Costurile de oportunitate ale războiului din Irak

În anul 2008, economistul  american Joseph Stiglitz  calcula costul războiului din Irak şi propunea evaluarea de 3 trilioane (3000 miliarde) dolari USA. Recent, Stiglitz  a  adăugat şi costurile de oportunitate ale războiului din Irak. Joseph Stiglitz  ia în calcul patru surse ale costurilor de oportunitate pentru războiul din Irak : 1/ Situaţia stabilizării Afganistanului. 2/ Preţul petrolului pe piaţa mondială. 3/ Datoria federală americană. 4/ Criza economică.  Joseph Stiglitz  nu propune de fapt cifre noi, doar direcţii posibile de calcul pentru costurile de  oportunitate asociate. (i) Situaţia stabilizării Afganistanului ar fi fost deja rezolvată dacă preşedintele George W. Bush nu ar fi realocat pentru purtarea războiului din Irak o parte din trupele destinate Afganistanului. (ii) Pe frontul petrolului, preţul  barilului a crescut cel puţin cu 10 dolari datorită războiului din Irak, fapt care adaugă 250 miliarde dolari la factura războiului. Creşterea preţului petrolului a jucat un rol negativ în modificarea conjuncturii economice mondiale. (iii) Datorită războiului din Irak, datoria suverană a USA a crescut exponenţial, fapt ce a dus la agravarea crizei economice. (iv) Declanşarea crizei financiare a fost, cel puţin în parte, amorsată de costul războiului din Irak. De la această presiune, la fel ca şi de la creşterea preţului petrolului, dolarii americani au plecat în exteriorul Americii. Aceasta o obligat în interior spre o politică monetară culantă care a condus la agravarea bulei speculative.  Războiul din Irak şi creşterea apocaliptică a datoriei suverane a USA au blocat un răspuns eficient al Americii la criza economică, micşorând mult dimensiunea stimulus din politica macroeconomică de relansare. Rezultatul este o recesiune economică de lungă durată, scăderea producţiei, creşterea şomajului, deficitul bugetar amplificat.

Titus Filipas

Corăbiile milesiene

Autorul articolului Turul Cetăţii Histria …  http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/o-zi-in-metropola-adormita-198522.html este un personaj inteligent, dar conţinutul articolului este negativ afectat de influenţa Raportului Tismăneanu, care interzice discuţiile asupra zamolxismului şi protocronismului. Cetatea a fost creată ca o colonie milesiană. Corăbiile milesiene construiau drum pe mări între Delta Istrului şi Delta Nilului – “delta biblicelor sinte”, cum îi spunea Mihai Eminescu. “acum 2.600 de ani” în Delta Nilului înflorea Renaşterea saitică a universalismului cultural despre care scrie Novalis, dar şi Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică. Zamolxismul înseamnă în esenţă participarea populaţiilor din spaţiul vest-pontic la acel universalism cultural. Nu întâmplător Herodot îl asociază pe Zamolxis cu Pitagora care învăţase matematicile la Sais. Sigur, Histria veche era şi o piaţă de colectare a bunurilor de valoare din spaţiul vest-pontic. Cum funcţiona acea piaţă ? Regulile au fost stabilite de Thales din Milet.

Titus Filipas

Preţul aramei

Cuprul anunţă creşterea preţului la nivelul pre-falimentului băncii Lehman Brothers. Tendinţa contractelor futures pentru cupru pe piaţa din Shanghai, analizată de Cifco Research Institute (cu sediul în Pekin), permite anticiparea preţului de 9412 dolari americani per tonă la sfârşitul anului 2010. De obicei creşterea cuprului este un indiciu sigur de relansare economică. Funcţionează acum acest indicator ? Probabil că nu pentru economia mondială. Doar pentru economia chinezească, iar aceasta nu era propriu-zis în criză. China s-a lansat într-un mare program de creştere a consumului de aparate electromenajere, de asemenea într-un program de construire de  locuinţe la preţuri  rezonabile pentru clasa mijlocie. Iar aceste programe cer cupru pentru cabluri şi pentru conducte. În plus, pe plan mondial, se constată că rezerva de cupru scade, fapt  care de asemenea induce creşterea preţului aramei.  

