Vine Madonna să ne înveţe “tema Queer cântând” – pe vremuri era “limba rusă cântând”. Vezi şi http://www.theory.org.uk/madonna.htm .
Titus Filipas
Arhiva pentru iulie, 2009
Vine Madonna să ne înveţe “tema Queer cântând”!
iulie 15, 2009Ubicuitatea unei persoane
iulie 14, 2009“Bloggerii români vor avea cod deontologic”, citesc în Cotidianul, la adresa URL http://www.cotidianul.ro/bloggerii_romani_vor_avea_cod_deontologic-91167.html . Eu nu am cerut aşa ceva. Aflu din ziarul Curentul, datat Marti 14 iulie 2009, că “Mircea Toma […] vrea să controleze blogurile”. De ce ? “Bloggerii sunt foarte diferiţi de cei care discută pe forumuri, iar cei care comentează la subsolul unui text publicat pe ediţia de Internet a unui ziar fac parte şi ei dintr-o categorie distinctă. Aşa că vom restrânge deocamdată ţinta de aplicare a acestui mecanism de auto-reglementare la nivelul blogurilor”, a declarat pentru cotidianul.ro Mircea Toma, preşedintele AMP. Ce este AMP ? Agenţia de Monitorizare a Presei. Ea va face şi Codul deontologic. Mircea Toma este şi ziarist, şi blogger, şi preşedintele AMP. Mircea Toma are multiplă prezenţă de parte şi judecător. Să mai spună cineva că ubicuitatea unei persoane nu există !
Titus Filipas
Cum se fac legile bune ?
iulie 14, 2009Am plecat de la comentariile de pe firul de blog http://nastase.wordpress.com/2009/07/12/raspunsuri-71/ .
@ Metaverse spune iulie 13, 2009 la 1:14 pm +@blogideologic – Multumesc pentru frumoasele recomandari de lectura. Dar am o nedumerire. Crezi tu ca cei care confectioneaza legile in Romania au in vedere astfel de repere bibliografice “literare” atat de… subtile si “teoretice”? Sau ca ar trebui sa aiba? In fundatii se poate dezbate, desigur, orice. Asa e si frumos. Se poate ajunge astfel la fel de fel de interpretari “solide”. +
Întâmplător, ai nimerit. Tocmai aceasta este calea eficientă prin care se fac legile bune. Plecând de la lucrul în “grupuri de reflecţie”, –“think tanks” în globish–, eventual, şi mai mult pe stil vechi, de la lucrul în mese rotunde la fundaţii unde sunt prezenţi şi “oameni studioşi” din partide parlamentare, –vreau să definesc prin sintagma “oameni studioşi”, nişte persoane capabile să participe constructiv la şedinţe de furtună mentală colectivă (brainstorming)–, se alcătuieşte un inventar de idei ce vor permite prin frazare clară geneza unui proiect pentru corp de lege. Care apoi va fi susţinut parlamentar de oamenii partidului din fundaţie. În fine, dacă vrei, “grupurile de reflecţie” se asociază eventual unor ONG-uri pentru un lobby extra-parlamentar al legii. Ţi se pare că ţine mai mult de Teoria Culturală Queer ceea ce propun eu ?
Titus Filipas
“Science-fiction” după 30 de ani
iulie 13, 2009Găsesc pe acest excelent blog franţuzesc http://passouline.blog.lemonde.fr/2009/07/11/droite-litteraire-ou-sont-passes-tes-provocateurs/ întreţinut de Pierre Assouline, fraza : “Connaissez-vous l’histoire de ce type qui écrivit un roman de science-fiction, rangea le manuscrit dans un tiroir de son bureau, l’y oublia et, lorsqu’il l’y reprit trente après, constata qu’il s’était métamorphosé en roman historique ?”
Titus Filipas
Ştiinţa zilelor nefaste
iulie 13, 2009Citesc pe blogul domnului Dan Popa, http://hymerion.wordpress.com/2009/07/11/la-70-de-ani-ma-voi-apuca-de-invatat-chineza/#comment-10003 , declaraţia laureatului Nobel pentru Economie Politică, profesorul Robert Fogel : “La 70 de ani ma voi apuca de invatat chineza”.
