“Patriarhia Ecumenică din Geneva” ?

Citim aici http://cidadededeus.wordpress.com/2009/06/15/cea-de-a-iv-a-conferinta-panortodoxa-presinodala-in-desfasurare-la-geneva/ , că “În Elveţia, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Geneva, se află în plină desfăşurare cea de-a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală.”

Întreb cu mirare : Ce înseamnă “Patriarhia Ecumenică din Geneva” ? Eu ştiam că singurul îndrituit de Nova Roma (în secolul V) să exercite funcţia de Patriarh al Occidentului era Papa de la Roma. Dar în urmă cu vreo trei ani, papa de la Roma a renunţat la funcţia de Patriarh al Occidentului! Asta înseamnă ecumenismul în practică ?

Titus Filipas

Andrei Pleşu, colportor ?

Încercând să fie convingător,  şi ca de obicei ostentativ ardent precum o faclă morală, Andrei Pleşu scrie aici http://www.adevarul.ro/rss/articol/cordialitate-romaneasca.html că „dl Coposu era gata să ofere conducerea ziarului „Dreptatea” infatigabilului Vadim”.

Ceea ce uită să ne spună domnul Andrei Pleşu este sursa informaţiei. Prin 1990, presa a scris. CV Tudor a venit la ţărănişti cu oferta să le facă propagandă în Dreptatea. CV Tudor ar fi vut să stea de vorbă personal cu domnul Corneliu Coposu, dar acesta a refuzat să-l primească. CV Tudor a fost practic dat afară din sediul ţărăniştilor. Dar nu este exclus ca unul dintre cei mărunţi aflaţi în sediu să  fi transmis mai departe informaţia sub forma pe care o povesteşte acum Andrei Pleşu.  

Titus Filipas

„Linia de gândire”

Ceea ce li se poate reproşa intelectualilor elitişti din GDS este faptul că ei sunt mai interesaţi în a fi facle de mărturie privind  superioritatea lor morală, decât în a construi o punte peste prăpastia de ignoranţă adusă de epoca revolută a comunismului. Îndemnul fostului preşedinte Emil Constantinescu (http://www.ziare.com/Emil_Constantinescu_Lepadati_va_de_Basescu-786146.html ) se înscrie pe aceeaşi „linie de gândire”.

Titus Filipas

Grupul matematic Lie definit ca oximoron

Se ştie că problema de enigmistică propusă  de Edgar Allan Poe  în  „Cărăbuşul De Aur” a fost rezolvată de fizicianul teoretician George Gamow (născut în 1904 la  Odessa, în Romania Orientală,  decedat în Colorado, USA, la anul 1968)  cu ajutorul grupului matematic Lie.

Deci grupul matematic Lie are legătură cu literatura. Ceea ce spunem în titlu: „Grupul matematic Lie definit ca oximoron”  leagă însă un concept  matematic de un trop literar. Se ştie, dintr-un atotputernic stereotip al culturii populare, că matematica este abstractă şi aridă, obiectivă şi clar anti-subiectivă. În vreme ce intuiţia subiectivă poate fi descrisă ca un flux de tropi (vezi scrierile filosofului George Santayana).

Desenul din articolul http://en.wikipedia.org/wiki/Lie_group care tratează grupul matematic Lie este un  banal „cerc trigonometric”.  Sigur, în articolul de la adresa URL indicată este vorba despre un „cerc trigonometric” în planul complex. Care-i diferenţa între  planul complex şi planul cartezian obişnuit ? Se constată în primul rând la numărarea „punctelor de la infinit” : Un singur „punct la infinit” în cazul planului complex, şi o infinitate de „puncte la infinit”, –toate situate pe o dreaptă  aflată la infinit–, în cazul planului cartezian obişnuit. Cu ajutorul  „cercului trigonometric” se definesc funcţiile sinus şi cosinus.

