Ieromonahul Inochentie de la Balta

Despre ieromonahul Inochentie de la Balta scrie aici http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/misteriosii-adepti-ai-ieromonahului-eretic-inochentie-187304.html . Inochentie de la Balta era dintr-o localitate pur românească din Transnistria, era un român. “Inochentiştii mărturisesc sfârşitul apropiat al lumii, neagă căsătoria şi viaţa de familie”. Această atitudine dovedeşte un pesimism extrem al românilor din Transnistria. Iar “scapeţii” erau ruşi, ruşi, ruşi, se castrau ca un act voluntar abia după ce procreau numărul cuvenit de copii. În fine, atitudinea ieromonahului Inochentie de la Balta era şi foarte pronunţat atitudine anti-voltairiană (probabil fără să ştie), dar şi anti-rusească. În secolul XVIII, frontiera răsăriteană a principatului moldovenesc era până la rîul Bug. Legitimitatea aceasta era internaţional recunoscută prin Capitulaţiunea din 1740 de la Constantinopol, semnată şi de Franţa, cea mai mare putere a lumii de atunci. Iluministul Voltaire era şi împotriva Franţei, şi împotriva actelor semnate de Franţa. După un lobby de succes pentru renunţarea la Quebec, Voltaire organizează un lobby pro-Rusia (discret finanţat de ţarina Caterina cea Mare), un lobby care duce la încheierea păcii din 1774 semnată la Kuciuk Kainargi. Prin acea pace, era suspendată temporar valabilitatea Capitulaţiunii de la 1740. Abia paşoptiştii români infiltraţi în masoneria din Franţa şi Anglia reuşesc să formeze un lobby pro-România pentru revalidarea Capitulaţiunii din 1740. Lordul Palmerston a fost politicianul cel mai captat de ideea aceasta, şi construieşte o strategie pentru ocuparea istmului baltico-pontic. Dar practic nu a mai fost decât Războiul Crimeii. Care duce la re-câştigarea celor trei judeţe din Sudul Basarabiei şi la Unirea cea Mică.