Problema este că Robert Fogel nu l-a citit cu atenţie pe Thomas Carlyle. Care numea Economia Politică : The Dismall Science — Ştiinţa zilelor nefaste. De unde atâtea resurse şi pentru chinezi? Sunt o mulţime de alte probleme pe care chinezii şi Robert Fogel nu le întrevăd. Particip la un forum internaţional de discuţii în globish despre Industrial Ecology. Acolo, tema perenă este alocarea resurselor pentru industrii. La un moment dat, a intrat şi un chinez care a spus uluit: “În ţara mea nu este preocupat cineva de problema aceasta !”
Titus Filipas
Abordările top down şi bottom up
iulie 12, 2009Citesc la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a158976/mass-media-lupii-tineri-sar-la-gatul-vechilor-profesionisti.html , un articol extrem de bizar. Scris de Tom Gallagher. Care, în principiu, dezvăluie multe. Chiar din titlu: “Lupii tineri sar la gâtul vechilor profesionişti”. Şi un exemplu de lup tînăr ? Îl deducem din frazarea : “Din fericire, televiziunile româneşti nu dispun de prea mulţi “entertaineri” de genul lui Mircea Badea, dar, atât timp cât Antenele sunt conduse ca un imperiu, se va găsi, probabil, suficient de lucru pentru astfel de personaje care se disting exclusiv prin cinism şi apucături mitocăneşti.”
Ce îmi amintesc eu despre Mircea Badea? Pe data de 14 octombrie 2007, la emisiunea domnului Mihai Tatulici de pe canalul Realitatea TV, erau prezenţi numai patru invitaţi dintre jurnaliştii propuşi la un fel de TOP 10 (emisiunea se chema ‘Primii zece’) din mass media de Limba Română reliefaţi pe parcursul anului 2007. Personalitatea cea mai bine profilată dintre cei patru invitaţi era incontestabil jurnalistul Mircea Badea. Un om care produce şi prezintă el însuşi emisiuni pe canalele de televiziune Antena 1 şi Antena 3. Cu ajutorul unui juriu de alcătuire complexă, şi în care cele două “ancore deontologice”’ se presupune că erau sociologul Mircea Kivu si psihologul Aurora Liiceanu de la SAR, pe canalul Realitatea TV s-a încercat literalmente strangularea intelectuală şi linşajul moral al lui Mircea Badea. Folosesc eu aici cuvinte prea tari? Nu cred. De altminteri nu ascund faptul că împărtăşesc cu Mircea Badea, fără să vrea, fără să vreau, o anumită atitudine de viaţă pe care aş numi-o: respectul faţă de “educaţia extremă”. Şi, în mare măsură, aproape s- a reuşit repudierea lui Mircea Badea în acea emisiune televizată a domnului Mihai Tatulici. Deloc neutru, aşa cum ar fi fost normal din partea unui moderator obiectiv, dar nu trebuie să înţelegem de aici că domnul Mihai Tatulici ar avea ceva personal împotriva jurnalistului Mircea Badea, nu, domnia sa doar ascultă de “comandamentul zilei”, de altminteri pe tot parcursul vieţii sale îndelungate de “profesionist în soldă” Mihai Tatulici a fost mereu sensibil la “comandamente”. Nu îl blamăm. Dar a fost ceva imoral oricând, şi mai ales în acea memorabilă emisiune de televiziune. Acceptabil, poate, la toţi ceilalţi de pe platou manifestând “agresivitate deontologică” faţă de Mircea Badea. Faptul că Mihai Tatulici se comportă pe platoul de la Realitatea TV precum instructorul superior al organizaţiei de pionieri de la o şcoală generală din perioada pre- Ceauşescu este oarecum de înţeles, dar nu şi acceptabil. De asemenea faptul că “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu de la SAR se comportau pe platoul studioului de televiziune Realitatea TV la fel ca nişte vechi “tovarăşi de la raion” veniţi să sprijine acţiunea de purificare ideologică exercitată de Mihai Tatulici asupra lui Mircea Badea este oarecum de înţeles. Dar nu şi acceptabil în contextul cultural românesc, acelaşi pentru toate timpurile, contextul unde ceea ce contează este numai “educaţia extremă” de genul celei primite pe vremuri de pruncii români la şcoala Sfântu Sava. Intelectualii şi “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu trebuiau să creeze impresia de abordare abstractă şi neutră a tematicii subsumate “evaluării