Unul dintre pilonii indicatorului Dow Jones, aşa cum s-a constituit el în secolul XIX, privea fluxul de mărfuri transportate pe calea ferată în trenuri trase de locomotive cu aburi. Deci un indicator veridic pentru starea economiei reale o constituie situaţia din transporturile feroviare pentru mărfuri. Nicolae Ceauşescu era fascinat, la noi, de lungimea trenurilor de marfă şi de numărul vagoanelor încărcate. Nu era complet stupid. Investiţiile lui Warren Buffett în sectorul feroviar American arată un optimism economic sigur. Capitalistul acesta, care a cheltuit recent cam 40 miliarde dolari pentru cumpărarea de acţiuni în căile ferate, chiar posedă fler economic ! Citez o evaluare foarte recentă privind mai vechea evaluare de către Berkshire Hathaway (BRK-A), pe o sumă totală de $44 miliarde cheltuită pentru toată infrastructura, –şi datoriile sale accumulate–, căii ferate pentru transportul de mărfuri Burlington Northern Santa Fe (BNI) : “Warren Buffett is looking smarter by the day as rail traffic continues to make gains.” Sunt lucrurile acestea chiar aşa de noi pentru români şi cu totul străine de spiritul românesc? Să nu uităm vreodată, creaţia maximă a secolului XIX românesc n-a fost „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” – autohtoni şi carpetbaggers–, sub atentă supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Noi nici acum nu dăm prea multă importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă a susţine reprezentări ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii de azi! Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc, Nichita Stănescu revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti se extindeau după gramatica de la 1828, când explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi prin prisma experienţei ontice), tipăriturile româneşti sub forma periodicelor şi cărţilor! Pentru ecologia populaţiei noi de cărţi româneşti, evenimentul ridicării tectonice a Noului Umanism Oriental din marea de ignoranţă revărsată de invaziile genericului „Pazvante” s-a produs la anul 1828. Începând de aici, în tot secolul XIX, geniul românesc se manifestă în primul rând ca o generativitate gramaticală. Şi Eliade chiar nutrea sincer speranţa devenirii cantităţii literelor româneşti întru calitate. După gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu de la anul 1828, va fi utilizată la mare intensitate ‚paradigma maşinii’ în scriitura românească. Am tradus aici prin sintagma “paradigma maşinii”, aceeaşi idee care în engleza americană se exprimă acum mai frecvent prin mijlocirea sintagmei “nuts and bolts”. De la 1828 şi până la 1848 urmează două decenii culturale româneşti sub biciuirea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” Era poate o publicitate involuntară şi la “condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, inventat de Petrache Poenaru (1799-1875), colegul lui Eliad la ‘şcoala grecească’. „Chimera noastră era limba românului şi traiul lui într-o viaţă potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în cartea memorialistică „Echilibru între antiteze”. Iar către Petrache Poenaru, într-o scrisoare, acelaşi Eliade aserta: „Toată lumea ştie că adevărul aduce mântuirea, şi că făclia adevărului este filosofia”. La Schitu Măgureanu, „pruncii români” citeau şi comentau cărţile ideologice şi intelectualiste aduse din Franţa de un profesor grec. Cât de bine ştiau copiii aceia franţuzeşte? Cred că genele inteligenţei se transmit. Strănepoata lui Petrache Poenaru, scriitoarea Alice Voinescu (1885-1961), era „copil precoce, citind la numai cinci ani poveşti în română şi germană si învăţând limba franceză la şase ani”. Caracterizarea ce i se face acum lui Petrache Poenaru pe situl web al Academiei Române : „A genuine Renaissance spirit”, posedă o remarcabilă acurateţe, fiind valabilă, cred, şi pentru esenţa vieţii culturale din secolul XIX românesc. Viaţa reală a lui Petrache Poenaru a fost viaţa unui erou de roman, însă a fost scrisă doar o broşură. În 1821, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în