Titus Filipas

O „revoluţie culturală” în România

Îndrăznesc să spun că este absolut necesară o „revoluţie culturală” în România pentru ieşirea din actualul marasm economic şi social. Ce expun acum sunt gânduri cumpănite pe o perioadă de timp în care lucrez la un text despre importanţa ideilor lui Nicolae Georgescu-Roegen asupra culturii române şi a doctrinei economice în România. Personalitatea lui Nicolae Georgescu-Roegen (personaj cu totul şi cu totul real, deşi pare a fi la fel de eudaimonic precum Ioan Eliade Rădulescu) exemplifică în primul rând perfecta integrare a Sciţiei Mici, teritoriu cu o lungă tradiţie de civilizaţie a excelenţei din Renaşterea Saitică a secolului VII dinainte de Hristos, în România Mare, ea însăşi doar fragment din marele proiect pentru  Romania Neoaquistica, Pohta sau Dezideratul Viteazului Mihai. “Delta biblicelor sînte” (vezi în Epigonii percepţia lui Mihai Eminescu despre Renaşterea Saitică şi “Eliad”) nu-i Delta Dunării aflată în partea nordică din Scythia Minor, nu chiar pe frontiera nordică a Sciţiei Mici, pentru că această frontieră ce o separă formal de Sciţia Mare este de fapt Valul Greucenilor (Zidul goţilor Greuthungi), ci Delta Nilului unde-i cetatea Sais. În  cartea sa extrem de temeinic întocmită, “Dacia preistorică”, –text care justifică protocronismul românesc împotriva oricăror critici, fie acelea încropite de internaţionalişti şi alogeno-cominternişti lăudaţi până la obscenitate de culturnicii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu–, Nicolae Densuşianu pleacă de la intuiţiile plus judecăţile de valoare exprimate  de Ioan Eliade Rădulescu şi Mihai Eminescu ca să ne dea  schiţa pentru vechea legătură de civilizaţie între Delta Dunării şi Delta Nilului trasată în memoria culturii universale de navigatorii milesieni. Dar exista şi un drum iniţiatic al tinerilor sciţi. Parcurs de personaje mitice, reale, literare (Zalmoxes, Ioan Cassian, Kesarion Breb). Activitatea lui Nicolae Georgescu-Roegen din Romania Neoaquistica, fragment din Romania Orientală incorporând  şi un fragment din Sciţia Mică, marchează pentru România arcul de timp care începe cu Miron Costin şi se termină în cea de a doua modernitate a României, o posibilitate de modernizare anticipată  ca un necesar de inventar cultural pentru noi de Constantin Rădulescu-Motru la anul 1904. Dar spunem clar, trăim deja în cea de a doua modernitate a României ! Nicolae Georgescu-Roegen integrează termodinamica în doctrina economică. Să încercăm să gândim ce înseamnă aceasta pentru cultura română. Principiul general din termodinamică este de fapt principiul identităţii din logică, formulat special pentru termodinamică. Prima formulare în limba română a principiul identităţii din logică îi aparţine lui Miron Costin.  În lucrarea din 1904 despre cultura română,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Filosoful român are totuşi certitudinea dificultăţilor   extraordinare pentru românii aflaţi în căutarea adevărului. De asemenea  filosoful posedă  certitudinea aproape mesianică a succesului nostru ca naţie : “Iubirea de adevăr… trebuie cucerită, prin forţele noastre proprii. Va veni şi vremea ei odată”. Nu doar naţiunea română doreşte o revoluţie culturală, dar şi în UK se fac auzite sentimente similare pentru acest timp de recesiune economică, vezi  http://www.timesonline.co.uk/tol/comment/columnists/janice_turner/article7133403.ece . Totuşi modelul propus de Times of London nu ţine cont de faptul că există “două culturi”, http://en.wikipedia.org/wiki/The_Two_Cultures  .  Fizicianul, romancierul, consilierul  guvernamental Charles Percival Snow (1905 –1980) expunea opinia :  +A good many times I have been present at gatherings of people who, by the standards of the traditional culture, are thought highly educated and who have with considerable gusto been expressing their incredulity at the illiteracy of scientists. Once or twice I have been provoked and have asked the company how many of them could describe the Second Law of Thermodynamics, the law of entropy. The response was cold: it was also negative. Yet I was asking something which is about the scientific equivalent of: ‘Have you read a work of Shakespeare’s?’+ Deci C.P. Snow exprima gândul  că termodinamica este fapt de cultură.  Nicolae Georgescu-Roegen construieşte un aliaj intelectual coerent între doctrina economică şi termodinamică în ceea ce eu numesc  “Termodinamica Roegen”. În aceste vremuri de criză economică este necesar să studiem cu multă atenţie ideile sale.

Titus Filipas

Firul de cauzalitate în modelul economic

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci  am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă şi savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut. Însă mai departe dezvoltarea continuă ca un model propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice ştiinţei. În faza sa finală, modelul economic devine aproape un exerciţiu matematic. Expresia modelului economic recurge astfel la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice, şi tabele conţinând cifre. În aşa numitele modele economice  clasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării. Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit şi  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. Ce-i sintagma „trop literar”?  Trebuie să înţelegem că nu există de facto „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul ca şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar şi de omul din “cea de a doua modernitate”, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul contemporan, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Paradigma se încadrează în sintagma filosofică a „instrumentalismului logic”. Pentru modelul economic mai este de asemenea necesar a fi trasat “firul de cauzalitate”. În cultura română, în discursul românesc, un extins şi revelator set de idei despre “firul de cauzalitate” era expus în anul 1926 de Nae Ionescu în Prelegerile sale ţinute la Universitatea din Bucureşti pentru noua Dăscălime Română, tînăra  Dăscălime Română formată ca o Mişcare Naţională. Neprietenii noştri, neprietenii Neamului Românesc, îşi permit să interpreteze Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926 ca discurs fondator pentru ideologia legionară. Dar neprietenii noştri vor să ne determine să uităm că noi am ratat, ca neam, ca neam românesc, ilustra Epocă a Luminilor, iar aceasta s-a produs din cauza jugului fanariot. În trasarea ”firului de cauzalitate”, Nae Ionescu pleacă de la ideile filosofului scoţian David Hume precum şi de la ideile din Aufklärung. În modelul economic, necesarul “fir de cauzalitate” este trasat fie pornind de la o sursă exogenă (ori parametru exogen), fie pornind de la o sursă endogenă (un parametru endogen).