Fizicianul teoretician american Richard Phillips Feynman (1918–1988) era foarte mirat că matematicienii antici, în general surprinzător de inventivi, nu au inventat totuşi funcţiile sinus şi cosinus. Poate că de vină este aici subiectivitatea. Cum scrie matematicianul Hermann Weyl (1885 – 1955) în cartea „Simetria”, arabii au fost primii care au aplicat în mod conştient, adică după un proiect extrem de intelectualist, conceptul matematic de grup pentru decoraţiunile din moschee. Eu am citit,  pe vremuri, „Simetria” lui Hermann Weyl pe româneşte, şi de aceea mi se pare bizar acum că în articolul „Grup (matematică)” aflat la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Grup_(matematic%C4%83), să nu văd amintit la referinţe bibliografice decât originalul englezesc : Weyl, Hermann (1952), Symmetry, Princeton University Press, ISBN 978-0-691-02374-8, dar nimic privind faptul că există şi o foarte bună traducere  românească a respectivei cărţi ! Ştiu că există un „select şi secret” Sfat al Bătrânilor  (este vorba despre tineri universitari de la Cluj cărora, din varii motive, le este jenă să îşi dezvăluie identitatea) ce controlează riguros, practic cenzurează conţinutul  articolelor pe Wikipedia de limba română, să creeze impresia falsă că limba română nu este capabilă să transmită cele mai moderne idei!

În fine, s-ar putea spune, pur subiectiv,  –fără „demonstraţie obiectivă”–, că tranziţia în subiectivitate se produce abia după intervenţia islamică în cultură, şi vorbesc aici nu despre un arhetip cultural specific, eu vorbesc despre cultura universală. Pentru că a existat şi o mondializare islamică situată cronologic înainte de mondializarea iberică.

Filosoful George Santayana trasează o punte de  continuitate verosimilă între trop şi modelul ştiinţific explicativ. Eu, după ce am făcut trimiterile de rigoare la Wikipedia, vorbind despre grupul matematic Lie am depăşit intenţionat „mentalitatea siloz”.  Unul dintre articolele mele despre grupul matematic Lie în care vorbeam şi despre artă  a fost apoi abordat prin sintagmele  de căutare “manifolds definitie matematica” şi “manifolds traducere matematica”.  Eu am tradus manifold prin  sintagma “varietate cantoriană”, pe care am definit-o printr-un oximoron (care este un trop literar): îmbinarea dintre concepţia pământului plan şi concepţia pământului sferic. Cred că în felul acesta putem dizolva, iată, un concept matematic abstract!, în fluxul intuiţiei subiective a rumânului biet.

Titus Filipas

Adam Smith şi Condillac, o comparaţie doctrinară

Primii doctrinari ai liberalismului economic au fost Adam Smith (1723 – 1790), prin cartea fundamentală ‘The Wealth of Nations’ (Bogăţia naţiunilor) din 1776, şi Bonnot de Condillac (1715-1780), prin cartea fundamentală   ‘Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre’, care datează tot din 1776. Amândouă cărţile mi se par la fel de bune. Dar în secolul XIX se dezvoltă economia politică neoclasică, bazată pe noţiunea de ‘utilitate marginală’. Bineînţeles, conceptul de ‘utilitate marginală’ pleacă de la conceptul de utilitate. Care lipseşte în cartea doctrinară a lui Adam Smith, dar apare în cartea doctrinară scrisă de Condillac. Din aceasta cauză, în ‘Teoria economiei politice’ (Theory of Political Economy), cu prima editare la 1871, economistul britanic William Stanley Jevons scria: “Îmi apare tot mai limpede faptul că economiştii englezi au trăit până acum într- un fel de paradis al nebunilor. Adevărul economic se află de partea şcolii de economie politică pe care au creat- o francezii.” În Şcoala de la Sfântu Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr în Bucureşti au fost aduse, de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, multe dintre textele educaţionale scrise de Condillac pentru Infantele de Parma dar folosite ulterior şi de “pruncii români”. Aşa încât învăţătura Economiei Politice  s-a făcut la noi  după textele lui Condillac şi Destutt de Tracy, un ideolog brumarist  care pleca de la textele lui Condillac, fără să îl neglijeze, desigur, pe scoţianul Adam Smith. De altminteri, pe atunci, nici măcar în lumea anglo-saxonă nu exista unanimitate în respingerea influenţei  lui Condillac şi Destutt de Tracy, de exemplu la colegiul virginian William and Mary, învăţarea Economiei Politice  începea după manualul lui Destutt de Tracy, textul englezesc fiind oferit în traducerea lui Thomas Jefferson. Doctrina economică riguroasă pentru TVA (impozitare aplicată abia după cel  de al doilea război mondial) pleacă tot de la ideile lui Condillac: definiţia valorii economice prin utilitate, precum şi rolul comerţului în adăugarea de valoare.

