Un tip pretenţios şi agresiv (nu în sensul de agresivitate intelectuală pozitivă, ci în sensul dispreţului faţă de români), care a plecat cu familia în America înainte de 1989, într-adevăr, era viaţa grea în România atunci, dar cine primea dreptul să plece?, este şi această mărturisire dovada apartenenţei la un grup de privilegiaţi ai regimului comunist, are o postare bloggistică, http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/06/05/romania-dupa-criza-o-gandire-colectiva/ , cu titlu hilar “România după criza: O gândire colectiva”. Titlul este acceptat drept ceva nec plus ultra în materie de IQ de către comentatorii săi. Că nu poate exista “o gândire colectivă” este o evidenţă, însă bloggerul Theophyle nu-i tip ratiocinator. Arthur C. Clarke are un roman sci-fi despre ora astrală a omenirii când va apărea gândirea colectivă! Ce însăilează Theophyle al nostru în articol? Redau un excerpt : +Una din marile probleme ale Romaniei din toate timpurile a fost lipsa unei gandiri colective, nepartizane si nepoluate de tendinte politicianiste si mercantile. Bineinteles, in fiecare colectiv exista optiuni si pareri politice diferite, nu cred ca aceste optiuni diferite nu pot fi dezbatute si prezentate impreuna. De obicei, institutiile care se ocupa cu o astfel de activitate poarta termenul militarist de think-tank, as fi preferat ceva pasnic dar nu prea am gasit. […] Istoric vorbind, cred ca Romania a fost printre primele state din lume in care au existat astfel de institutii; cred ca Junimea a fost unul din primele think-tank-uri din lume.+
Replicăm. Primul grup de reflecţie (think tank) ce-l ştim a fi activat în Limba Română scrisă, “Cronicarii moldoveni”, fu implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii Moldovei : “Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învaţătură, […] să se înveţe şi să se îndirepteze”. Nu dăm detalii despre editarea textelor vechiului grup de reflecţie moldovean în complianţă cu norma gramaticală românească. Prea puţine, din păcate, mai erau manuscrisele. Parcimonia nu dovedea lipsa de interes intelectual a românilor faţă de istoria lor. Trecerea din virtualitate în realitate a principiului societal intergeneraţional din grupul de reflecţie moldav “al cronicarilor” devenise timp de un veac imposibilă. Odată cu « pătura superpusă », cum numea Eminescu primul val de carpetbaggers atacând secolul XVIII românesc, în epoca fanariotă a căzut peste grumazul nostru şi ghilotina unui hiatus cultural ce a întrerupt lucrul grupului de reflecţie istoric, împiedicând geneza şi eclozarea intervenţiilor discursive, destinate să aducă amendamente, să opereze corecturi, să schimbe configuraţiile de gândire, modelele secvenţiale lansate în ‘secolul cronicarilor’. Într-un bilanţ ideologic, aceasta înseamnă până la urmă lipsa unui corpus de idei paragonabile, absenţa unor instanţe pentru comparaţie. Căci progresul nu se face prin revoluţii (cronicarul spune : « Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor »), ci prin aceste comparaţii atent gândite, urmate de mişcări spre idealul fiducial. Trecând din Moldova în Muntenia, trebuie să notăm, subliniat de multe ori, că în Bucureştii secolului XVIII se fondau şcoli ale minoritarilor ‘superpuşi’, cu o frenezie şi o mândrie ale căror ecouri nu s-au stins nici acum : “Cine va voi peste ani să cunoască faptele [...] de aici va trebui să se apropie, în mod realist, de opera culturală care s-a înfăptuit, de aşezămintele socio-culturale pe care le-am perpetuat, dezvoltându-le chiar”, iar şcolile în Limba Română nu aveau drept de cetate. După mişcarea naţională de la 1821, cărturarii români au evitat aceste modele « socio-culturale » oferite ostentativ de ideologii George Soros avant la lettre. Cărturarii români aleg instinctiv să recurgă la modelul de propăşire renascentist şi la ideologia primară care în Occident venea după Iluminism. Dar la noi, Iluminismul vine abia după reuşita acestei ideologii liberale paşoptiste. Şi vine sub forma „iluminismului scoţian” promovat pe continentul european de opera lui Thomas Caryle. Sub ghidarea noului iluminism, romantismul german devine model fiducial pentru Junimea. Numai această direcţie culturală a putut să conducă la poezia lui Mihai Eminescu. El nu este „romantic întârziat”, ci un romantic atunci cerut de evoluţia culturii în Europa. Istoria noastră face ca primul gânditor ce construieşte puntea de porfir către Epoca Luminilor, prin economia unui singur vers : « Braţ molatec ca gândirea unui împărat poet », rezumând subtil filosofia senzualistă, să trăiască abia în a doua jumătate a veacului XIX. “Te-au văzut: voevodând voroave, /ciobănind genune şi zăpezi,/potcovar de fum bătând potcoave/negurilor strânse în cirezi”, scria cândva Radu Gyr despre Mihai Eminescu.
Titus Filipas
Etichete: Epoca Luminilor, Limba Română, Mihai Eminescu, Miron Costin, România, Titus Filipas
