ce a fost invitat să conferenţieze în cadrul acţiunii, a avut un punct de vedere cu care nu sînt de acord. El a susţinut că: “Zelea Codreanu a inventat o grupare pseudo-ortodoxă şi neo-pagână, punându-se pe sine în locul lui Hristos.” S-ar întelege de aici că Martirii din inchisorile comuniste au murit pentru un crez idolatric. Aceste opinii sunt absolut false şi denaturează adevărul istoric. Dacă ne gândim la Valeriu Gafencu, Sfântul Inchisorilor, vom constata că vocea lui a fost port-a-vocea tuturor martirilor îmbrăcaţi în zeghe, a acelora ce nu ţi-au negat credinţa în care s-au născut, ci dimpotrivă, au murit întru Hristos pentru recunoaşterea şi apărarea valorilor neamului românesc. Un astfel de discurs îl consider o ofensă gravă adusă neamului românesc şi martirilor lui. Un argument pentru adevăratul crez al lui Valeriu Gafencu şi al martirilor este chiar poezia lui: “ Trăiesc flămând // Trăiesc flamând, trăiesc o bucurie,/Frumoasă ca un crin din Paradis,/Potirul florii e mereu deschis/Şi plin cu lacrimi şi cu apă vie,/Potirul florii e o’mpărăţie./Nu plângeţi că eu mă duc de lângă voi,/Sau c’o să fiu zvârlit ca un gunoi,/Cu hoţii în acelaşi cimitir./ Căci crezul pentru care m’am jertfit,/ Cerea o viaţă grea, o moarte de martir./ Când răii mă defaimă şi mă’njură/Şi’n clocot de mânie ura-şi varsă,/Potirul lacrimilor se revarsă/Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,/Atunci Iisus de mine mult se’ndură.” Dar marea dezamăgire a venit din partea organizatorilor români, care au fost de acord cu aceste puncte de vedere ce jignesc martirajul românesc. In plus d-ul Dan Puric a întrerupt mărturia unui fost deţinut politic basarabean, un gest dezaprobat de cei prezenţi la simpozion. În concluzie aş putea spune : m-aş fi asteptat să ascult lucrări de substantă, care să redea adevărata valoare a sacrificiului martirilor noştri. De fapt Martirii au fost uitaţi mai mult ca oricând, necontând faptul că lângă masa de prezidiu se afla o icoană, foarte frumoasă, realizată prin mâna maicilor de la “Diaconeşti”. Icoana este o reprezentare a sfinţilor de neam român şi câteva fragmente din chinurile celor care au suferit întru Hristos şi pentru neam. Cum putem numi pe acei creştini care nu numai că nu respectă memoria şi sfinţenia martirilor, dar o şi întinează prin acest fel de acţiuni ?+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Revoluţionarul alogeno-cominternist

Interviurile pentru admiterea la Universitatea din Oxford folosesc principiul identităţii din logică http://www.guardian.co.uk/education/2010/oct/19/oxford-university-interview-cactus-test . Despre importanţa principiului identităţii din logică pentru dezvoltarea României scria în mod explicit şi premonitoriu filosoful Constantin Rădulescu-Motru în cartea ‚Cultura română şi politicianismul’ publicată în anul 1904. Aceasta înseamnă că opinia dominantă acum, impusă de revoluţionarul alogeno-cominternist Silviu Brucan, cum că „românii sunt stupid people”, este falsă.

Titus Filipas

De ce a fost ucis Virgil Săhleanu?

„Cu cine construim capitalismul”, scrie  ALINA MUNGIU-PIPPIDI la http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cu-cine-construim-capitalismul-203251.html Fiind GDS-istă şi SAR-istă notorie, o profitoare gureşă din ONG-uri stipendiate, AMP mai are tupeul să clameze : „Fără o cerere internă mai mare a unor alte reguli ale jocului, fără un angajament şi o participare reală a unor zone mult mai largi din societate decât câteva ONG-uri şi câţiva ziarişti, de exemplu din zona de afaceri, lucrurile nu se vor schimba.” Spuneam pe alt fir: „Câştigul firmei este copilul cererii pe piaţă a produsului firmei”. Deci nu contează natura proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, aşa cum ni s-a explicat când s-a făcut privatizarea predatorială, ci managementul de calitate al firmei. Atunci  când pe vremea guvernării CDR, Virgil Săhleanu a încercat să infiinţeze pe model Kaizen „cercurile de calitate într-o firmă”, a fost ucis. Asta pentru că  arătase calea corectă în capitalism.

