Citesc pe blogosferă comentariul : “Nu s-a facut politica de dreapta in Romania in ultimii 70 de ani.” Deci, începând cu anul 1940. Atunci perioada “ultimii 70 de ani” include dictaturile Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. La ei a fost transparent faptul că statul deţine monopolul violenţei legitime (vezi Leviatanul lui Thomas Hobbes, http://en.wikipedia.org/wiki/Leviathan_(book) ). Ne place, nu ne place, Thomas Hobbes a spus-o, Leviatanul are prerogative legitime. Sigur că ar fi fost necesar să discutăm şi dictatura carlistă. Dar întrucât regele Carol al II-lea a neglijat asigurarea securităţii externe a statului, prin diplomaţie şi politica de apărare (Carol al II-lea era suficient de inteligent ca să îl blameze pentru aceste deficienţe pe Nicolae Titulescu), de asemenea el a recurs la execuţii sumare în “păstrarea ordinii publice”, considerăm că acest rege a abdicat de la exercitarea drepturilor regaliene absolut legitime. Trebuie să spun în mod expres că legitimitatea drepturilor sale provenea din adhocraţie, adică din hotărârea Divanurilor ad-hoc din secolul XIX care au precedat Unirea cea mică. Acelaşi respect pentru personajul European important care a fost Mihai Viteazul îi domina pe dictatorii Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. Dacă discutăm despre dictatura lui Ion Antonescu, trebuie să începem cu acea repunere în discurs a sursei de legitimitate pentru drepturile regaliene după crearea statului numit, poate superficial, România Mare, deşi era numai un fragment al marelui proiect Romania Neoaquistica iniţiat la 1600 de Mihai Viteazul. Dar el nu era un proiect spontan românesc, ci un proiect european, un proiect extraordinar de bine elaborat în spiritul timpului. Într-adevăr, Contra-Reforma lansată în secolul XVI era un proiect al ecumenismului destinat să reconstruiască lumea prin Biserica Universală construită în Anul Domnului 381 la Nova Roma. Deşi Nova Roma căzuse, în Spania Habsburgilor se recunoaştea atunci geniul pictorului ortodox cretan Domenikos Theotocopoulos (1541-1614), cunoscut mai ales sub numele hispanizat El Greco, http://en.wikipedia.org/wiki/El_Greco . Imaginile pe care le creează, ele sugerează regelui, aristocraţilor, şi în fond oricărui hidalgo capabil să viseze, faptul că Spania era, sau putea să fie considerată, Nova Romania. Să reamintim că pe vremea antichităţii precreştine, în Creta fusese construit Labirintul care ascundea Minotaurul. După 1204, insula bizantină Creta era ocupată de veneţieni. Care nu interferă cu ideologia înălţătoare a Comnenilor, după cum îngăduie şi noua ideologie a Paleologilor în teritoriul ce-l vor păstra până la 1669. Astfel că înregistrăm în Creta un interval semi-milenar de continuitate ideologică bizantină! Uniunea pe care Comnenii o vedeau între Cer şi Pământ era transpusă de pictorul cretan în tablouri cu personaje hieratice tensionate între cer şi pământ. Influenţa cretană asupra noastră a fost cu totul alta decât influenţa Labirintului. Iconografia cretană a Paleologilor se mai vede la noi în pictura din bisericile Craioveştilor din Oltenia. Dar privind canalul de televiziune ‘Discovery’, am fost stupefiat să văd cum Mănăstirea Bistriţa din nordul Olteniei, şi ea o ctitorie a boierilor Craioveşti, era prezentată drept ctitorie a etniei rroma, într-un spectacol dizgraţios al conectării celor sfinte cu dorinţa de îmbogăţire prin ‘trecerea pe sub masă’. Scena a fost retransmisă şi propagată, mereu şi mereu, în lumea întreagă. Ideologia Comnenilor şi a Paleologilor era unită de cărturarul cretan Eremia Cacavelas cu ideologia europeană Neoacquistica într-o sinteză care va influenţa incontestabil educaţia prinţului Dimitrie Cantemir. Tot în Occidentul european, Ideologia Comnenilor despre Împărăţia Cerească îl va inspira pe Bossuet, Jacques Bénigne (1627 – 1704), să compună predicile acelea pline de speranţă despre îngerii şi oamenii ce formează “un même peuple et un même empire”. Poate că nu este întâmplare fără cauzalitate faptul că Emil Cioran, care scria în România “Pe culmile disperării” (1934), după ce ajunge în Franţa scrie treptat plin de optimism creştin, precum Bossuet. Emil Cioran a fost păzitor al cunoaşterii prudenţiale la fel ca Jacques Bénigne Bossuet. În fine, chiar în timpurile comuniste de la noi, cred că G. Călinescu era stăpânit de ideologia Comnenă a unirii cerului cu pământul, vezi în „Bietul Ioanide” portretizarea arhitectului balcanic perfect care proiectează domul ca ‚domă’ prin care se pot vedea stelele. Mihai Viteazul fusese educat în ideologia Comnenilor şi Paleologilor, la fel ca El Greco. Pentru proiectul Romania Neoaquistica, Mihai Viteazul a primit sume imense de la Habsburgi. Motiv pentru care unii îl numesc condottier. Justificat, în măsura în care proiectul Romania Neoaquistica era văzut ca un mare proiect european. Altminteri trebuie să privim imaginea împăratului Rudolf al II-lea precum tabloul de abundenţă şi bonomie pictat de Arcimboldo, http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Arcimboldovertemnus.jpeg . Dictatorul Ion Antonescu demonstra că era stăpânit şi el de ideologia Comnenilor, în măsura în care admitea drept sursă de legitimitate pentru exercitarea funcţiilor regaliene ale statului român, tocmai Biserica Ortodoxă Română. Apoi, trebuie să vedem modul în care a decis exercitarea funcţiei regaliene pentru asigurarea securităţii externe a statului, strict în condiţiile dure ale celui mai mare război în care a fost implicată România vreodată. Ce a fost bun, ce a fost rău în hotărârile lui, oare ne putem da noi cu părerea? Orice encomium în care dictatorul Ion Antonescu ar fi portretizat drept un mare personaj istoric este considerat a nu fi „politiceşte corect” şi ar fi iute pedepsit de potera internaţionalistă. Nu scriem noi acel encomium. Pentru că Ion Antonescu se află dincolo de istorie. Despre dictatorul Nicolae Ceauşescu putem spune că deşi funcţiile regaliene ale statului comunist numit mai întâi RPR, apoi RSR, nu aveau legitimitate, Nicolae Ceauşescu a împins numărarea funcţiilor regaliene cu mult dincolo de limitele Hobbes. Nicolae Ceauşescu a extins exercitarea funcţiilor regaliene ale statului şi la aspectele construcţiei şi producţiei economice. Fără îndoială că România a progresat atunci extrem de rapid de pe urma extensiilor ceauşiste ale funcţiilor regaliene. Dar numai în aspectele care privesc “capitalul tangibil”. “Capitalul intangibil” şi ideologia au fost blocate. Adăugăm că aspectele ideologice şi blocajele de “capital intangibil” în România, antamate de Valter Roman, Gogu Rădulescu, Ghizela Vass, Silviu Brucan, Leonid Tismăneanu şi Vladimir Tismăneanu, au fost continuate după 1989 de GDS la incitarea americană şi a ţărilor ce instrumentalizează UE şi NATO împotriva României.
Titus Filipas
