Mai există un capitalism autentic ? Înainte de critica leninistă a capitalismului, Mihai Eminescu exprima şi domnia sa rezerve mari faţă de instituţia formal chemată „căpitanul de industrie”. În conferinţa de presă de acum două zile a preşedintelui Barack Obama la Casa Albă, din nou sesizam emergenţa în discursul american „tînăr” a vechii probleme puse de Mihai Eminescu şi Vladimir Ulianov. Pe undeva, aceasta dă „apă la moară” criticilor din GOP, cum că Barack Obama ar fi cripto-comunist. Pe de altă parte, aici în România, „noii paşoptişti”, să amintesc doar numele lui Dabiel Barbu de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti, se consideră neo-weberieni. Şi cu această etichetare, problema naturii capitalismului se pune din nou, în timpul post-post-modern sau în „cea de a doua modernitate”, cum sînt mai tentat să zic, aceasta pentru a nu susţine tocmai eu crearea unui nou hiatus în cultura românească, între noi şi tradiţia rămasă de la Miron Costin urmată de Constantin Rădulescu-Motru cel puţin prin sublinierea importanţei principiului identităţii din logică în noua cultură română. Max Weber, în lucrarea sa fundamentală despre etica şi succesul capitalismului protestant, trecea sub tăcere faptul că acest capitalism din nordul Europei a fost doar imitator al capitalismului catolic din sud. Dar succesele capitaliste bine ştiute ale Veneţiei şi Genovei nu ar fi fost posibile fără o invenţie venind de la Mecca : ‚Quirad’-ul. În lumea arabă dinainte de Mohamed, falimentul era urmat de sinucidere : I’tifad. Este complet falsă ideea că sinuciderea ar fi fost predicată de Islam. Falimentul, de exemplu pierderea pământului, se continua printr-o sinucidere rituală, acesta era un precept arab pre-islamic. Quiradul arab, combinând împrumutul cu parteneriatul, un contract ce nu era însoţit de penalizări disproporţionate pentru pierderi, a fost preluat de italieni sub forma ‚commenda’. Ordinul Benedictin au fost prima organizaţie europeană ce adoptă ‚commenda’. Dar nu trebuie să ne mirăm. Sfântul Benedict scrisese regulile de cultură organizaţională pentru ordinul său religios, inspirat din scrierile lui Ioan Cassian care incorporau un cod egiptean. Mai târziu acel cod managerial egiptean va fi preluat de cavalerii templieri şi de către masoni. Veneţia şi Genova adoptă şi ele quiradul. În „Neguţătorul din Veneţia”, atenţia lui William Shakespeare era focalizată peiorativ asupra evreului Shylock nu din motive de antisemitism, ci pur şi simplu pentru că acesta nu accepta regulile quiradului arabic, preluate deja de Europa ! După ce va fi vândută marfa din corăbiile lui Antonio crezute pentru un moment pierdute, Shylock însuşi se va alege cu un profit imens! În secolul X, Veneţia începea să practice intensiv commenda. Aşa se explică preocuparea accentuată a diplomaţiei republicii pentru obţinerea privilegiilor din Bula de Aur de la 992, unde este caligrafiat cuvântul „Romania”, ce se referea la un alt teritoriu decât Romagna italiană. „Romania” desemna toată aria intereselor veneţiene aflate dincolo de Adriatica, se referea la interese aflate în „Romania d’oltremare”. Şi pentru alţi italieni, Romania va deveni curând piaţă, cum arată “Pratica della Mercatura”, cartea florentinului Francesco Balducci Pegolotti. « Romania », principala valoare din viziunea pentru creşterea noastră ce urmează veacului fanariot, a fost mai întâi « rost din hrisoave » bizantine, intuiţia lui Octavian Goga este superbă! Ceea ce permite oricâte supralicitări discursive, căci pentru „Bizanţ” cerul, ca simbol de civilizaţie superioară, nu constituia limită intangibilă. Organizarea „in commendam”, implicând participarea tuturor la riscuri şi profituri, este obligatorie pentru existenţa capitalismului autentic. Pe alt fir, în legătură cu profitul, puneam problema unui paradox de genul celui prezent în op-art atunci când se încearcă reducţia problemei „profitului capitalist” la o problemă matematică. Am mai spus că oprimarea fanariotă a principatelor dunărene a împiedicat asimilarea acelui important acquis cultural chemat „calculul infinitesimal” în secolul XVIII şi care se aplică şi acum. Nu vreau să intru acum în chestiuni de filosofie pozitivistă, –aşa cu este abordată problema aceasta în Turcia modernă şi Brazilia–, dar trebuie să amintesc că noi nu trebuie să aplicăm matematica nouă, de după Leonhard Euler, cu dezinvoltură şi fără căutarea temeiurilor. Poate că lectura din Lewis Carroll, –Alice’s Adventures in Wonderland şi Through the Looking-Glass–, este încă utilă. Prin maniera post-modernă, adică fără credinţa în valori morale şi în etică, de tratare a profitului, munca salarială inclusă în costul variabil şi prin derivata matematică a costului total fiind contribuţia cea mai vie, autentică, la costul marginal, este separată brutal de profit. Mai este simulacrul de organizare economică de acum capitalism autentic, vorbesc despre capitalism „in commendam” ? Trebuie să spun în mod clar, tratarea weberiană şi neo-weberiană a capitalismului pentru profit este caducă, pentru că tocmai această manieră de tratare a condus la abateri de la justiţia distribuţională precum şi la noua „maladie batavă” (the Dutch disease) în care nu mai este preţuită invenţia. Vorbeam despre conferinţa de presă recentă a preşedintelui Barack Obama. Grupul său de experţi pune un preţ deosebit pe invenţie, pe stimularea pentru R&D în America, şi pe stimularea IMM-urilor americane, cele mai puternice generatoare de locuri de muncă în America. Vreau să reiau tema discutată mai demult de mine : Unii din cercuri înalte susţin vehement că România îşi va reveni la creşterea economică numai dacă va urma consecvent modelul american pentru R&D. Or, Barack Obama aducea precizări acum două zile asupra acestui model R&D pentru America. Barack Obama (foarte, foarte probabil pe baza analizei grupului său de experţi în economie şi rolul jucat de R&D în creşterea economică) spunea limpede că administraţia federală va acorda sprijin doar pentru R&D care se aplică în economia americană şi întreprinderile americane din interiorul frontierelor USA. Nimic, nimic, dar absolut nimic, despre vreun sprijin pentru acel R&D care se concretizează în articole ştiinţifice ISI, cum se face atâta caz la noi, mai ales de către Alina Mungiu- Pippidi şi “experţii” de la SAR. Am mai spus, codul ISI se bazează pe o Viziune pentru America. Noi sîntem detaşaţi de acea Viziune, care, în treacăt fie spus, ne-a lăsat pradă URSS. Viziunea noastră este cea veche, economia românească trebuie centrată pe IMM-uri. Recentul anunţ despre creşterea economică românească prin marile firme (probabil Santierul Naval Mangalia, Dacia, Petrom, Mittal Galati, ALRO si Lafarge) nu spune nimic despre numărul de noi locuri de muncă create de aceste mari firme. Nu spune nimic despre justiţia distribuţională practicată de aceste mari firme, adică partiţia profitului şi către „oamenii muncii” care lucrează.
Titus Filipas
