Io, Ganimede, Europa

La adresa URL  http://www.deepfly.org/TheNeighborhood/GalileanMoons.html poate fi văzută  modelarea   mişcărilor sateliţilor galileeni Io, Ganimede şi Europa, aflaţi în rezonanţă.

Titus Filipas

Masonii sacerdotali Bessi

Am vorbit adesea despre şcoala de la Sfântu Sava,  fondată în secolul XVII de Constantin Brâncoveanu  la consilierea stolnicului Constantin Cantacuzino, şi adusă la modernitatea secolului XIX de Gheorghe Lazăr. Ne putem întreba în continuare, este acest sanctificat patron al şcolii moderne în România oare totuna cu Sfântul Sava, Gotul ‘socii’- alizat? Nu, în mod categoric nu. Patronul ceresc al şcolii înfiinţate prin grija şi diligenţa  atâtor bărbaţi mari ai neamului  nostru este Sfântul Sava cel Sfinţit, ctitorul Lavrei Mari de lângă Ierusalim. Lavră construită cu ajutorul masonilor sacerdotali tradiţionali Bessi veniţi din Scythia Minor. Aceşti constructori şi gardieni sacerdotali erau fie traci, după Herodot şi Strabo, fie goţi ‘socii’- alizaţi, după  Jordanes. Oarece legătură există între cei doi Sfinţi Sava, vorbim despre Sava Gotul cel ‘socii’- alizat şi Sfântul Sava cel Sfinţit. Episcopul Cappadociei, Sfântul Ierarh  Vasile cel Mare,  a scris guvernatorului  provinciei Scythia  Minor  cerându-i să trimită moaştele Sfântului Sava Gotul în Cezareea Cappadociei.  Dovedeşte această scrisoare că Sfântul Sava Gotul (‘socii’- alizat) a fost în realitate un cappadocian ? Este greu de  ştiut, probabil că nu. Însă din epistola trimisă în Sciţia Mică de Sfântul Părinte Vasile cel Mare se desprinde  certitudinea existenţei unei continuităţi de civilizaţie în spaţiul arian al Romaniei Orientale. Moaştele Sfântului Sava Gotul (‘socii’- alizat) au fost venerate în provincia  Cappadociei.  Vor influenţa onomastica, vor influenţa chiar atitudinea de viaţă pentru cel  care care va deveni   Sfântul Sava cel Sfinţit,   ctitorul Lavrei Mari de la Ierusalim. În anul 439 se naşte şi este botezat la Mutalaska, localitate aflată lângă Cezareea Cappadociei, pruncul Sava, copilul  lui Ioan, un comandant militar, şi al Sofiei. Când copilul Sava împlineşte cinci ani, slujba militară a tatălui îl cheamă în  Alexandria egipteană, unde pleacă însoţit numai de nevasta Sofia. Copilul rămâne să fie crescut de familia extinsă din Cappadocia. Învaţă repede să citească şi devine expert în Scripturi. La şaptesprezece ani se călugăreşte. Mai rămâne un deceniu în Cappadocia, înainte de a se stabili la Ierusalim. Tradiţia spune că la Anul Domnului 484, anahoretul Sava venit din Cappadocia ctitoreşte Marea Lavră de la Ierusalim. Aceeaşi tradiţie mai păstrează şi memoria unor întâmplări miraculoase consecutive rugăciunilor lui Sava : un izvor cu apă limpede răsări din pământ lângă Lavră. Sava muri în anul  532. După sanctificarea lui, Sfântul Sava va fi recunoscut ca patron al Marii Lavre de la Ierusalim.  Mănăstirea bucureşteană Sfântul Sava a fost ctitorită de  pârcălabul Andronache în veacul al XVI-lea, şi “era închinată la Lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim” (după G.I. Ionescu-Gion). În Lavra Sfântului Sava de lângă Ierusalim a trăit ca monah, şi s- a format ca teolog, Sfântul  Ioan Damaschinul  (675 ?-749). Despre viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit, de la Ierusalim, a  scris discipolul său, Chiril din  Scythopolis (Oraşul Sciţilor). În secolul al XII-lea, cruciaţii au furat moaştele  Sfântului Sava cel Sfinţit de la Ierusalim, şi le- au dus la Roma. Conciliul Vatican II a hotărât să le restituie  bisericii ortodoxe. La ora actuală, moaştele se află la Constantinopol, ori Istanbul cum a fost redenumit de otomanii care l -au cucerit. Nici Vasile Lovinescu, nici Neagu Djuvara nu aduc în discuţie rolul posibil al tracilor Bessi din Scythia Minor în crearea dinastiei primilor Basarabi. Noi spunem „traci”, însă Jordanes îi aminteşte pe Bessi (probabil transmite informaţia furnizată de Cassiodor) drept nişte goţi “socii”-alizaţi. Tracii ori goţii “socii”-alizaţi Bessi fuseseră investiţi de împăratul Justinian I în rolul de constructori ai mănăstirilor, şi de custozi ai mănăstirilor. În Sinai, mănăstirea Sfintei Caterina supravieţuieşte datorită protecţei pe o foarte lungă perioadă istorică asigurată de un grup de custozi recrutaţi dintre tracii ori goţii “socii”-alizaţi Bessi. Urmaşii lor sunt acum beduinizaţi în Sinai. Despre aceasta scriu Părintele profesor Dumitru Stăniloae şi cercetătoarea protocronistă Aurora Peţan. Mai este un fapt istoric bine certificat acela că împăratul Justinian I creează arhiepiscopia Justiniana Prima cu o jurisdicţie pe un spaţiu ce pornea de pe Via Egnatia şi se extindea spre Nord până la Marea Baltică. Ca ipoteză, ca simplă ipoteză de lucru, împăratul Justinian I ar fi putut să traseze altui grup de traci ori goţi “socii”-alizaţi Bessi, care, ştim acum din experienţa mănăstirii Sfintei Caterina din Sinai, aveau nemaipomenita vocaţie a supravieţuirii, sarcina de a construi mănăstiri şi la nordul Dunării în această arhiepiscopie Justiniana Prima. Oricum, există documente care atestă prezenţa acestor Bessi, cu funcţia de paznici şi constructori sacerdotali, în Munţii Carpaţi. Legenda acelui Basarab Întemeietorul nu-i totodată legenda unei asemenea „cete” de custozi şi masoni sacerdotali Bessi, constructori de noi mănăstiri ?  Iată un excerpt din balada Monastirea Argeşului (în varianta Vasile Alecsandri): “Pe Argeş în gios/Pe un mal frumos,/Negru-Vodă trece /Cu tovarăşi zece:/Nouă meşteri mari,/Calfe şi zidari/şi Manoli – zece,/Care-i şi întrece./Merg cu toţi pe cale/ Să aleagă-n vale/Loc de monastire …” Există aproape unanimitate de interpretare că acel ‘Negru-Vodă’ este Basarab Întemeietorul.  De ce să respingem ab initio coloratura hieratică din istoria noastră veche ? Frenezia mistică a construcţiilor  de mănăstiri dovedită la domnul nostru Ştefan cel Mare nu mărturiseşte şi ea coloratură hieratică, existenţa unui asemenea arhetip cultural din arhiepiscopia Justiniana Prima devenită arhiepiscopia de Ohrid printr-un hrisov al împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul ? Trebuie să găsim toate punctele unificatoare “întru” ale istoriei noastre celei vechi. Pe de altă parte, dacă domnul Neagu Djuvara este unul dintre masonii moderni, ori dacă are prieteni puternici printre masonii moderni (ceea ce-i foarte plauzibil), atunci el are tot interesul să ascundă existenţa masonilor sacerdotali Bessi şi rolul lor capital în crearea dinastiei Basarabilor întemeietori de Ţară Românească.