Titus Filipas

Voioşia post-electorală din România

Francezii invidiază voioşia post-electorală din România, vezi adresa URL http://www.lemonde.fr/elections-europeennes/reactions/2009/06/11/querelles-post-electorales-en-roumanie_1205630_1168667.html  :

“ça a le mérite d’être joyeux là-bas! c’est tristou chez nous à côté.”

Titus Filipas

Naţionalitatea română în fluxuri arhetipale

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 -   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ‘socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

„Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas

Romania neo-latină ca Romanland în globish

Acesta este un excerpt preluat de la adresa URL http://www.romanity.org/htm/fox.01.en.what_if_anything_is_a_byzantine.01.htm :

+Montesquieu used the word “Byzantine.” The word “Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the “Byzantine Empire” never knew nor used the word “Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of “Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as “Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as “Romania” [Romanland]+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Caracterul lui Ştefan cel Mare

Deci iată la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a156367c/membrii-mai-violenti-ai-bandelor-de-cartier-sunt-mutanti-genetic.html?reg=ok , o explicaţie ştiinţifică validată privind caracterul lui Ştefan cel Mare: “iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”. Este vorba despre + o anumita mutatie a genei monoaminoxidaza A (MAOA), denumita si “gena razboinicilor”+.  Cred că de această mutaţie genetică sufereau toţi răzeşii lui Ştefan cel Mare şi  urmaşii acestora. Asta justifică şi acţiunea lui Lioncik Tismeneţki (tatăl lui Vladimir Tismăneanu) de a-i  strânge pe răzeşii din Basarabia şi a-i trimite să moară în Gulagul siberian. Cred că informaţia trebuie inserată în Raportul Tismăneanu.