jurnalistului Mircea Badea”. Dar nu i -am auzit pe Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu lăudându- se vreodată că ar fi primit o “educaţie extremă”. Ei se laudă doar că sunt „reprezentanţii societăţii civile”. Măi să fie, pruncule, da’ român matale când oare mai eşti? Iar jurnalistul Mircea Badea, cu figura, manierele şi atitudinea lui de autentic “prunc român”, era acuzat în acea emisiune de foarte multe scăderi personale în exercitarea profesiei de jurnalist. În primul rând era acuzat de lipsa de abordare culturală. Look who is talking! La acel moment Mircea Badea era personajul cel mai bine format cultural pentru televiziune dintre toate persoanele prezente pe acel platou al canalului Realitatea TV. În ceea ce priveşte cultura necesară “omului de televiziune”, Mircea Badea putea clama, fără să poată fi absolut de nimeni contrazis, că el aparţine “familiei spirituale Jana Gheorghiu”. Nu vreau să adaug eu aici detalii de substanţiere a clamării. Dar ceva mi se pare a fi semnificativ şi credibil: În doliul zilelor care urmaseră stingerii din viaţă a Marii Doamne din televiziunea noastră clasică, Doamna Jana Gheorghiu, tînărul om de televiziune Mircea Badea povestea îndurerat că Jana Gheorghiu fusese o prietenă a familiei sale, şi că a fost vizitat la maternitate la o zi după ce îl născuse mama sa, colegă de facultate cu Jana Gheorghiu. Plauzibil, este ceva care se încadrează în tiparul comportamental şi de atitudine al regretatei Jana Gheorghiu. Apoi, dincolo de această poveste, Mircea Badea îşi reamintea personal întâmplări petrecute după împlinirea vârstei de trei ani, memorabile, nu -i aşa? când Jana Gheorghiu îşi vizita săptămânal “colega cu pruncul”, apoi cele două absolvente de filologie de la Universitatea din Bucureşti se lansau în lungi discuţii despre diversitatea bucureşteană întru excelenţă, discuţii pe care le asculta în iubire atras fiind şi fascinat mai ales de vivacitatea limbii române culte a dialogului platonic. Dar nu sunt tocmai amintirile despre conversaţiile sapienţiale ce nu- ţi sunt destinate expres, baza viitoarei tale culturi în limba română? Chiar şi acestea se înscriu în baza „educaţiei extreme”. O educaţie extremă de care Mircea Badea a avut ulterior parte şi ca elev al unui liceu de informatică, unul dintre liceele acelea întru excelenţă înfiinţate de Mircea Maliţa, un ilustru reprezentant al protocronismului românesc, pe vremea regimului comunist. Ţinta ministrului Mircea Maliţa fusese aceea de a îndepărta educaţia de la caracterul ei general, pentru a-i da în schimb focalizări pe portofolii cu ţinte specifice. S–a tot vorbit despre fabrica de chibrite a lui Mircea Badea, datează proiectul dintr -un portofoliu personal antamat pe vremea liceului? De ce nu a venit nimeni la emisiune cu acele chibrite proiectate de Mircea Badea, pentru că fabrica lucrează, nu pentru Mircea Badea, şi aduce cuiva profituri bune, dar nu pentru Mircea Badea! Apoi, mi –a fost greu să înţeleg la acea emisiune agresiunea şi dispreţul afişate de regizorul dramatic Alexandru Darie faţă de Mircea Badea, fără să ne expună şi raţiunile. Cred mai curând că Alexandru Darie a fost adus acolo doar pentru ca Mircea Badea să fie judecat critic de un panel ce se consideră definitoriu în superioritate morală. Demersul lui Mircea Badea în jurnalism diferă de abordarea top down, în măsura în care în jurnalism este vorba despre deontologie şi valori. Atunci să spunem că în abordarea jurnalistică top down fluxul deontologic este clar exprimat, valorile sunt limpede, chiar redundant, definite. Din păcate, valorile acestea din abordarea top down sunt cel mai adesea definite într –un sens politic. Să recunoaştem, este o abordare politiceşte corectă aceea care prevalează în jurnalismul de azi. Oricare ziarist ce se abate de la acest stil este imediat etichetat drept “ Centru naţional de isterie care lucrează sub acoperire în presă”, formula aceasta de condamnare automată