Există în istoria lumii multe biblioteci importante distruse, chiar oraşe întregi cu bibliotecile publice şi bibliotecile particulare arse de-a valma. Să amintim focurile ce ard cărţile în Alexandria Egiptului, întâi pe clasice vremuri latine, mai apoi în timpuri bizantine bigote, în fine şi iremediabil pe vremuri islamice. Să mai spunem despre Constantinopol, ars de multe ori, şi de latini, şi de musulmani, distruse sunt atunci nepreţuite cărţi, le mai ştim doar titlurile. Dar este mult mai puţin cunoscută pierderea acelui corpus de tratate bizantine despre ‘gramatici generative’, –termenul este modern–, acel corpus de cărţi iconoclaste, scrise de teologi geniali care credeau mai mult decât oricine pe acest Pământ în discursul verbal. Manuscrise distruse metodic între 867 şi 887, în primul rând din bibliotecile monastice, de către călugări zeloţi la îndemnul patriarhului bizantin Ignatius. Însă urmând înţelept şi tenace în siajul gramaticii generative planurile acelea culturale magnifice trasate de patriarhul Photius, precum şi de ultimul împărat Amorian din Bizanţ, interesat să menţină Oikumena maritimă, aproape toţi împăraţii macedoneni vor acorda o importanţă deosebită dezvoltării flotei imperiale. Pentru lumea din Europa Evului Mediu, Bizanţul a fost mereu un exemplu. Şi alţi monarhi europeni înţelepţi se vor simţi îmboldiţi să-i urmeze pe macedoneni prin planuri similare, imitative dacă nu chiar întru totul şi totul identice. Astfel, după ce consolidează pe uscat regatul Angliei, Alfred cel Mare (871-899) urmează exemplul dinastiei macedonene de la Constantinopol şi începe construirea navelor unei flote puternice. Atât Royal Navy, cât şi United States Navy se reclamă de la această tradiţie a lui Alfred cel Mare, fără să mai recunoască întâietatea bizantino-macedoneană. Unora li se pare clamarea de tradiţie întemeietoare a “pânzarului” lui Ştefan cel Mare pentru flota românească drept o nesăbuită exagerare. Ca să fiu sincer, m-am numărat şi eu o vreme printre aceştia. Dar această clamare este încă modestă. Gravată în bronz, diploma de marinar în flota cu baza în portul din Ravenna a dacului numit DERNAIUS DERDIPILI F. DACUS a fost găsită pe colina Capitoliului, ca ofrandă pe altarul geniului poporului roman. Dintre martorii trecuţi pe diploma acordată dacului de împăratul Vespasian, este citat un marinar certamente macedonean: M. VIBUS MACEDONIS VETERANUS, prieten cu dacul nostru. Putem bănui că ei între ei vorbeau în latina vulgară. Vespasian le era atât de recunoscător, transformându-i în cetăţeni romani, pentru că flota din Ravenna îl ajutase decisiv împotriva lui Vitelius, după cum aflăm citindu-l pe istoricul latin Tacitus. Păstrăm în Craiova un bust al lui Vitelius, realizat de Constantin Brâncuşi. În războiul civil din 69 AD, supranumit şi ‚anul celor patru împăraţi’, au fost comise crime cumplite. În cinstirea memoriei celor jupuiţi de vii, Constantin Brâncuşi realizează celebrul Ecorşeu. Când eram preşcolar la Craiova, într-o continuă joacă şi rîs, m-am trezit brusc la distanţa vederii optime faţă de acel Ecorşeu. Cred că atunci mi-a pierit definitiv rîsul. Eram un copil refugiat de pe istmul baltico-pontic. Şi mi s-au spus mereu poveştile de acolo. Din cauza aceasta îmi plac atât de mult scrierile lui Joseph Conrad, marinarul. Este prezent, la fel ca şi la indianul VS Naipaul mai târziu, un spirit arian de civilizaţie a excelenţei care vrea să îmbrăţişeze întregul univers. În „Heart of Darkness”, Marlow, –un Alter Ego pentru Joseph Conrad–, apreciază că marinarii cei mai fericiţi au fost cei din flota de Ravenna.
Titus Filipas
Etichete: Basarabia, Titus Filipas