Titus Filipas

“Constandinul Puilor” (text de Adrian Bucurescu)

 +La 21 Mai, în calendarul popular e sărbătoarea păsărilor de pădure, numită Constandinul Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare. Nu se lucrează, altfel recoltele vor fi mâncate de păsări. Această zi e considerată ultima în care se mai pot semăna  porumbul, ovăzul şi meiul. Se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua când ciobanii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor plăti să le păzească în vremea păşunatului. Se măsoară pe răboj laptele de la oile fiecăruia. Femeile înlătură cu aghiasmă şi tămâie duhurile rele. Ca apărare de puterile necurate, ţăranii stau în jurul unui foc. Prin fumul acestui foc sunt trecute şi oile, ca să fie ferite de rele câtă vreme vor sta singure, la stână.+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Impozite noi, camuflate sub jonglerii semantice

Citesc în articolul http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/guvernul-introduce-tva-la-achizitii-intracomunitare-si-taxare-inversa-la-paine-fructe-si-carne-187179.html , că „Guvernul introduce TVA la achiziţii intracomunitare şi taxare inversă la pâine, fructe şi carne”. Ce înseamna  “taxarea inversă” ? În opinia mea, eu care sînt format de bunii profesori de limba română de la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, “taxarea inversă”  ar fi echivalentă cu impozitarea negativă. Deci preţul pâinii, fructelor şi cărnii ar trebui să scadă pentru încurajarea consumului acestor produse de către populaţia săracă şi populaţia cu venituri modeste. Aşa va fi  oare?  Ori Ministerul Finanţelor anunţă de fapt camuflat noi scumpiri la pâine, fructe şi carne prin această jonglerie semantică intitulată  “taxarea inversă” ? Specialiştii gras plătiţi de la Ministerul Finanţelor chiar îi cred “stupid people” pe românii saraci şi românii cu venituri modeste ?

Titus Filipas

Bijniţă ori sistem economic?