Titus Filipas

Camil Petrescu

Septembrie, lună de toamnă. S-ar părea că nu este momentul cel mai potrivit să ne amintim de  Camil Petrescu născut în aprilie 1894, decedat în luna mai din anul 1957. Totuşi articolul  „Le théâtre politique revient aux sources de la Terreur”, http://www.lemonde.fr/culture/article/2010/09/04/le-theatre-politique-revient-aux-sources-de-la-terreur_1406737_3246.html , obligă să evocăm personalitatea lui Camil Petrescu, autorul piesei Danton din  1925. Despre Camil Petrescu, criticul  literar Nicolae Manolescu scria : „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunţarea curajoasă la iluzia cunoaşterii absolute a omului.”, citatul este de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu , nu  confirm sau infirm autenticitatea. Este discutabilă posibilitatea „cunoaşterii absolute”, de ce ni se spune iar locul acesta comun ? Camil Petrescu este important pentru că introduce gestaltismul ca metodă de agregare în cultura română, şi mi se pare că în „Jocul ielelor” din 1918  îl vedem deja aplicat. Apoi în romanul „Un om între oameni”  (1953 – 1957),  Camil Petrescu descrie realist unele dintre primele IMM-uri din industria românească, existente la 1848, şi problemele lor asociate. Îndrăznesc să cred că autorul Camil Petrescu s-a documentat bine pentru această Descriptio, textul său e departe de a fi „jalnic”.

Titus Filipas

Bună întrebare

„cine a creat masa…”, bună întrebare (http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/descoperiri/stephen-hawking-nu-dumnezeu-a-creat-universul-198385.html ). Şi cu jumătate  de secol de căutare experimentală. Bineînţeles că bosonul Higgs a creat masa. Motiv pentru care a fost supranumit God’s particle de către fizicienii teoreticieni. Se cheltuiesc sume imense de aproape jumătate de veac, fără să fie găsit. Dar în principiu, poate să fie găsit ? Ceea ce nu recunoaşte fizicianul scoţian Peter Higgs, este faptul că el însuşi ca individ raţional funcţiona în cadrul oferit de un arhetip cultural, cel al iluminismului scoţian, la fel ca James Clerk Maxwell, alt mare fizician scoţian. James Clerk Maxwell realizează prima unificare a forţelor în fizică, aceea dintre electricitate şi magnetism. Dar această unificare s-a realizat strict în cadrul iluminismului scoţian aflat la acea vreme în comunicare cu ideologia clasică germană (terminologia aceasta îi aparţine lui Karl Marx, deşi el ştia prea bine că ideologia primară a fost inventată de francezul Destutt de Tracy, Karl Marx îl citează de vreo duzină de ori în Capitalul, însă Destutt de Tracy era studiat şi la şcoala de la Sfântu Sava pe vremea lui Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, Raportul Tismăneanu uită să spună că ideologia Partidei Naţionale sau ideologia naţionalismului românesc incorporează  acest acquis european numit ideologia lui Destutt de Tracy). Or, în raţionamentele sale despre realitate, ideologul clasic german Kant propune ideea de noumen sau lucru în sine care nu poate să fie observat experimental. James Clerk Maxwell preia ideea de noumen, propune conceptul “curentul de deplasare” care nu poate fi observat experimental, şi astfel realizează prima unificare din fizică numita electromagnetism sau electrodinamică. Probabil că şi bosonul Higgs este tot un lucru în sine care nu poate fi observat experimental.

