Originile crizei economice japoneze, care a durat apoi vreo două decenii, se află în optimismul economic al Japoniei din decada anilor 1980. Atunci s-a construit lent o bulă speculativă care a explodat pe la 1990 şi a provocat criza care anticipa, oarecum, criza economică mondializată prin spargerea bulei speculative a creanţelor imobiliare în America anului 2008. Ce-i tulburător în legătură cu originile crizei economice japoneze este faptul că ea se naşte, în principiu, din idei economice sănătoase : 1/Terenul este sursă de valoare economică în acord cu vechea doctrină fiziocrată. 2/IMM-urile trebuiesc ajutate cu împrumuturi ieftine. Probabil că nu se ajungea la speculaţii şi criză dacă nu s-ar fi introdus o dereglementare în funcţionarea firmelor financiare japoneze. Băncile şi cooperativele de credit s-au lansat imediat în speculaţii nebune asupra terenurilor, precum şi în oferta de bani fără verificări asupra riscului forfetar, inerent. A urmat bula speculativă, spargerea ei, apoi criza economică. Repararea ei a fost mult întârziată de prezenţa deflaţiei. Dar şi aşa, pentru americanii de acum, “soluţia japoneză” pare să fie un ideal dezirabil.
Titus Filipas
Etichete: Titus Filipas