Termenul englezesc business are două traduceri pe româneşte : bijniţă şi sistem economic (afacere). Baştanul Traian Băsescu nu are vreo competenţă în  sistemele economice, după cum nu are vreo competenţă în navigaţia după stele (deşi ar trebui să fie competent în amândouă  ramurile  de cunoaştere aplicată, ţinând seama de  facultatea absolvită, şi de funcţiile  majore pe care le-a ocupat în sistemul statal, fie  înainte de 1989, fie după. Singura “competenţă” în care excelează baştanul este bijniţa, şi negocierea pentru bijniţă, în care cei naivi (candoarea este alegere personală, ea rezultă mereu dintr-o judecată de valoare asupra lumii), cinstiţi şi mai inteligenţi  decât cei specializaţi în bijniţă, totdeauna pierd. Contrar celor pe care le crede colegul de blog @Harabula, care  vituperează mereu judecăţile de valoare exprimate de domnul Adrian Năstase, bijniţa nu se bazează pe calcule subtile. Părerea mea despre baştanul Traian Băsescu este aceea că şi “prinţul fanariot” Vogoride era mult mai competent şi mai blajin faţă de rumâni ! În fine, de pe vremea când era căpitan de vapor, baştanul a dobândit  obiceiul să asculte  tot ce se vorbeşte în cabine, prin sistemul bine pus la punct “wired”.  Aici, pe blogul domnului Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2010/05/20/miturile-spulberate-ale-dreptei/  ), baştanul vrea acum să blocheze orice discuţie despre modelele economice româneşti, şi să întoarcă spre derizoriu, prin slugile sale prea credincioase trimise pe acest blog, orice antamare a chestiunilor privind modelele economice. Eu, ca orice vechi român, ca orice bun român, ca orice biet român, în problematica economică mărturisesc că sînt format mai întâi în spirit Ion Ghica. Din această cauză îi întreb iarăşi pe diversioniştii @Victor V şi @Observator, care sunt  modelele economice în locurile unde lucrează, şi cum se fac alocaţiile cheltuielilor la costuri în organizaţiile lor de afaceri (chestiune de LCC)? Şi, revin, place nu place, ieşirea economiei româneşti din criză nu se poate face decât prin IMM-uri româneşti, la fel cum s-a întâmplat la ieşirea din marasmul fanariot după Revoluţia lui Tudor de la 1821. Dar a mai existat atunci o prezenţă administrativă care a favorizat IMM-urile româneşti, mă refer la Regulamentul Organic şi la protectorul rus, generalul Pavel Kiseleff. IMM-urile nu pot funcţiona eficient, –pretutindeni în lume este valabil aceasta–, decât într-un cadru de legi, într-un cadru normativ,  foarte bine gândit. S-a rîs aici copios, cu fabulos “hă, hă, hă” băsescian, la propunerea mea de IMM Schumpeterian.  Dar, după cum constat de la doctrinarii socialişti francezi în economie politică, şi ei preconizează tot modelul schumpeterian pentru organizarea afacerilor în noua economie a Franţei. Şi jur că nu m-am inspirat de la ei!

Titus Filipas

Declaraţii abia voalate de război …

Se pare că USA nu au găsit o cale strategică, bazată pe idei, pentru ieşirea din criză. Predictorul de tendinţe Gerald Celente susţine că în absenţa unei soluţii paşnice, şi ţinând cont că USA a ieşit întărită din cele două războaie mondiale, un think tank ascultat de administraţie ar putea propune ca strategie declanşarea unui război mondial, http://www.shtfplan.com/forecasting/gerald-celente-says-this-is-among-his-most-important-trends-ever_04192010

În lipsă de idei constructive, se fac declaraţii abia voalate de război. Ceea ce s-a întâmplat câteva zile în urmă, iredentismul pe tema Ardealului cântat în cor de parlamentul Ungariei, a fost practic o declaraţie de război împotriva României. Nu ne putem apăra decât cu planuri strategice pentru România, inclusiv pentru fantomaticul Ţinut Secuiesc, parte din istoria noastră veche. Câţi mai ştiu scrierea şi vorbirea secuilor, o limbă într-adevăr dificilă pentru că este împănată cu foarte  multe cuvinte din fondul etrusc ? După Unio Trium Nationum de la 1438 a început maghiarizarea secuilor, accelerată cumplit după compromisul Ausgleich de la 1867 care a pus foarte bine la punct o metodologie complexă a etnogenezei maghiare forţate. Totuşi procesul infuziei de cuvinte a mers în cele două sensuri. Un cercetător italian, Mario Alinei, constata surprins că limba maghiară contemporană conţine multe cuvinte din fondul etrusc. Ele au intrat acolo prin infuzie din limbajul secuiesc. Secuii nu sunt un trib ungur, ci aparţin vechii lumi dacice, la fel ca huţulii. Iar Scorillo, nume din epigrafia dacică, aparţine tot fondului etrusc. Întrucât Scorillo,  imho, nu era maghiar, conchid că tribul lui Scorillo  era înrudit cu triburile dacice din Carpaţii Orientali din care se trag  secuii înregistraţi de Unio Trium Nationum.  