Titus Filipas

Abordare de tip Videanu

Politica economică a lui Barack Obama (http://nastase.wordpress.com/2010/09/04/scoala-de-vara-tsd/  ) sucombă într-o abordare de tip Adriean Videanu, aceasta este o reflecţie personală după lectura articolului „Obama to Pitch Making Research Tax Credit Permanent” http://www.nytimes.com/2010/09/05/us/politics/05tax.html?hp . Cred că sintagma „Tax Credit” (http://en.wikipedia.org/wiki/Tax_credit ) s-ar putea traduce bine pe româneşte prin „impozitare negativă”. Citez din articol : „WASHINGTON — As part of his pre-election push to spur the slumping economy and his party, President Obama this week will ask Congress to increase and permanently extend a popular but costly tax credit for businesses’ research expenses, and to pay for it by closing other corporate tax breaks, according to administration officials.” Deci afacerile care se bazează pe „studii” primesc bani de la contribuabilul american. Îmi amintesc acum că omul de afaceri  Adriean Videanu mereu şi-a justificat acţiunile veroase de tipul borduriada prin „studii”. Or, prin „studii”, se ştie prea bine acum, se poate justifica absolut orice abordare viscerală a managerului, funciar, fundamental, behaviorist, comportamental  ghidată de lăcomia lui nemăsurată, managerul doar în cazul IMM-urilor este obligat să se comporte ca un „agent raţional”!, altminteri indiferenţa faţă de „oamenii mici” îi conduce fără doar şi poate firea la orice moment presupus managerial, vezi cazul directorului CEO de la BP în poluarea apocaliptică din Golful Mexicului. Chiar şi celebra abordare de  tip R&D nu prea induce sigur valoare adăugată, cazul Xerox unde poate fi urmărită riguros fiecare etapă de valoare adăugată a fost poate numai o fericită excepţie.

Titus Filipas

Teologia politică

„Sfântul Constantin a acceptat creştinismul legal dintr-un motiv pur politic”, citesc un comentariu la http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnica/descoperiri/stephen-hawking-nu-dumnezeu-a-creat-universul-198385.html , dar acceptarea sa fu început pentru teologia politică. Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare fundamenta riguros Teologia politică, vezi lucrarea lui G.F. Reilly, „Imperium and Sacerdotium According to St. Basil the Great” Washington, DC, 1945. Romania îşi dobândeşte drepturile regaliene din Teologia politică a Sfântului Părinte Ierarh Vasile cel Mare şi din sintagma-sigiliu Nova Roma lansată de Conciliul ecumenic din 381 AD la Constantinopol. Petre Ţuţea credea în adevărul sintetic al Bisericii din Romania Orientală şi marca distincţia faţă de cei care nu cred : “O babă murdară pe picioare, care stă in faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.

Titus Filipas

“Marea deportare a poporului român”

“Marea deportare a poporului român” de Viorica Olaru-Cemîrtan, Dr. în istorie,  text la http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2010/09/viorica-olaru-cemirtan-marea-deportare.html

Titus Filipas

Politica macroeconomică „de dreapta”

