Despre „abandonarea Daciei” clamează într-un comentariu cineva la http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-colonizat-bratienii-dobrogea-cu-romani-201229.html . Dar acesta este un mit modern inventat de istoriografi occidentali. În Historia Nova, Zosimus, contemporan cu împăratul roman Anastasius I (491-518), nici măcar la modul cel mai vag nu aminteşte ceva care să sprijine, cât de cât, asertările moderne privind ipotetica „retragere aureliană”. Discursul lui Zosimus parcurge foarte rapid evenimente din Imperiul Roman/Romania care încep cu domnia lui Augustus şi ajung până la anul 270. Zosimus nu pare impresionat, nu adaugă detalii. Care încep să curgă prin textul său abia după ce la conducerea imperiului vine un om supranumit de contemporanii săi Manu ad ferrum şi Restitutor Orbis, dar şi ucis, prin trădare, de aceeaşi contemporani temători de fierul care ucide, “mille, mile, mille, occidit”, aşa suna refrenul unui cântec legionar din timpul său. Este vorba despre comandantul cavaleriei dacice, Lucius Domitius Aurelianus, care devine împărat în octombrie 270 Anno Domini. Istoria celor cinci ani de domnie ni- l arată pe Aurelian ca pe un împărat mereu victorios, care nu ceda în faţa vreunei provocări. Cât despre luptele purtate de Aurelian în perioada 270 – 271 cu barbarii, aflăm de la Zosimus că Aurelian a plecat cu trupe din Roma, şi a trecut prin Aquileia pe drumul spre Panonia. Zosimus nu poate fi niciodată acuzat de vreo invenţie deliberată. El foloseşte lucrările cronografilor greci Dexippus, Eunapius şi Olympiodorus. Herennius Dexippus, care apără cetatea Atena împotriva atacului goţilor încă non-„socii”-alizaţi, scrie despre luptele cu aceşti goţi într -un text care a rămas cunoscut sub numele Scythica. Într- adevăr, vechii greci îi considerau pe goţi a fi totuna cu sciţii. Prin identificarea scitică, în termenii filosofiei istorice putem spune că vechii greci îi considerau pe goţi ca aparţinând spaţiului arian. Jordanes va pedala şi el pe aceeaşi filosofie a istoriei propusă în germene de filosofii greci amintiţi, pentru că îi identifică pe goţi cu geţii. Atunci când Zosimus scrie că Aurelian i- a îmblânzit pe sciţi în Panonia, foarte probabil că este vorba despre nişte goţi non-„socii”-alizaţi. Zosimus este unica sursă care afirmă că împăratul Aurelian a luptat apoi cu succes împotriva barbarilor (goţilor) la Dunărea de Jos. Trebuie să îl credem pe Zosimus. După luptele cu goţii ajunşi în Câmpia Panoniei, împăratul Aurelian începe o mişcare a trupelor pentru a pregăti cucerirea Palmirei. Ai cărei lideri se revoltaseră împotriva puterii romane. Este greu de crezut măcar vreun moment că Aurelian renunţase la trupele sale dacice credincioase. Însă recursul atunci realmente foarte masiv la trupe venind în anul 271 din Dacia nord-dunăreană creează istoricilor ulteriori, cu excepţia acestui Zosimus, lucid advocatus fisci, impresia falsă a unei “retrageri aureliene” din Dacia în cea de a doua jumătate din 271 AD. Evident, foarte mulţi dintre acei daci pe care împăratul Aurelian îi mână să lupte în Arabia nu vor mai reveni în provincia Dacia Felix. Asta se va întâmpla, pentru unii, din simplul motiv că ei muriseră în luptele pentru cucerirea Palmirei la 272 AD. Iar pentru cei rămaşi vii, din simplul motiv că ei se mută pe teritoriile de facilităţi mari (dar şi de fiscalitate imperioasă) chemate Dacia ripensis şi Dacia mediterranea. Faptul că administraţia romană la 271 A.D. a încetat, într-un mod oficial, să mai ofere facilităţi şi să mai strângă impozite în Dacia Felix nu arată că populaţia Daciei Felix s-a retras ! Unui inteligent advocatus fisci îi erau evidente aspectele acestea ale Istoriei Noi.
Titus Filipas
Etichete: Romania Orientală, Titus Filipas