Titus Filipas

Bunurile investiţionale şi bunurile pentru consum

Într-un interviu la Radio Europa liberă înainte de 1989, scriitorul William Totok îl lăuda pe Nicolae Ceauşescu pentru că „a scos România din Evul Mediu”. A reuşit aceasta printr-un dezechilibru exacerbat în economia românească între „bunurile investiţionale” (“capital goods”)  destinate întreprinderilor startups, şi „bunurile pentru consum” (“consumer goods”)  . Din acel dezechilibru exacerbat a rezultat scăderea exacerbată a „calităţii vieţii”.

Titus Filipas

Românofobie şi Helenofilie

Preşedintele Traian Băsescu este atât de cinic, încât îşi poate permite să fie uneori sincer în declaraţii.  Iar în martie 2009, Băsescu făcea o declaraţie televizată care anunţa suferinţele de azi din România. Suferinţe ce sunt provocate de intervenţia sa hotărâtoare dar dezastruoasă în politica macroeconomică a ţării. În acea declaraţie televizată, Traian Băsescu anunţa cinic dar complet iresponsabil, o creştere a datoriei suverane a ţării prin asumarea datoriilor băncilor străine cu filiale în România. Prin asumarea plăţii acestor datorii, sunt grav atinse păturile sociale implicate în furnizarea de capital intangibil în România. Ştiu, ei da, chiar ştiu,  că noţiunea de “pătură  socială” este aici foarte anacronic folosită de mine. În cadrul Teoriei Culturale a riscului, o interesantă şi utilă (este folosită de specialişti de la World Bank) dezvoltare contemporană din Antropologia Pragmatică, –disciplină ştiinţifică  instituită de Aufklärung, adică din secolul XVIII ratat de români ca Epocă a Luminilor, iar această ratare s-a produs din cauza fanarioţilor–, entităţile colective sunt definite prin abordarea grid-group-network. Traian Băsescu ignoră „princiar, regalian” (emergenţa termenilor majestuoşi nu este provocată de figura absolut reptiliană a baştanului, ci de funcţia de preşedinte al României, o idee măreaţă, dar numai o idee, pentru că jilţul este ocupat în prezent de un reprezentant al intereselor oculte, anti-româneşti) teza lui John Pitchford potrivit căreia datoria acumulată de sectorul privat trebuie să fie plătită tot de sectorul privat, ceea ce se şi întâmplă efectiv în România  atunci când este vorba despre IMM-urile româneşti, dar nu şi când este vorba despre marile firme ale căror sedii centrale se găsesc în străinătate. Vechea  practică de la Anvers l-a învăţat pe Traian Băsescu să negocieze, foarte profitabil pentru el, cu marile firme străine ale căror interese multinaţionale sunt proiectate şi în România. Atitudinea lui Traian Băsescu din martie 2009 şi până în prezent demonstrează gradul românofobiei sale. Şi subliniez, salvarea băncilor străine cu filiale în România trebuia să vină din partea acelor state unde se află sediile lor centrale. Lucrul acesta se şi întâmplă în cazul planului de bailout pentru Grecia, o salvare financiară proiectată în comun de Franţa şi Germania. Aşa cum arată articolul lui Paul Seabright (vezi http://www.lemonde.fr/opinions/article/2010/05/17/ce-sont-les-banques-que-l-on-a-sauvees-pas-la-grece-par-paul-seabright_1352650_3232.html , helenofilia inexplicabilă a guvernelor din Franţa şi Germania are drept substrat, nedezvăluit public, tocmai salvarea băncilor din Franţa şi Germania ale căror filiale au făcut datorii în Grecia.

