Înainte de a exista faliment suveran, trebuie să existe datorie suverană. Cum s-a acumulat ea ? Laudele aduse domnului Mihai Tănăsescu, finanţist român actualmente angajat la FMI, cred că ar trebui, nuanţate, modulate, moderate.De ce ? Pentru că domnul Mihai Tănăsescu păstrează un secret total asupra felului în care, începând cu anul 2009, situaţia continuând şi acum, datoriile marilor firme private cu filiale în România s-au transformat într-o felie a datoriei publice a României. Privesc la o diagramă sectorială, –ori „diagramă în felii de tort”–, a datoriei publice franceze la sfârşitul anului 2009. Tortul datoriei publice a Franţei a fost divizat în patru felii inegale : 1/Partea din datoria publică revenind exclusiv structurilor statale franceze reprezintă 78,1 % . 2/ Partea din datoria publică revenind unor organisme diverse din administraţia centrală a Franţei reprezintă 7,7 %. 3/ Partea din datoria publică a Franţei revenind administraţiilor publice locale reprezintă 10,5 %. 4/ Partea din datoria publică a Franţei revenind administraţiilor securităţii sociale reprezintă 3,7 %. Dacă facem “proba” adunând toate procentele, obţinem 100 %. Două concluzii (deocamdată) pot fi extrase de aici : (i) S-a spus cu neruşinare de către înaltele oficialităţi autorizate ale statului român, s-a repetat apoi de către diverşi trepăduşi neautorizaţi, că împrumutul de 20 miliarde euroi din 2009 de la FMI a fost contractat pentru a se putea plăti pensiile. Or, elementara logică formală ne obligă să păstrăm anumite judecăţi omotetice. Din omotetia (văzută de noi aici ca ipoteză apriorică de cauzalitate, ori “assumption” cum se spune în limba engleză) între situaţia din România şi situaţia din Franţa, rezultă că partea din cele 20 miliarde euroi de la FMI folosită pentru plata pensiilor nu putea să depăşească maximum 4 %. Atunci apare întrebarea legitimă, unde a mers restul împrumutului de la FMI ? (ii) Din tortul datoriei publice franceze lipseşte vreo eventuală datorie a firmelor private, peste noapte transformată în datorie publică a Franţei. Ce ne demonstrează aceasta ? FMI nu are curajul să se joace cu Franţa ! În trecutul ultimilor zece ani, acest Boa Constrictor care oficial are iniţialele FMI a încercat să stranguleze Rusia. N-a reuşit ! Domnul Mihai Tănăsescu, un român, chiar dacă primeşte bani frumoşi de la FMI pentru prestaţia depusă, avea obligaţia morală să dezvăluie publicului românesc prin ce mecanism financiar şi în ce condiţii, datoria firmelor private s-a transformat în datorie publică a statului român. Cum a transformat linia de politică macroeconomică trasată de preşedintele Traian Băsescu, datoria marilor firme private cu filiale în România, în datorie publică ori „datorie suverană” a statului român. Semnalele publice dezvăluite de preşedintele Traian Băsescu erau firave : 1/în ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu anunţa faptul că România nu se afla în criză financiară. 2/ în martie 2009, mesajul preşedintelui Traian Băsescu era schimbat radical. Se spunea foarte clar, într-o declaraţie televizată, că România este obligată să preia în sarcina datoriei publice a României, datoriile private ale firmelor străine cu filiale în România. Administraţia prezidenţială nu dădea mai multe detalii. Ceea ce este politiceşte normal, –dar nu şi corect!—pentru preşedintele Traian Băsescu. Supărător, chiar îngrijorător, este faptul că publicaţiile de specialitate economie-finanţe în limba română, publicaţii datoare să lămurească problema şi s-o divulge publicului larg, au tăcut. Este vorba despre conivenţă cu puterea (conivenţă, la urma urmelor, explicabilă) ? Ori pur şi simplu-i vorba despre mediocritatea intelectuală flagrantă a redactorilor pe teme de economie-finanţe de la acele publicaţii ? Dacă ultima variantă ne dă răspunsul corect, atunci situaţia este foarte gravă pentru România. Nu vreau să iau locul acelor redactori, îndrăznesc doar să expun rezultatele căutărilor mele. Am găsit din vreo trei surse cam acelaşi rezultat. Deci răspunsul meu nu-i pripit. Datele pe care le iau în considerare sunt : (i) Reuniunea G20 din 2009. Găsesc un comentariu francez pertinent : +on crie victoire au G20 en transférant les déficits privés des banques sur les déficits publics. Vu les montants en jeu, ce sont tout simplement les comptes publics qui trinquent. Un petit rappel sur cette règle du capitalisme : privatiser les gains mais mutualiser les pertes!!+ Timingul pregătirilor pentru G20 explică şi cele două declaraţii contradictorii făcute de Traian Băsescu. (ii) NAIRU (Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment : adică teoria neoliberală a moderaţiei salariale). “Originea crizei economice mondiale nu este financiară, ci reală, pentru că este o criză a datoriei private care viza să compenseze 30 de ani de moderaţie salarială şi să transfere înspre capital mai multe zeci de puncte de valoare adăugată prin muncă, finanţele fiind o tehnică destinată să producă inflaţie în sfera financiară, acolo unde se interzicea orice inflaţie a salariilor în virtutea sacrosanctului acronim friedmanian NAIRU. ” Deci trebuie lămurită publicului larg românesc maniera în care un comitet de experţi ai grupului G20, precum şi experţii de la FMI (face parte aici şi domnul Mihai Tănăsescu) au hotărât să încludă datoria privată a firmelor cu filiale în România, în datoria publică a statului român. Sînt foarte curios să aflu mai multe detalii concrete, dar şi bazele principiale!, prin care această inginerie financiară internaţionalistă a fost impusă poporului român – „stupid people” cum spunea un alogeno-cominternist considerat la noi profet.
Titus Filipas