aparţine deontologului Gabriel Liiceanu, a cărui ocupaţie de bază este aceea de a poza, şi nu gratuit!, drept “stâlpul societăţii civile” din România. Astfel tot ce are un pinch de politically correct în discurs capătă automat şi valoare morală! Acuzele aduse carenţelor deontologice, nenumărate zic ei, ale jurnalistului Mircea Badea sunt deduse prin excludere din faptul că stilul Mircea Badea nu se încadrează în fluxul deontologic din abordarea jurnalistică top down. Stilul Mircea Badea în jurnalism se caracterizează prin abordarea bottom up, care la Mircea Badea se dezvăluie mai ales prin rapide, nervoase, ostentative sfâşieri ale discursului pompos, ori chiar prin simple îndemnuri la sfâşieri ale discursului pompos unde sunt definite valorile jurnalistice în cealaltă abordare. Dar Mircea Badea insistă pe faptul că domnia sa foloseşte totdeauna în evaluări şi în identificarea valorilor, primordialul bunul simţ, cei “şapte ani de acasă”. Bineînţeles, manierele de statuare a valorilor folosite în cele două tipuri de abordări din jurnalism sunt complet diferite, însă nu trebuie să spun eu truismele privitoare la cele două demersuri. Prezenţi acolo, pe platoul de televiziune de la Realitatea TV, Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau în acelaşi timp, şi în principiu, nişte canale intelectuale de transmisie a ideilor noi. Frecvenţa invitaţiilor de participare ce li se fac la televiziunea Realitatea TV dovedeşte că ei sunt racordaţi mult mai bine la politicianismul corect, decât la cultura română. Dar Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau obligaţi să racordeze, din când în când, emisiunea domnului Mihai Tatulici la cultura română. Nu au făcut- o, însă autoritatea lor a avut pondere zdrobitoare. Toate personalităţile subţirele s-au raportat deontologic exclusiv la autoritatea celor doi mai înainte menţionaţi în tandem, precum şi la fluxul deontologic din stilul jurnalistic top down. În care un om cu discurs spontan precum Mircea Badea este în mod automat condamnat ca imoral, înainte chiar de a spune ceva. În fine, unicul “vechi profesionist” pe care îl apăra Tom Gallagher era ziaristul Ion Cristoiu. De ce oare?
Titus Filipas
De ce nu au fost trataţi Ceauşeştii precum Sfântul Pavel de Romani ?
iulie 12, 2009Bine, şi Sfântul Pavel a fost ucis . Dar mai întâi avu parte de judecată dreaptă. Aceasta pentru că tatăl său primise cetăţenia romană, acordată printr-un act individual. Cine a dat ordinul pentru împuşcarea soţilor Ceauşescu în “ziua de Crăciun”? Un vechi bolşevic lucrător la serviciul agitprop, Silviu Brucan, El a fost comandantul suprem al Terorii din Decembrie 1989. El cerea un număr de 60 000 de morţi. El a contribuit la începerea altui ciclu al răului în România. Ca noi toţi, Ceauşeştii se aflau sub Constituţia Anului Domnului 212 pentru Romania. Era Constituţia lui Aurelius Antoninus Caracalla prin care cetăţenia romană nu se mai acorda în ordine dispersată, ci întregii populaţii noi de pe teritoriul Imperiului Roman. Astfel, nu vor mai exista meteci. Era o legiferare a statului de drept. Prin Constituţia Antoniniană, se instituie romanitas pentru toţi. Imperiul Roman se transformă în Romania. În virtutea acelei naţionalităţi române, Ceauşeştii aveau drept istoric la judecată dreaptă.
Titus Filipas
Impozitul forfetar şi Prima casă
iulie 9, 2009La început am comentat la http://nastase.wordpress.com/2009/07/08/autostrazile-pentru-basescu-nu-au-nici-un-sens/ . Prin programele „Impozitul forfetar” şi „Prima casă”, se demonstrează ostensiv că „Guvernul Boc” este de fapt „Guvernul Traian Băsescu”. Traian Băsescu ar fi zis odată, într-o „conversaţie de pahar” cu unii ziarişti (cel puţin asta e legenda urbană), că Modelul şi Sfătuitorul său este Marele Licurici. Iar „Impozitul forfetar” şi „Prima casă” se fac în mod clar după un model economic foarte eronat, dar pentru Traian Băsescu acest model economic nu este greşit, pentru că el a fost iniţiat