Titus Filipas

Articol interesant pe un blog educaţional

Am citit un articol interesant pe blogul http://temepentruacasa.wordpress.com/2010/05/17/pauze-mai-lungi-%c8%99i-dese-cheia-marilor-succese/  . Este bun acest început. Vorbesc, desigur, despre articolul dumneavoastră. Totuşi, totuşi, constat în el un imens hiatus faţă de buna tradiţie a şcolii româneşti. Poate că este bine să reamintim tradiţia, mai ales atunci când ea se bazează pe un acquis european. De ce această uitare postmodernă a noastră ? Şi uitarea se adânceşte. Actualmente, uitarea, sursa uitării, poate să fie focalizată precis în ideologia Raportului Tismăneanu. Unii cred ca arhetipul cultural de familie nu are vreo importanţă. Eu cred că are, motiv pentru care am fost acuzat de suporterii Raportului Tismăneanu ca sînt un “reacţionar desuet”. Însă Raportul Tismăneanu a fost coordonat de Vladimir Tismăneanu. Când vezi numele Tismăneanu, te gândeşti la o bună familie de olteni ortodocşi de la Tismana, care continuă tradiţia spirituală adusă acolo de Sfântul Nicodim. Nimic mai fals. Vladimir Tismăneanu este fiul alogeno-cominternistului Lioncik Tismineţki de la Soroca. Acum, a fi de la Soroca nu creează în sine o problemă. Şi Gheorghe Ursu, unul dintre evreii cei drepţi, era tot de la Soroca.  Trebuie să îmi dezvălui sorgintea şi motivele justificate pentru care vorbesc împotriva falsului Tismăneanu, trebuie să spun că şi eu aparţin unei familii de răzeşi soroceni. Lioncik Tismineţki de la Soroca a făcut în perioada ocupaţiei sovietice a Basarabiei din 1940-1941 listele cu familiile de răzeşi basarabeni care au fost predate autorităţilor sovietice pentru a fi trimişi în Siberia. Bunicul meu, Grigore Filipaş, figura la loc de frunte pe acele liste alcătuite de tatăl lui Vladimir Tismăneanu. Norocul bunicului a fost acela că poseda pământuri multe, şi atunci când îl căutau acasă cazacii siberieni, el se afla pe alte terenuri. A fost nevoit să se ascundă până când oştenii nostri cei bravi au trecut Prutul, la comanda unuia foarte hulit acum, unul pe care îl chema Ion Antonescu. În coordonarea alcătuirilor din Raportul Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu (sic ) a trasat sarcina de a prezenta ocupaţia sovietică a Basarabiei din perioada 1940-1941, universitarei de la Cluj pe nume Ruxandra Cesereanu. Ab initio, nu aveam nimic împotriva universitarei  Ruxandra Cesereanu. Dar felul cum s-a achitat de sarcină o descalifică în modul cel mai grav de la probitate ştiinţifică şi onestitate intelectuală. În fine, sunt probleme deontologice foarte grave la Universitatea de la Cluj de când au fost izgoniţi de acolo Lucian Blaga şi Nicolae Mărgineanu. Dar să revenim la tradiţia educaţională. La începutul secolului XIX, se creează un pilon nou pentru şcoala românească. Un pilon nou care incorpora un magnific acquis european : Pedagogia senzualistă. Ceea ce se uită acum a se spune la noi, este faptul că şcoala de la Sfântu Sava, ai cărei fondatori au fost aproape în egală măsură Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Radulescu (el a fost o vreme şi elev acolo, dar după ce venea de la şcoala domnească de la Schitu Măgureanu, unde coleg i-a fost Petrache Poenaru, şi după cum scrie în cartea de memorialistică Echilibru între antiteze, au învăţat amândoi să creadă în “Chimere” citindu-i nu doar pe vechii autori greci, ci şi pe autorii europeni mai noi precum Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy). Să nu uităm ca iluministul  Bonnot de Condillac  este fondatorul pedagogiei senzualiste. Iar ideologul primar Destutt de Tracy este continuatorul ideilor iluministe ale lui Bonnot de Condillac nu doar în