O analiză interesantă a datoriilor suverane ale ţărilor europene poate fi citită la http://www.zerohedge.com/article/looming-european-debt-wars . Traduc din globish doar începutul : “Datoria suverană a Greciei este numai primul anunţ dintr-o serie de bombe europene ale datoriior suverane ce sunt amorsate să explodeze. Datoriile ipotecare în economiile post-Sovietice şi în Islanda sunt cele mai explozive. Deşi aceste ţări nu sunt în zona monedei Euro, majoritatea datoriilor lor guvernamentale sunt denominate în euros. Aproximativ 87 % din datoriile republicii Latvia sunt în euros sau în altă valută străină, şi datoriile au fost contractate de Latvia mai ales de la instituţii financiare suedeze, în vreme ce Ungaria şi România sunt datoare în euro mai ales către băncile austriece.” Articolul subliniază apoi în mod insistent : “Datoriile guvernamentale contractate de aceste ţări au fost făcute numai pentru a sprijini ratele de schimb pentru a se putea plăti datoriile sectorului privat din aceste ţări (deci datoriile guvernamentale din România au fost făcute pentru a se plăti datoriile sectorului privat din România!, n.n., se confirmă astfel dictonul economic al capitalismului : “Privatizarea câştigurilor şi naţionalizarea pierderilor.”) făcute faţă de băncile străine. Atenţie, datoria suverană a României a fost făcută pentru a sprijini sectorul privat, iar nu pentru se finanţa un deficit bugetar intern, aşa cum este cazul datoriei suverane a Greciei ! Toate datoriile suverane contractate de statele mai înainte enumerate (deci acesta este şi cazul României, n.n.) nu pot să fie plătite, deoarece au deficite comerciale curente mari şi economiile lor se scufundă în depresiune.” Mai departe, autorul susţine că termenii ajutorului financiar de la FMI impun o serie de condiţii extrem de dure, printre care creşterea impozitării forţei de muncă pentru a determina populaţia să emigreze.
Titus Filipas
Etichete: România, Titus Filipas