de Marele Licurici. Este vorba despre modelul economic Subprimes, care în fond a fost declanşatorul crizei economice mondiale actuale. Prin politica Fed de coborâre a ratei dobânzii directoare, banii cu dobândă mică au devenit uşor accesibili pe piaţa din SUA. În acord cu doctrina economică a capitalismului românesc, banii uşor accesibili sunt folosiţi pentru crearea de IMM-uri (SMEs, în globish). În capitalismul românesc tradiţional, începând cu secolul XIX, se consideră că IMM-urile sunt motorul economiei. Dar în acord cu doctrina economică americană, consumul este motorul economiei! Deci în mod foarte natural, –economic doctrinar vreau să zic–, în economia SUA au apărut Subprimes, cu ele asociate creanţele imobiliare. Spuneam că în acord cu doctrina economică americană, consumul este motorul economiei. Iar o casă este considerată produs de consum. Astfel, cel care vroia să îşi construiască o casă făcea un împrumut la o bancă, care dispunea de bani din abundenţă datorită politicii Fed de coborâre a ratei dobânzii directoare. Persoana respectivă care “dorea să consume o casă”, pentru unii Prima Casă, pentru alţii chiar a două casă, nu oferea garanţii cu valoare economică. Din cauza aceasta, acordarea împrumutului de către bancă respectivei persoane reprezenta un risc financiar mare. În fine, persoana respectivă oferea drept garanţie un act de ipotecă pe casa pe care o va construi. [IPOTÉCĂ, din DEX: Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanţie de la debitor, în cazul când acesta nu îşi plăteşte în termen datoria.] Cum a apărut criza subprimes ? Datorită ideii de inovaţie financiară (vezi şi cazul Madoff), acel “act de ipotecă” intra “la pachet” complex cu alte produse financiare simple într-un “produs financiar complex” oferit de bancă pe piaţa financiară pentru a fi cumpărat de altcineva, de “a treia parte” (un investitor pe piaţa financiară). Era şi ideea de diluare a riscului financiar, prin incorporarea acelei creanţe ipotecare de mare risc, într-un pachet de “produs financiar complex”, unde acel risc financiar şi foarte complex în principiu se dilua. Mecanismul acesta financiar inovativ a mers în prima fază, când banca solicitată de un consumator care dorea să îşi facă o locuinţă nouă, banca deci încheia mai întâi actele contractuale cu solicitantul. Mai departe, banca nici nu avea nevoie să dea din proprii bani din safe. Ea pur şi simplu incorpora acel act într-un “produs financiar complex” derivat şi punea acel produs la vânzare. La început se găsea un investitor, “a treia parte”, care să-l cumpere. Dar la un moment dat investitorii au realizat că acel “produs financiar complex” de fapt nu are valoare. Şi au încetat să mai cumpere. Astfel a dispărut piaţa pentru aceste “produse financiare complexe”, a dispărut însuşi mecanismul prin care ele primeau un preţ în acord cu doctrina economică a lui Adam Smith. Criza de lichidităţi a apărut deoarece băncile nu au mai avut încredere una în alta, pentru că nicio bancă nu ştia ce fel de inovaţii financiare, de creare de “produse financiare complexe”, au făcut celelalte bănci. Însă criza de lichidităţi nu i-a lovit pe “consumatorii de case”, ci a lovit întreprinderile economice. Doctrina economică a capitalismului românesc le-ar fi spus acelor decidenţi ultimi din lumea financiară americană: Folosiţi banii uşor accesibili prin politica Fed, pentru crearea de IMM-uri. Patronii de IMM-uri noi care vor reuşi, îşi vor construi case. Deşi era deja cunoscut eşecul doctrinar american în crearea de IMM-uri şi “consumul de case noi”, triada Băsescu-Pogea-Boc (eu cred că de fapt Emil Boc este nevinovat) s-a lansat cu avânt proletar în impunerea impozitului forfetar care a distrus IMM-urile româneşti deocamdată firave, –cât se poate de normal, capitalismul românesc abia începe să renască–, dar în schimb a acordat credite generoase amatorilor de case noi, care de obicei aparţin “clientelei”.
Titus Filipas
„Să facem totul!”