pedagogie, ci şi în psihologie şi economia politică. Ei bine, Ioan Eliade Rădulescu oferă un argument factual, un argument pur românesc,  pentru gramatica generativă a civilizaţiilor pe care insistă în secolul XX Fernand Braudel. Acest argument românesc pentru  gramatica generativă a civilizaţiilor se cheamă Gramatica de la Sibiu din 1828. Textul se baza pe notele de curs predate de Ioan Eliade Rădulescu la şcoala de la Sfântu Sava. Iar notele de curs se bazau pe  ideile din gramaticile filosofice şi generale scrise de Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy. Vă rog să observaţi cu foarte multă atenţie un fapt de cultură românească, el nu este doar “pură coincidenţă”, aşa cum pretind unii. Explozia exponenţială a tipăriturilor în limba română începe imediat după anul 1828, şi a fost iniţiată incontestabil de Gramatica de la Sibiu. Al cărei conţinut, spun iarăşi, fusese predat mai întâi “pruncilor români” care învăţau în şcoala de la Sfântu Sava. Acolo este forjată ideologia naţionalismului  românesc, bazată pe incorporarea şi asimilarea unui acquis european, insist. Hai să depăşim iute, ca discurs, etapa aceasta din istoria culturală românească, o etapă bazată pe ideologia naţionalismului românesc şi pedagogia senzualistă. În secolul XX, mulţi cărturari  români continuă aceste idei, dar cel mai pregnant ca activitate mi se pare a fi psihologul Ion Găvănescul, nume citat cu foarte mult respect de metafizicianul Nae Ionescu în Prelegerile sale din anul 1926 la Universitatea din Bucureşti. Unii, foarte rău intenţionaţi faţă de cultura română, spun că din spiritul acelor Prelegeri s-a născut ideologia legionară. Eu spun că spiritul acelor Prelegeri a forjat noua Dăscălime Română, după hecatomba de învăţători şi profesori din primul război mondial. Spiritul acelor Prelegeri se regăseşte şi în întrebarea “Pe ce te bazezi?”, din Moromeţii. Dacă veţi citi cu atenţie  Prelegerile anului 1926 ale lui Nae Ionescu, veţi observa  încântaţi cum el reia şi construieşte pentru cultura română tema construirii discursului de cauzalitate, o temă propusă prima oară ca acquis european de iluministul scoţian David Hume. Dar hai să revenim la tema mişcării copiilor în recreaţie, o temă propusă de postarea pe blog. Când eram student la Universitatea din Bucureşti, citeam şi reciteam cu foarte multă atenţie cartea “De la act la gândire”, a psihologului şi pedagogului senzualist francez Henri Wallon. Cartea tocmai apăruse în anul 1964, într-o traducere de excepţie. Să spun numai că era în spiritul Mişcării culturale ortodoxe Rugul Aprins. Cum se explică traducerea cărţii de pedagogie senzualistă a lui Henri Wallon ? Datorită unui eveniment meteorologic. Avionul în care se întorcea de la Moscova la Paris unul dintre conducătorii Partidului Comunist Francez, fizicianul Joliot-Curie, este forţat să aterizeze pe aeroportul din Bucureşti din cauza unui viscol. Meteorologii români erau foarte bine pregătiţi, şi mai ales meteorologii care dădeau informaţii foarte utile pentru traficul aerian, pe  linia instituită de Nicolae Topor. Nicolae Topor dădea trupelor româneşti în anul 1941 informaţia predictivă că urmează o iarnă rusească foarte, foarte grea, cumplită chiar. Ion Antonescu  îl ascultă pe Nicolae Topor şi retrage trupele româneşti din componenţa corpului de armate ce urmau să atace Moscova. A fost o hotărâre extrem de înţeleaptă. Pentru că toate armatele acelui corp central de armate care au atacat Moscova au fost complet nimicite, nu a scăpat măcar un singur om!, la ordinul lui Stalin şi conivenţa, daca nu chiar ajutorul Aliaţilor occidentali. Armata română a pasat acea informaţie predictivă construită