Profesorul Robert B. Reich, fostul secretar din administraţia  Clinton pentru problemele folosirii forţei de muncă,  prezintă în articolul http://www.nytimes.com/2010/09/03/opinion/03reich.html , o serie de puncte de vedere despre cum ar putea fi stopată Recesiunea cea Mare care bântuie America. Articolul este realmente ‚food for thought’. Este doar mostră din cartea “Aftershock: The Next Economy and America’s Future.” Potenţialul creşterii actuale a forţei de muncă în America înregistrează rata lunară medie de circa 125 000 de persoane, în vreme ce rata pentru oferta lunară de job-uri nu trece de  70 000. Toate lansatoarele standard pentru economia americană nu mai funcţionează : rata dobânzii de la Fed pe termen scurt este aproape zero (vezi modelul macroeconomic IS-LM), piaţa obligaţiunilor înregistrează un minimum, un stimulus financiar gigantic pentru industrii n-a produs rezultate semnificative, chiar şi creditele generoase spre IMM-urile ce angajează prioritar persoane aflate de multă vreme în şomaj n-au arătat suficiente efecte în reducerea şomajului. Toate acestea demonstrează că  problema reală nu ţine atât de conjunctura ciclului de afaceri, cât de structura economiei americane. Nici un lansator economic standard nu poate funcţiona atâta vreme cât consumatorii nu mai sunt capabili, dincolo de un anumit punct, să menţină în mişcare maşinăria economică. Recesiunea cea mare se datorează, după Robert B. Reich, faptului că reprezentanţii forţei de muncă din America nu mai au puterea de cumpărare a bunurilor pe care ei le produc cu forţa lor de muncă. Modelul fordist nu mai funcţionează în America, aş comenta eu. De ceva timp, adaugă Robert B. Reich, forţa de muncă din America nu mai primeşte partea care i se cuvine dintr-o economie aflată în creştere. Această criză a început decenii în urmă, cu noul val de tehnologii : sateliţii de comunicaţii, transportul trans-oceanic de mărfuri în containere, PC-urile,  Internetul,  au făcut ca pentru patronii americani să devină mai profitabil a folosi forţa de muncă străină prost plătită, decât  forţa de muncă americană străină binet plătită, să folosească extraordinara flexibilitate din  —software în loc de forţă de muncă tradiţională.  Deşi economia americană a mers crescendo, salariul orar mediu a scăzut. Venitul unei persoane medii angajată în câmpul muncii a scăzut net faţă de acum 30 de ani. Şi asta n-ar fi decât jumătate din problemă. Cealaltă jumătate a fost creată de faptul că stilul de viaţă american turbo-consumerist a urmărit  în mod forţat creşterea economiei. Pentru a putea cheltui cât mai mult pentru consumul exacerbat, menajele americane s-au îndatorat enorm. Şi aceste cheltuieli nesăbuite pentru consum au menţinut economia USA în creştere ! Din 2002 până în 2007,  menajele americane au extras 2,3 trilioane dolari din imobiliarul lor. Dar această bulă speculativă a îndatorării a plesnit. Şi, insistă profesorul Robert B. Reich,  politica macroeconomică din USA trebuie să adreseze inteligent acum chestiunea amânată de decenii : Deşi aproape toată lumea avea un job sau două, vasta clasă mijlocie din America nu avea suficienţi bani să cumpere ceea ce era capabilă să producă economia  americană! Dacă economia americană mergea crescendo, atunci se pune problema  : Unde mergeau câştigurile ? Mare parte către cei deja bogaţi sau foarte bogaţi. Către finalul anilor 1970,  1%  dintre familiile americane cele mai  bogate primeau  9 %  din venitul naţional total. Dar în anul 2007, fracţiunea 1%  dintre familiile americane cele mai  bogate primeau  23,5 %  din venitul naţional total.  Ultima perioadă din istoria USA când a mai existat o asemenea inegalitate de venituri a fost anul 1928. Dar în prezent, aş comenta eu, aceasta reprezintă doar concretizarea politicii neoliberale Reagan enunţată foarte transparent în America, la fel ca în politica macroeconomică „de dreapta” din România de acum.

Titus Filipas

Transcrisul întâlnirii …

“Transcrisul întâlnirii dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Statelor Unite Gerald Ford de la Washington din 11 iunie 1975, la care a participat şi Henry A. Kissinger, în calitatea sa de Secretar de Stat, revelează o adevărată bombă. La un moment dat, Kissinger îi face lui Ceauşescu următoarea propunere: +K.: Când va termina, preşedintele va convinge Congresul să adopte un amendament care să permită libera imigraţie în România. /C.: Nu mulţumesc. Nu mă interesează.+ Aţi prins ideea?” Sursa  http://eufrosin.wordpress.com/2010/09/03/demnitatea-lui-ceausescu-fata-de-americani-nu-multumesc-nu-ma-intereseaza/

Titus Filipas