Textele noastre despre istoria secolului XIX nu subliniază îndeajuns, ori nu subliniază deloc, faptul că recâştigarea celor trei judeţe din Sudul Basarabiei, precum şi “Mica Unire” de la 1859 sunt doar consecinţele palide ale unui mare plan anglo-francez de control al puterilor occidentale asupra istmului baltico-pontic. Benjamin Disraeli avea poate dreptate, acel plan anunţa cum va fi secolul XX. Cu cele două războaie mondiale ale sale. Primul război mondial crea condiţii care au facilitat Unirea cea Mare, crearea statului supranumit fie “România dodoloaţă”, fie România Mare, de fapt numai o firavă concretizare politică a proiectului european pentru Romania Neoacquistica. Cel de al doilea război mondial, deşi a început în condiţiile cele mai nenorocite pentru noi, a permis totuşi reafirmarea valabilităţii Capitulaţiunii de la 1740 pentru statul român, mai precis legitimitatea internaţională a frontierei pe rîul Bug pentru România, Winston Churchill scrie despre acestea în mod expres în Memorii. Eu le-am citit înainte de 1989, împrumutate de la Biblioteca Universităţii din Craiova. Tot înainte de 1989 era student acolo Sabin Gherman, autorul eseului “M-am săturat de România”. El nu a citit Memoriile lui Winston Churchill. De fapt Biblioteca Universităţii din Craiova avea înainte de 1989 un foarte mare fond de cărţi valoroase. Domnul Sabin Gherman nu vorbeşte despre ele, nu le-a căutat, nu le-a citit, deci nu vorbeşte pozitiv despre “cultura miticilor”, aplicând doar leneşul principiu anglo-saxon : “I don’t-know and I don’t-care”.
Titus Filipas
Etichete: 1989, Romania Neoacquistica, România, Titus Filipas, Winston Churchill