de meteorologii români şi trupelor germane. Care au crezut mai mult ceea ce preziceau meteorologii nemţi. Fuseseră cinci cumplite ierni ruseşti la rând, şi meteorologii germani s-au hazardat să creadă ca în 1941 va urma o iarnă uşoara. N-a fost aşa. Revin la avionul în care se afla fizicianul francez Joliot-Curie, avion ce tocmai aterizase pe aeroportul din Bucureşti din cauza viscolului. Gheorghiu  Dej este informat imediat de spionajul românesc că în acel avion se afla un lider foarte important al PCF. Gheorghiu-Dej  îl invită, cu toate onorurile cuvenite, pe Joliot-Curie la consultaţii bucureştene între un lider comunist român şi un lider comunist francez. Aflând că este fizician atomist, Gheorghiu -Dej i se plânge lui Joliot- Curie : “Păi ce să facem, că noi, românii, nu avem fizicieni atomişti !” Joliot-Curie îi dă foarte surprins replica : “Dar nu îl aveţi pe Horia Hulubei?”. Joliot-Curie îl cunoscuse personal pe Horia Hulubei în laboratorul soacrei sale. Gheorghiu-Dej tace prudent, pentru că habar n-avea cine era Horia Hulubei ! Dar Gheorghiu-Dej nu era chiar habarnist în ceea ce priveşte fizicienii români, pentru că în general îi sprijinise şi îi va mai sprijini pe fizicienii  formaţi de şcoala lui Procopiu de la Iaşi. Joliot-Curie continuă cu  Gheorghiu-Dej discuţia despre programul de reformă iniţiat în Franţa de PCF, program cunoscut în materie de educaţie ca program Wallon-Langevin sau Langevin-Wallon. Program care nu a fost niciodată implementat în Franţa! Ruptura de Moscova a fost stimulată şi de acea discuţie între Gheorghiu-Dej şi Joliot-Curie. După plecarea lui Joliot-Curie, este căutat urgent Horia Hulubei care fusese persecutat politic până la acel moment, şi i se oferă o splendidă vilă în piaţa numită acum Charles de Gaulle, este  numit director la Institutul de Fizică Atomică nou înfiinţat, şi i se ordonă lui Horia Hulubei să selecteze şi să pregătească specialişti pentru IFA. Horia Hulubei se achită cu cinste de sarcină. Dar se spune că tinerii studenţi români selectaţi şi pregătiţi intens de Horia Hulubei pentru IFA, nu aveau timp nici să manânce, li se aducea  mâncarea de la cantina Comitetului Central, care era foarte aproape de laboratoarele lor de pregătire (erau laboratoare subterane, iar după 22 decembrie  1989, unii dezinformatori  spuneau  că de acolo plecau teroriştii ). IFA devine cel de al treilea loc din lume unde a fost fabricat un laser (meritul îi revine lui Ion I. Agârbiceanu, fiul prozatorului Ion Agârbiceanu), după USA şi URSS.  Revin la proiectul de reformă a învăţământului Langevin-Wallon, pe care Gheorghiu-Dej decide să îl implementeze în România. Sarcina  este trasată pe linie pe partid comunistului Stanciu Stoian, care devenise din simplu învăţător, de altminteri cu o pregătire excelentă, –el a scris şi o carte foarte bună despre învăţătorul Ion Creangă–, profesor universitar. În această calitate, Stanciu Stoian se ocupa şi de seminarul pedagogic la Politehnica din Bucureşti, dar şi de Culte. În ultima  calitate, îi cunoştea pe intelectualii care făceau parte din mişcarea culturală ortodoxă Rugul Aprins şi care participau la seminariile părintelui Cleopa la Mănăstirea Antim. Nicolae Steinhardt dă lista acestora, pe o pagină din Jurnalul Fericirii. Este foarte interesant că pe acea pagină alcătuită de Nicolae Steinhardt, se afla şi Alexandru Duţu, ales de Stanciu Stoian să traducă “De la act la gândire”, de Henri Wallon. Este o traducere de excepţie, a unui text franţuzesc dificil de pedagogie senzualistă. Merită citit. Să nu uit, pe linia de pedagogie senzualistă se înscrie şi pedagogia Montessori. Vă mulţumesc pentru atenţie!

Titus Filipas