Titus Filipas

Problema centrală din Economia Politică

William Stanley Jevons formulează “problema centrală din Economia Politică”.  Datele din enunţul problemei centrale din Economia Politică : Avem o ţară cu populaţia sa, cu varii puteri de producţie şi diverse nevoi pentru viaţă, în posesia terenurilor şi altor resurse materiale (Given, a certain population, with various needs and powers of production, in possession of certain lands and other sources of material). Ce se cere în rezolvarea problemei din Economia Politică: Modul de folosire a resurselor de muncă ale ţării astfel încât să fie maximizată utilitatea producţiei de bunuri şi de servicii (required, the mode of employing their labour which will maximize the utility of their produce).

Titus Filipas

Câteva opinii despre programul PSD

În primul rând atac proiectul aşa-ziselor „întreprinderi sociale”. În doctrina economică, o întreprindere autentică trebuie să îndeplinească trei condiţionalităţi. Una dintre acestea o reprezintă vânzarea produsului ei pe piaţă. Înţeleg că produsul „întreprinderii sociale” se adresează comunităţii. Atunci, comunitatea locală ar trebui să plătească pentru produsul „întreprinderii sociale”. Dar comunitatea deja plăteşte acele servicii pe care ar urma să le furnizeze proiectata „întreprindere socială”, servicii pe care le efectuează pentru comunitate angajaţii primăriei. Colega @Aya, care deţine pe subiect date mai multe decât deţin eu, a criticat deja pertinent proiectul de „întreprindere socială”. Care nu este de fapt o întreprindere economică, trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Sigur, „întreprinderea socială” poate fi prezentată şi ca un agent care produce unele servicii. Totuşi, „întreprinderea socială” nu este întreprindere economică propriu-zisă, adică una dintre acele întreprinderi care sunt prezentate pe „roata de bogăţie” a lui Frank Knight. Cred că trebuie să amendaţi foarte serios acest proiect de „întreprindere socială” care consumă de fapt bani publici, pentru că dumneavoastră de facto vă asociaţi numele cu „întreprinderea socială” la guvernare. În al doilea rând, cred că se înscrie exact pe linia ideologică a Partidei Naţionale proiectul de înfiinţare a unei bănci pentru finanţarea IMM-urilor. Sigur, o bancă primind capital de la statul român. Această „injecţie” de bani publici în banca pentru IMM-uri nu contrazice doctrina economiei de piaţă liberă. În fond, foarte recent, şi administraţia americană a pompat bani publici în bănci private prin programul TARP. Alta este problema aici. Prin vară, am vrut şi eu să intru în programul de finanţare a IMM-urilor propus de guvernul Boc. Am constatat că nu accepta în programul de finanţare decât IMM-uri cu minimum 10 angajaţi. Or, eu nu am găsit decât patru oameni capabili să lucreze pe ideile mele. Spuneam că perioada care se scurge de la momentul lansării întreprinderii şi până la „punctul mort”, bornă pe care dacă ai depăşit-o abia atunci poţi spune că ai trecut „pragul de rentabilitate”, înseamnă asumarea unor riscuri uriaşe de către antreprenorul care vrea să implementeze o idee într-o întreprindere din economie, un IMM. Cât şi, ce-i mai trist, exclusiv cheltuieli pentru întreprinzător. Care este mecanismul convenţional pentru amortizarea riscurilor ? Capitalul de risc. Pe de altă parte, pentru ca acele finanţări spre IMM-uri să nu fie bani publici pierduţi, ar trebui ca o bancă pentru finanţarea IMM-urilor să dispună, ca un cod de practică (încă nescris), de o serie de criterii pentru evaluarea prudenţială a IMM-urilor.

Titus Filipas

Punctul mort al întreprinderii

Ziarul România liberă a publicat recent articolul „Antreprenoriatul, soluţie la criză pentru curajoşi” http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/piata-muncii/antreprenoriatul-solutie-la-criza-pentru-curajosi-202850.html . De fapt conţinutul nu este original, ci preluat de pe un blog în globish, apoi tradus pe româneşte, dar fără vreun act de reflecţie asupra conţinutului. Tipul de la hellboundbloggers.com uită conceptul „punct mort” pentru o întreprindere, adică punctul până la care există doar pierderi pentru antreprenor după lansarea întreprinderii. Da, este „break even point” în engleză, „point mort” în franceză http://www.12manage.com/methods_break-even_point_fr.html , „punctul mort” pe româneşte. Abia după ce ai trecut de „punctul mort” poţi vorbi realist despre „pragul de rentabilitate”.

Titus Filipas

Valoarea dolarului

Să credem că hârtia verde ce iese din tiparniţa americană de bani are valoarea economică intrinsecă dezvăluită de inscripţia sa facială?  

Titus Filipas