Un model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza” înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” – „formularea problemei în cuvinte”. Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă şi savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă, a problemelor în cuvinte s-a pierdut. Însă mai departe dezvoltarea continuă ca un model propriu zis, deci recurge şi la unelte specifice ştiinţei. În faza sa finală, modelul economic devine aproape un exerciţiu matematic. Expresia modelului economic recurge astfel la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice, şi tabele conţinând cifre. În aşa numitele modele economice clasice, se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării. Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit şi “miliardarul enigmă”, se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu doar la faza iniţială, înainte de diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. Ce-i sintagma „trop literar”? Trebuie să înţelegem că nu există de facto „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l- a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente din realitate, numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine, tropul ca şi modelul ştiinţific sunt folosite de omul modern, chiar şi de omul din “cea de a doua modernitate”, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul contemporan, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Paradigma se încadrează în sintagma filosofică a „instrumentalismului logic”. Pentru modelul economic mai este de asemenea necesar a fi trasat “firul de cauzalitate”. În cultura română, în discursul românesc, un extins şi revelator set de idei despre “firul de cauzalitate” era expus în anul 1926 de Nae Ionescu în Prelegerile sale ţinute la Universitatea din Bucureşti pentru noua Dăscălime Română, tînăra Dăscălime Română formată ca o Mişcare Naţională. Neprietenii noştri, neprietenii Neamului Românesc, îşi permit să interpreteze Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926 ca discurs fondator pentru ideologia legionară. Dar neprietenii noştri vor să ne determine să uităm că noi am ratat, ca neam, ca neam românesc, ilustra Epocă a Luminilor, iar aceasta s-a produs din cauza jugului fanariot. În trasarea ”firului de cauzalitate”, Nae Ionescu pleacă de la ideile filosofului scoţian David Hume precum şi de la ideile din Aufklärung. În modelul economic, necesarul “fir de cauzalitate” este trasat fie pornind de la o sursă exogenă (ori parametru exogen), fie pornind de la o sursă endogenă (un parametru endogen).
Titus Filipas
Etichete: Constantin Rădulescu-Motru, Epoca Luminilor, Titus Filipas