turbulenţa revoluţiei din Ţara Românească. Nu influenţa ofiţerilor masoni din armata rusă, ci lucrarea “Partidei naţionale” a condus la mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Este plauzibilă afirmaţia că personajele Petrache Poenaru şi Tudor Vladimirescu se cunoşteau de la Craiova. Postul de calemgiu cu pană şi călimară, cum povesteşte Alexandru Odobescu (1834-1895) în broşura “Viaţa şi activitatea lui Petrache Poenaru”, era o funcţiune publică pe care o împlinea fără arme albe ori de foc, însă apropierea socială de Tudor Vladimirescu (1780–1821) atrăgea din exterior riscuri imense. Foarte puţini panduri au supravieţuit înfrângerii revoluţiei de la 1821. Şerban Cioculescu reda în România literară o mărturie a faptului că pandurii erau vânaţi, li se tăiau capetele, aruncate într-o grămadă expusă în piaţa publică unde se vedeau şi capete de femei! La 1824, Petrache Poenaru câştiga încrederea Eforiei şi o bursă de studii în străinătate. Parcurge un prim curriculum superior în şcolile tehnice din Viena şi Berlin. Unde asimilează imens „pe nemţeşte” cunoaşterea tehnico-productivă cea mai nouă, lucrând cu şublere, verniere, micrometre, şi alte instrumente de fabrică şi laborator. Primind o bursă franceză în 1826, îşi completează studiile la celebra „l’École polytechnique”, formatoare de spirite şi reper fiducial, adică benchmark cum se spune acum cu termen din limba engleză. Totodată Petrache Poenaru a fost primul român şi singurul pandur ce a călătorit cu un tren Intercity, acela conceput de inginerul englez George Stephenson (1781-1848). La anul 1830, era inaugurată prima linie de cale ferată pentru transporturile publice: „Liverpool & Manchester Railway”. Iar la 1831 Petrache Poenaru, cu un deceniu mai înainte amestecat printre pandurii olteni îmbrăcaţi în ‚cămaşa morţii’, de facto şi de jure unul din ei, studia în Anglia ‚paradigma maşinii’ prezentă în „noul mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului”, cum descrie într-un text românesc trenul şi locomotiva cu aburi, asimilând rapid un ‘know how’ prodigios de tehnologie şi management industrial. Era evoluţia uimitoare a unui Homo Balcanicus — sintagma savuroasă inventată de profesorul universitar Mircea Muthu de la Cluj, care totuşi uită să îl includă în categorie şi pe calemgiul Petrache Poenaru! — un Homo Balcanicus par excellence, formatat prin cărţi vechi, prin cărţi noi, şi prin lectura ideologiei primare. În virtutea faptului că generalul Pavel Kisseleff, protectorul rus în principate, fusese format –tot prin lecturi–, în acelaşi spirit ideologic, învăţământul primar românesc devine din 1831 sarcină publică, prin Regulamentul Organic criticat de Karl Marx. Participant la mişcarea lui Tudor Vladimirescu pentru eliberarea naţională, absorbind cunoaşterea teoretică şi cunoaşterea tehnico-productivă, Petrache Poenaru este aidoma căpitanului Nemo din Douăzeci de mii de leghe sub mări. Continuă lupta naţională revenind în Ţara Românească la 1832. Este numit imediat profesor de fizică şi matematică la Sfântu Sava. Din 1833 devine directorul şcolii. În 1834 este înnobilat, căpătând titlul de Aga. Profesorul Petrache Poenaru traduce textele educaţionale ale matematicianului francez Adrien-Marie Legendre (1752-1833), cel care demonstrase cazul n=5 al Marii teoreme a lui Fermat. Să amintim că Marea teoremă fusese enunţată de Pierre Fermat printr-o adnotare în limba latină pe liziera cărţii Aritmetica lui Diofantes, tradusă în limba franceză de Bachet. La 1837, Aga Petrache Poenaru traduce din franţuzeşte şi publică pe româneşte Elemente de geometrie după Legendre. Credeţi că este puţin lucru? Geniul matematic Évariste Galois (1811-1832), inventatorul teoriei grupurilor matematice, citea cartea asta pe franţuzeşte din scoarţă în scoarţă. Din definiţia pe care autorul cărţii o dă disciplinei : „La géométrie est une science qui a pour objet la mesure de l’étendue.”, rezultă că Petrache Poenaru alege să traducă geometria lui Legendre pentru că o vede legată cu