Titus Filipas

Commando-ul lui Nicolae Dabija

Am fost intrigat prima oară când am văzut fotografia unor trupe speciale din armata română, în cel de al doilea război mondial. Imaginea pe care am văzut-o nu era însoţită de vreo legendă, numai de un cântec (http://www.youtube.com/watch?v=fBKvOTjzgBg&feature=player_embedded ) cu voci aspre de soldaţi. Este interesant că intonaţia uneori marţială din vorbirea lui Nicolae Ceauşescu semăna cu vocile acelor soldaţi români. Fotografia, de data aceasta cu legendă lămuritoare, este prezentată acum şi la  http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/vanatorii-de-securisti-pornesc-investigatia-in-dosarul-palatului-copiilor-192708.html . Eu ştiam deja că fotografia aceea din război fusese făcută pe celălalt versant al Munţilor Caucaz, versantul care priveşte înspre Marea Caspică. Acei soldaţi români din trupele speciale erau „îmbarcaţi” pe cămile bactriene. Totul arăta că erau antrenaţi pentru luptele în deşertul scitic, vorbesc despre Sciţia Mare. Mai multe date ne aduce acum articolul din România Liberă. Acele  trupe speciale româneşti din fotografie erau pregătite şi comandate de maiorul Nicolae Dabija. Exprim opinia mea, cred că maiorul Nicolae Dabija era un basarabean. Înainte de România Mare, ruşii îi foloseau pe basarabeni în luptele cele mai grele. Şi bunicul meu, Grigore Filipaş, ca recrut în armata ţaristă, a fost folosit pentru menţinerea ordinii în Munţii Caucaz. Este posibil ca tatăl maiorului basarabean Nicolae Dabija să fi fost folosit în trupele armatei ţariste care luptau în deşertul central-asiatic îmbarcaţi pe cămile bactriene. În familiile basarabenilor, amintirile despre asemenea experienţe se transmiteau copiilor. Şi probabil că a fost un lucru foarte bun. Iată ce mai spune ziarul România Liberă despre maiorul Nicolae Dabija : “În timpul celui de-al doilea război mondial, acesta a fost unul dintre ofiţerii de elită ai Armatei Regale Române. Pe frontul antisovietic, Nicolae Dabija a condus un commando, recrutat cu precădere dintre membrii trupelor de vânători de munte. Commando-ul lui Nicolae Dabija a luptat cu succes inclusiv împotriva temutelor trupe sovietice formate din puşcaşi siberieni. Zona de acţiune a commando-ului lui Nicolae Dabija era formată teritorii din Munţii Caucaz şi din Kuban. În lupte, ostaşii români au folosit inclusiv cămile, rechiziţionate de la localnici. După instaurarea regimului comunist, maiorul Nicolae Dabija a fost concediat din Armată. El s-a retras în Munţii Apuseni, unde a pus bazele unei unităţi de partizani, instruită după modelul trupelor de commando. Partizanii lui Nicolae Dabija au câştigat confruntările pe care le-au avut cu subunităţi de Securitate în zona Muntele Mare. Însă Nicolae Dabija a fost prins cu ajutorul unui trădător, într-un sat de pe Valea Arieşului.”