iulie 8, 2009„Să moară şi capra vecinului!” este o atitudine blamabilă. Dar când vecinul este USA ? Cred că gândiţi de două ori asupra condamnării înţelepciunii româneşti. Spuneam pe alt fir că „Washington consensus”, consensul de la Washington, impune prin globalizare în toate ţările cu economie de piaţă liberă modelul de capitalism anglo-saxon. Mai spuneam că impozitarea forfetară a IMM-urilor la noi era destinată, în acord cu „Washington consensus”, să distrugă bazele capitalismului românesc, tradiţional bazat pe IMM-uri. Şi mai spuneam că speculaţiile financiare tipice capitalismului anglo-saxon au dizolvat chiar şi „fondurile de dotare” (endowments) ale universităţilor particulare americane. Chiar şi fondurile de dotare ale Universităţii Harvard au fost micşorate considerabil. Însă fostul rector de la Harvard University, a cărui singură „ideie iepocală” a fost principiul că „Săracii lumii trebuie să suporte poluarea lumii, nu bogaţii lumii!”, a fost numit consilier economic al preşedintelui USA. În principiu, acest consilier economic ar trebui să facă primele schiţe pentru o nouă doctrină economică a USA. Care, de ce să nu recunoaştem?, ar trasa noua linie de ghidare pentru capitalismul anglo-saxon. Problema este că noua doctrină economică a USA, –şi de aceea rîd eu cu bucurie foarte mare la reamintirea proverbului „Să moară şi capra vecinului!”–, este încapsulată în lozinca „Să facem totul !”. Nu sună a ceva cunoscut? Tot asta era şi doctrina economică a lui Nicolae Ceauşescu începând cu anul 1973. De la acel moment, World Bank acorda împrumuturi masive regimului Nicolae Ceauşescu pentru accelerarea industrializării prin cumpărarea de fierărie high-tech din USA. Îmi aduc aminte, că într-una din analizele postului de radio Europa Liberă consacrată analizei situaţiei din România, cineva tocmai venit din ţară întreba cu năduf : „De ce i se dau atâţia bani lui Nicolae Ceauşescu? Singura condiţie care i se cere este să strângă şi mai mult şurubul ! De ce nu faceţi o emisiune pentru a discuta serios subiectul acesta ?”. Emisiunea a fost promisă, însă nu a venit niciodată. Dar, foarte bizar!, a venit în 1975 un fragment din viitorul „Raport Tismăneanu”! Un fragment împotriva protocronismului românesc ! Se încurajau încă de pe atunci atacuri murdare împotriva protocronistului Ion Lăncrănjan care, prin autenticitatea naţională a florilor dalbe, prin vigoarea scriiturii rumâneşti, îi deranja cumplit pe apărătorii intereselor “păturii superpuse”. În acel an 1975, doamna Anneli Maier de la Radio Free Europe compunea un text denigrator care politiceşte era foarte corect, fiind tradus şi într- un raport în limba engleză pentru a –şi informa şefii: “Caloianul, a Rumanian word of Slav origin, means a ritual object in human form which is buried or thrown into water in order to generate rain.” Originea slavă este varianta pe care ne-o impun ei. În fine… Ţarul bulgar Ioniţă Caloianul nu prezintă pentru noi, românii, vreo însemnatate pozitivă, decât numai pentru că era investit de Inocenţiu al III-lea ca paznic (Rex) pentru arhiepiscopia de Ohrid. Evenimentul având reverberaţie până în Polonia, fiind reflectat şi în opera literară a lui Henryk Sienkiewicz. Incultura doamnei Anneli Maier este crasă. “Caloianul românilor” este Ioan al II-lea Comnenul. Comnenii nu aveau herb. Însemnele heraldice sunt inventate în Occident, după ce Charles Martel îi învingea pe islamici în bătălia de la Poitiers. Abia Constantin Brâncuşi construieşte un însemn heraldic pentru Comneni, „Coloana fără sfârşit” care leagă Cerul de Pământ. Aceasta era ideologia Comnenilor, temă pe care o întâlnim şi în descântecele Scaloianul şi Scaloiţa. În acel an 1973, România a fost pusă în cumplită cumpănă, când trebuia ori să continue pe calea cea bună, când îşi construia capital intangibil prin excelentul sistem de educaţie gândit de protocronistul Mircea Maliţa, fie să accepte să meargă pe calea cea rea spre care împingea World Bank. O analiză românească antamată la postul de radio Europa liberă în anul 1973 ar fi putut să ajute USA acum. Afirmaţiile secretarului trezoreriei americane despre soliditatea obligaţiunilor T-bonds au fost luate în derîdere de studenţii chinezi în faţa cărora vorbea la Pekin, iar reprezentanţii cei mai lucizi ai capitalismului anglo-saxon realmente se tem de “gnomii din Shanghai”, care sunt decidenţii ultimi pe cea mai puternică piaţă a industriei financiare a lumii -“Bond market” din Shanghai. „Să facem totul !” 
cine spune acum ? WASHINGTON (Reuters): “U.S. must be open to second economic stimulus.” De unde banii pentru stimulus ? Din furtul generaţional. Doctrinarii economiei capitalismului anglo-saxon nu ştiu nici măcar echivalenţa ricardiană.
Titus Filipas