agrimensura, cu ştiinţa măsurării ariei ogoarelor, şi aici intrăm în doctrina economică fiziocrată. Demonstrând puterea spiritului pe româneşte în aplicarea noilor paradigme, Petrache Poenaru accede la ranguri superioare în principatul valah. Puterea decizională dobândită, şi trebuie subliniat că aceasta se întâmplă datorită protectoratului rusesc, mai exact celor câtorva ofiţeri care gândeau „dekabrist”, –cum se chema ideologia liberală rusească–, o foloseşte pentru popor. Pentru a menţine o perspectivă justă, trebuie să adăugăm că de fapt nu este vorba despre vreo influenţă rusească pozitivă în ansamblul ei‚ ci numai despre o sinergie indusă de un izomorfism normativ al gândirii câtorva oameni mari, unii români, alţii ruşi. La 1838, Petrache Poenaru înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia, numărul lor se ridică treptat până la 2236 de asemenea aşezăminte, în anul revoluţiei paşoptiste. Şcolile săteşti au fost desfiinţate de caimacamia reacţionară instaurată după înfrângerea revoluţiei de la 1848. După unirea Principatelor, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică românească şi alcătuieşte textul „Legii instrucţiunii publice” de la 1864, document ce încorporează atât paradigma ideologică a “Şcolilor Centrale”, cât şi paradigma „l’École polytechnique”, respectate şi acum în lumea civilizată. Acest mare ‚acquis’ european din secolul XIX, adică modelul fiducial „l’École polytechnique” implementat de Petrache Poenaru în România, conduce ulterior şi la constituirea Politehnicii din Bucureşti.
Titus Filipas
, fără să alcătuiască şi să prezinte o listă a cărţilor arse din bibliotecile publice din România la ordinele alogeno-cominterniştilor care vroiau să construiască în România “viitorul dorit” numai pentru ei. De fapt ei au beneficiat de regimul traiului ostentativ în opulenţă imediat ce au fost debarcaţi în România de pe tancurile sovietice. Vorbeam despre o carte de cultură organizaţională în limba franceză, – intelectualii români au o tradiţie francofilă şi francofonă–, arsă la ordinele ideologilor alogeno-cominternişti. Dar au fost arse totodată şi cărţi excelente în limba română care prezentau elevilor de liceu evoluţia ideologiei naţionalismului românesc, originile sale europene ancorate în Iluminismul francez al abatelui Bonnot de Condillac ce anticipa doctrina social-creştină. Am avut şansa de a citi una dintre acele cărţi salvate de la pieirea pe rug. Şi, de ce nu?, hai să dau aici doar un rezumat al Introducerii în subiectul ideologic atât de blamat prin comentarii pe blogosferă. Termenul de Ideologie a fost forjat de către Antoine Louis Claude Destutt, conte de Tracy, ori, mai pe scurt, Destutt de Tracy, gânditor francez ce a trăit între 1754 şi 1836. Deşi Ideologia se vrea a fi distinctă de Metafizică şi Psihologie, ea nu poate fi înţeleasă decât într-o Triadă cu numitele discipline. De ce într-o asociere cu Psihologia ? Dacă Ideologia însemna, în concepţia originară a lui Destutt de Tracy, o “ştiinţă a ideilor”, ele erau însă idei achiziţionate “senzualist”, aşa încât era natural ca Ideologia să se asocieze cu Psihologia. Apoi, de ce asocierea cu Metafizica ? Deoarece Ideologia reţine ideile despre efecte, nu şi despre cauzele primare, ce reveneau Metafizicii. Totuşi Destutt de Tracy însuşi plasează Ideologia printre ştiinţele exacte, reunind astfel ştiinţele umaniste cu ştiinţele exacte într-o ştiinţă a omului. Încă mai limpede mi se pare a fi ceea ce scria Destutt de Tracy în “Éléments d’idéologie” din 1801 : “la connoissance de l’entendement est proprement la science unique”, “cunoaşterea înţelegerii este la modul propriu ştiinţa unică”, aceasta cred că este cea mai bună definiţie care a fost dată Ideologiei de către autorul termenului. Sînt sigur că ai citit despre contele Destutt de Tracy! Dar în mesajul din martie 28, 2010 la 1:04 pm de pe blogul domnului Adrian Năstase, cineva merge pe linia Raportului Tismăneanu de intenţionată dezinformare a românilor şi spune cu impertinenţă : “Desttut De Tracy ( asa se scrie)”.