Titus Filipas

Marea Neagră

Sunt somat aici http://www.romanialibera.ro/a156008/calvarul-unui-savant.html , să spun  ”adevărul, si numai adevărul”. Foarte bine, vorbesc. Gheorghe Brătianu este literalmente adulat de istoricii din Iran pentru studiul său despre Marea Neagră şi istoria din Ghazaria. Eu apăr memoria istoricului Gheorghe Brătianu şi necesitatea menţinerii unor relaţii amicale între România şi Iran. La ora actuală se spune : “Iranul trebuie tratat ca un stat inamic al umanitatii si al României”. Asta pentru că Iranul ar fi angajat într-un program de îmbogăţire a uraniului pentru  fabricarea de bombe. Deşi pare superfluu, ţin să reamintesc : Există două calităţi de uraniu îmbogăţit. O calitate inferioară pentru centralele  de energie electrică, şi o calitate foarte înaltă, pentru bombele nucleare. Din câte ştiu eu, Iranul este angajat numai într-un program low grade de îmbogăţire a uraniului, deci nu  uraniul pentru  fabricarea de bombe. “Miza cea mare” este Marea Neagră. După victoria din  “războiul de şase zile”, acel geniu militar israelian care a fost generalul Moshe Dayan, respectat sincer (nu doar temut sau urât!) şi de arabi, anunţa obiectivul strategic  al generaţiei sale : deschiderea unui „coridor levantin” pe litoralul mediteranean, în prima  fază doar până la frontiera cu Turcia, dar ţinta era deschiderea unui coridor până la Marea Neagră. De ce Marea Neagră, despre istoria căreia, studiul cel mai serios a fost scris de acest mult hulit Gheorghe Brătianu? Pentru Peninsula Crimea. În Peninsula Crimea, negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la un han tătar extinse terenuri, şi documentele respective le-au înregistrat la notarii genovezi din Caffa. De altminteri, lângă Caffa a existat un orăşel chemat Noul Ierusalim, şi locuit de khazari iudaizaţi. Republica  genoveză, o republică a capitalismului catolic timpuriu, cu mult înaintea capitalismului reformat lăudat de Max Weber, (capitalism reformat care, în treacăt fie zis, a fost doar o copie a capitalismului catolic timpuriu, dar asta nu o mai spune Max Weber, şi nici măcar neo-weberienii români de la Universitatea din Bucureşti, conduşi de profesorul Daniel Barbu), era extrem de bine organizată, şi trimitea copii ale actelor notariale din  Peninsula Crimea la Officium Ghazariae din Genova. Or, acele acte notariale doveditoare ale drepturilor teritoriale evreieşti în Peninsula Crimea se păstrează undeva, nu s-au pierdut, deşi nu oricine mai poate să ajungă acum la ele. În fine, istoricul Gheorghe Brătianu cunoştea foarte bine chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. La ora actuală, dintre istoricii români, doar istoricul militar Mircea Dogaru mai are curajul intelectual să vorbească despre chestiunea drepturilor oferite principatelor Iflak şi Bogdan prin capitulaţiuni. Dar şi el este intens ridiculizat ! La ora actuală, Mircea Dogaru a avut curajul să readucă în lumină Capitulaţiunea de la 1740. Or, Capitulaţiunea de la 1740 fusese îngropată de tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Capitulaţiunea de la 1740 recunoştea în mod expres Bugul pontic drept frontieră estică legitimă pentru Bogdan (principatul moldovenesc).  Iar lucrul acesta nu mai este spus într-o carte de pseudo-istorie editată la Humanitas, anume “Românii,  1774-1866”, scrisă de Keith Hitchins. Ce semnifică anul 1774 pentru români ? Pacea de la Kuciuc  Kainargi, care a avut consecinţe  dezastruoase pentru români ! Or, lucrul acesta avea curajul să ni-l spună, elevilor, un profesor  de istorie de la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova la anul 1961, când risca să fie arestat  de securitate! Acea securitate care l-a arestat şi pe Gheorghe  Brătianu. Acea securitate avea drept nucleu fondator pe mardeiaşii electorali comunişti ai anului 1946. Printre acei mardeiaşi electorali comunişti s-a numărat şi tînărul muncitor Vasile Paraschiv. Totuşi, iată-l pe Vasile Paraschiv a cărui acţiune a contribuit la crearea organelor represive ale regimului comunist şi la instaurarea regimului  comunist în România,  cum declarat erou anticomunist ! Dar hai să revenim acum la chestiunea istoricilor Gheorghe  Brătianu şi Keith Hitchins.  Nici măcar în Introducerea la cartea “Românii,  1774-1866”,  istoricul Keith Hitchins nu scrie absolut nimic despre Capitulaţiunea de la 1740, deşi pretinde că vorbeşte despre istorie începând cu secolul XVIII. Or, despre Capitulaţiunea de la 1740 vorbeşte, chiar şi numai indirect, Winston  Churchill în Memoriile sale.  Faptul că istoricul Keith Hitchins de la Urbana University nu aminteşte nimic despre aceasta dovedeşte că “profesorul  Keith Hitchins” nu este de fapt un om de ştiinţă bine documentat, şi că sub paravanul de  “istoric” se ascunde un agent şi un spion. În slujba cui? Întrebarea este interesantă.  Eu presupun că acest “istoric Keith Hitchins” este de fapt un  agent dublu. Deci spun în mod expres că “profesorul  Keith Hitchins” este şi agent al Rusiei.  Pentru că  profesorul  Keith Hitchins, în cartea “Românii,  1774-1866”, nu dezvăluie că prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774, Rusia primea gratuit Peninsula Crimea, şi o halcă imensă din Romania Orientală cuprinsă între Nipru şi Nistru.  Să revin la Memoriile lui Winston  Churchill. El scrie în mod expres că Anglia şi SUA recunosc României lui Ion Antonescu, frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic. Or, de restatuarea drepturilor României la  frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era preocupat şi istoricul român Gheorghe Brătianu.  El ştia prea bine că frontiera  răsăriteană pe Bugul pontic era stabilită prin Capitulaţiunea de la 1740.

Titus Filipas