Nuanţe faţă de articolul http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/generalul-armatei-albe-si-romanii-199054.html . Mihai Eminescu scria : “Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.” Cred că trebuie să discutăm în contextul intereselor româneşti personalitatea generalului rus Anton Denikin. Că era „alb”, că era „roşu”, nu contează, trebuie să ţinem seama în primul rând de faptul că Anton Denikin era un general rus, că simţea imperialist profund ruseşte, că apăra interesele imperialiste ale Rusiei împotriva României! Cred că istoricii români n-au avut încă suficient timp de reflecţie asupra semnificaţiei păcii de la Brest-Litovsk semnată de bolşevici pe 3 martie 1918. Bolşevicii ştiau prea bine la acel moment că nu există unitate în Rusia, abia Stalin va stabili unitatea populară în Rusia prin dictatura lui sângeroasă! Rusia nu reuşise încă la momentul păcii din Brest-Litovsk de la 1918 să digereze halca teritorială uriaşă chemată istoriceşte Sciţia Mare sau Romania Orientală nord-pontică pe care o primise prin conivenţa Montesquieu-Voltaire a iluminismului occidental la anul 1774 în pacea de la Kuciuk Kainargi. Deşi exista o Capitulaţiune pentru principatul moldovenesc semnată la 1740 şi de Franţa absolutistă. Pacea de la Brest-Litovsk ceda Germaniei la 3 martie 1918, drepturile asupra spaţiului Romania Orientală nord-pontică, ca dovadă că nici Rusia nu era complet sigură de legitimitatea acelor drepturi neaşteptate pentru ea. Imediat, Sfatul Ţării de la Chişinău proclamă unirea Basarabiei la România. Dar tot atunci se fac auzite vocile populaţiei româneşti din Transnistria şi Transbugia care cereau ca întreaga Romania Orientală nord-pontică să fie incorporată în statul românesc unificat. Prin organizarea armatei sale de voluntari, generalul rus Anton Denikin stopează demantelarea aproape iminentă a Rusiei Meridionale (NovoRossiia, cum îi spun franc ruşii) prevăzută prin pacea de la Brest-Litovsk, stopează tendinţa spontană de unificare la România a teritoriilor cu populaţie românească aflate la vest de pragul Niprului. Este drept, Capitulaţiunea de la 1740 admitea ca fiind legitimă pentru principatul moldovenesc frontiera doar până la rîul Bug. În cel de al doilea război mondial, Anglia şi America revalidează această frontieră pentru România condusă de Ion Antonescu, vezi Memoriile lui Winston Churchill. Mă întreb ce păzea imediat după tratatul de la Brest-Litovsk generalul român Căpiţă, tatăl laureatului Nobel Piotr Kapitza, complet rusificat în momentul nobelizării sale.
Titus Filipas
Etichete: 1774, Basarabia, Ion Antonescu, Romania Neoacquistica, Romania Orientală, România, România liberă, România şi Rusia, Rusia, Stalin, Titus Filipas, Voltaire, Winston Churchill
