Mi se reproşează pe blogosferă, vezi http://nastase.wordpress.com/2009/11/12/calatorii-de-campanie/ , de către un ilustru anonim : “te vad formal interesat de starea mariei sale Limba Romana”.
Ce pot răspunde ? Cum zicea Ion Brătianu: „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. Au fost vremuri grele. Altele urmează. Unii se opun vehement evoluţiei Limbii Române în cea de a doua modernitate, acuză imediat orice tentativă drept “fascism românesc”. Dar există un câmp de forţe local, pur românesc, conectat la câmpul de forţe european. Aşa au lucrat geniile noastre din secolul XIX, cum am demonstrat în modestul text publicat la adresa URL http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/ . Înainte de a-l publica pe blogul meu, l-am trimis şi la publicaţiile periodice patronate de nişte bobo people conectaţi puternic cu GDS. Textul meu, intitulat “Ideologia Şcolilor Centrale”, a fost respins. Concluzia ? Elita culturnicilor GDS nu-i interesată de câmpurile de forţă româneşti genuine în cultură. De altminteri Societatea Academică Română şi Grupul de Dialog Social au anunţat recent că luptă să îi elimine pe clasicii literaturii române din programa şcolară. „La limba română, perpetuăm predarea unei filologii nombrilistice.” a spus Sorin Ioniţă, director de cercetare la Societatea Academică Română şi membru marcant al GDS. “Să tăiem!”, a conchis ameninţător Sorin Ioniţă. Ce anume ? Cordonul ombilical care leagă cultura română actuală de acel acquis european întru excelenţă pe care l-au integrat dascălii naţionalismului în cultura română. În acelaşi timp, editura Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu publică textele lui Keith Hitchins, autor ce proslăveşte fanariotismul şi mankurtismul anti-românesc. Keith Hitchins îi laudă în mod expres pe fanarioţi (care nu ştiau româneşte, n.n.), în opinia sa ei fiind un adevărat model pentru modernitatea românească, model urmat cu “diabolică perseverenţă”, aş zice, de culturnicii GDS actuali. Din fericire pentru noi, în secolul XIX au mai existat ideologul Ioan Eliade Rădulescu şi romanticul Mihai Eminescu care au urmărit cu vigoare un proiect bine echilibrat pe două necesare fire de tensiune: firul voluntarist şi firul intelectualist. Împotriva destinului şi ideologiior potrivnice, ei au reuşit să creeze Limba Română cultă, capabilă să exprime ideile lumii moderne. Dar în cea de a doua modernitate, –căci timpul postmodern de stagnare nu mai poate dura!–, Limba Română trebuie să evolueze pentru a descrie coerent “ştiinţa zilelor nefaste”, –Dismal Science, cum numea Thomas Carlyle Economia Politică–, să identifice “pe româneşte” fluxurile de risc în contra bunăstării, să elibereze demonii lui Maxwell macroscopici care controlează întru beneficienţa noastră fluxurile de entropie şi de poluare, pentru a le reduce. De ce înspăimântă proiectele mele?
Titus Filipas
Etichete Adrian Năstase, Gabriel Liiceanu, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Mihai Eminescu, Titus Filipas