Fotografia arată limpede că soldaţii  români din trupele speciale comandate de maiorul Nicolae Dabija erau bine echipaţi, bine hrăniţi, si foarte bine instruiţi (cămilele bactriene sunt animale încăpăţânate). Puşcasii siberieni au fost luaţi prin surprindere şi au fost depăşiti în pregătirea de luptă de trupele speciale româneşti care proveneau din vânătorii de munte. De altminteri un fost colonel din Amata Regală la vânătorii de munte a devenit, la rang de general, conducătorul celebrei divizii Prinz Eugen care a protejat pe Valea Vardarului retragerea trupelor germane din Grecia şi insulele din Marea Egee după 23 august 1944. Sven Hasel are un roman despre luptele foarte dure, implacabile, cu puşcaşii siberieni. Ceea ce a înfăptuit, ca militar cu onoare, maiorul Nicolae Dabija în Amata Română, a fost o foarte reuşită acumulare de experienţă de luptă. Şi americanii ştiau despre calitatea excelentă a vânătorilor de munte români. Acesta a fost unul dintre punctele care au contat la primirea Românei în NATO. “Eroi au fost …”

Titus Filipas

NAIRU şi G20

Eram întrebat de cineva*, –rău intenţionat şi insistent ca un ciocan hidraulic–, să explic cum a transformat linia de politică macroeconomică trasată de preşedintele Traian Băsescu, datoria marilor firme private cu filiale în România, în datorie publică ori „datorie suverană”  a statului român. În locul semnului de întrebare, îşi termina chestiunea cu hăhăitul băsescian, deja semn de caracterizare pentru cei care vor să provoace derapaje în activitatea blogului. Semnalele publice dezvăluite de preşedintele Traian Băsescu erau firave : 1/în ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu anunţa faptul că România nu este în criză financiară. 2/ în martie 2009, mesajul preşedintelui Traian Băsescu era schimbat radical. Se spunea foarte clar, într-o declaraţie televizată, că România este obligată să preia în sarcina datoriei publice a României, datoriile private ale firmelor străine cu filiale în România. Administraţia prezidenţială nu dădea mai multe detalii. Ceea ce este politiceşte normal, –dar nu şi corect—pentru PDL şi preşedintele Traian Băsescu. Ceea ce este totuşi supărător, chiar şi îngrijorător, este faptul că publicaţiile de specialitate economie-finanţe în limba română, publicaţii datoare să lămurească problema şi s-o divulge publicului larg, au tăcut. Este vorba despre conivenţă cu puterea (conivenţă, la urma urmelor, explicabilă), ci pur şi simplu-i vorba de mediocritatea intelectuală a redactorilor pe teme de economie-finanţe de la acele publicaţii ? Dacă ultima variantă ne dă răspunsul corect, atunci situaţia este foarte gravă pentru România. Nu vreau să iau locul acelor redactori , îndrăznesc doar să expun rezultatele căutărilor mele. Am găsit din vreo trei surse cam acelaşi rezultat. Deci răspunsul meu nu-i pripit. Datele pe care le iau în considerare sunt : (i) Reuniunea G20 din 2009. Găsesc un comentariu francez pertinent : +on crie victoire au G20 en transférant les déficits privés des banques sur les déficits publics. Vu les montants en jeu, ce sont tout simplement les comptes publics qui trinquent. Un petit rappel sur cette règle du capitalisme : privatiser les gains mais mutualiser les pertes!!+ Timingul pregătirilor pentru G20 explică şi cele două declaraţii contradictorii făcute de Traian Băsescu. (ii) NAIRU (Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment : adică teoria neoliberală a moderaţiei salariale). “Originea crizei economice mondiale nu este financiară, ci reală, pentru că este o criză a datoriei private care viza să compenseze 30 de ani de moderaţie salarială şi să transfere înspre capital mai multe zeci de puncte de valoare adăugată prin muncă, finanţele fiind o tehnică destinată să producă inflaţie în sfera financiară, acolo unde se interzicea orice inflaţie a salariilor în virtutea sacrosanctului acronim friedmanian NAIRU. ”

*De pe blogul http://nastase.wordpress.com/2010/07/02/doua-pdl-uri-o-farsa-sinistra/

Titus Filipas