Arhiva pentru iunie, 2009

Cristian Preda şi asimptotica Godwill

iunie 21, 2009

Ca exemplu de “blog-ideologie”, am vorbit deseori  pe blogul meu despre necesitatea de a introduce  noţiuni de Cultura percepţiei  riscului la toate nivelele în şcoala românească, de la preuniversitar până la masterat şi doctorat. În proiectul de modernizare a învăţământului românesc, realizat sub înaltul patronaj  al preşedintelui Traian Băsescu, nu se prevede chiar nimic despre Cultura percepţiei  riscului. O ieşire în Europa îl face pe Traian Băsescu să ne vorbească la întoarcere :-) despre ce-a auzit el pe acolo, anume despre “riscul sistemic”.  Părerea mea este că Traian Băsescu habar nu are cu ce instrumentalism logic se identifică şi se previne “riscul sistemic”.  În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii din logică, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Dar consilierul prezidenţial Cristian Preda, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti, îl abordează pe Constantin Rădulescu – Motru doar prin asimptotica Godwill : “Constantin  Rădulescu-Motru face parte din familia spiritelor totalitare româneşti, victime şi călăi ale propriilor ideologii.” Reamintim că în acord cu gânditorul britanic  John Maynard Keynes (1883–1946), întotdeauna ideile ‚practice’ din economie şi dintr -o societate trebuie  să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Ei bine, pentru România, sprijinul intelectual  pentru societate vine din partea filosofului Constantin Rădulescu- Motru. De altminteri, cu  bună îndreptăţire  s -a observat că dintre toţi cugetătorii români, unicul creator de autentic sistem filosofic a fost tocmai Constantin Rădulescu- Motru. Un om năpăstuit de comunişti, cu imagine urgisită chiar şi acum de potera internaţionalistă care controlează lumea, din pricina faptului că nu a fost „politiceşte corect”. L- au lăsat să moară de foame ordinele cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  (ei au confiscat de facto revoluţia din 1989, şi au transformat -o în catastrofă naţională! ). Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi-  a meritat cumplita soartă!

Titus Filipas

Valabilitatea Capitulaţiuni de la 1740

iunie 21, 2009

Voltaire a creat un lobby pro-Rusia în Franţa, care a dus la pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Prin acel tratat de pace, era anulată Capitulaţiunea de la 1740  semnată de Franţa  la Constantinopol,  document prin care se recunoştea pe  plan internaţional frontiera răsăriteană a principatului moldovenesc pe Bugul pontic. Adevărul despre Mareşalul Ion Antonescu (http://culianu.wordpress.com/2009/06/18/adevarul-istoric-maresalul-ion-antonescu/ ) ne cere să reamintim că el a înţeles faptul că România trebuie să profite  de situaţionismul celui de al doilea război mondial pentru a restatua frontiera răsăriteană a României pe Bug. Cum dezvăluia Winston Churchill în Memorii, Anglia  şi America au recunoscut atunci României legitimitatea frontierei pe Bug. Aceasta   înseamnă că în cel de al doilea război mondial, Anglia şi America au resuscitat valabilitatea Capitulaţiunii de la 1740 pentru România!

Titus Filipas

Andrei Pleşu este un calpuzan

iunie 20, 2009

Dicţionarul DEX, vezi http://dexonline.ro/search.php?cuv=calpuzan, ne propune :  +CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, s.m. şi f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos.  […] CALPUZÁN s. v. escroc, hoţ, impostor, înşelător, pungaş, şarlatan, şnapan. +

Un sicofant scria mai demult în Cotidianul : “Nu mă pot opri să nu mă gândesc că regina Victoria nu a avut şansa de a lua masa cu dl Andrei Pleşu. Este şi Gladstone, şi Disraeli în acelaşi timp. […] Chiar la o rapidă evocare, biografia domnului Pleşu cuprinde o dimensiune fondatoare.  De ministeriatul său la Cultură se leagă extraordinarul Muzeu al Ţăranului Român.” Or, aceasta este minciună prin omisiune cuplată cu minciuna prin comisiune! Wikipedia  dă informaţia : “Muzeul Ţăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. […] Muzeul Ţăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906. […] De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcţionează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric.” Autorul anonim al articolului omite să spună cine a fondat, la anul 1906,  Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială.  Este şi aceasta minciună prin omisiune. Autorul anonim al articolului mai scrie în mod expres: „fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990”. Este o clară minciună prin comisiune. Adevărul este că Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială a fost fondat la 1906 de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872 – 1952), şi acesta este numele obliterat de ministrul Culturii Andrei Pleşu pentru „a fonda”, împreună cu săracul Horia Bernea, impostura chemată  Muzeul Ţăranului Român. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul “Muzeu al Ţăranului Român”  exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre meseriile uitate practicate de  ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, fără să dau pe atunci mare importanţă faptului,  că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală formula lui Eratostene. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui mouse de computer personal. Cred că firma „Muzeul Ţăranului Român”  trebuie  să dispară, find necesar să reapară Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, denumirea foarte corect gândită de Alexandru Tzigara-Samurcaş, cel care dezvolta ideile lui Vasile Conta şi anticipa Teoria Culturală de azi.

Titus Filipas

le Comité de salut public

iunie 18, 2009

“le Comité de salut public” are ca echivalent pentru înţelegerea rumânului “Conducerea Frontului Salvării Naţionale”, vorbesc despre acel FSN care a instaurat teroarea în România pe 22 decembrie 1989.  În fine, la adresa URL http://www.liberation.fr/livres/06011034-les-onze-lu-par-pierre-michon  este vorba despre acel Comité de salut public care în 1794 a instaurat în Franţa “la politique dite de Terreur”, politica terorii. “Nous connaissons tous ce célèbre tableau des onze” ne spune Pierre Michon , autorul cărţii  «Les Onze». La Comentarii, cineva întreabă naiv :“Serait-il possible d’avoir un lien vers ce si célèbre tableau ?” (“Este posibil să puneţi un link către acest celebru tablou ?”). De fapt “Les Onze” este un tablou imaginar, opera unui pictor care nu a existat : Corentin.

Pierre Michon îi enumeră pe cei unsprezece membri din Conducerea Frontului Salvării Naţionale, scuzaţi-mă, vroiam să spun le Comité de salut public, care au instaurat în Franţa politica terorii :

Jacques Nicolas Billaud-Varenne,

Lazare Nicolas Marguerite Carnot,

Pierre-Louis Prieur (Prieur de la Marne),

Claude-Antoine Prieur-Duvernois (Prieur de la Côte-d’Or),

Georges Couthon,

Maximilien de Robespierre,

Jean-Marie Collot d’Herbois,

Bertrand Barère de Vieuzac,

Robert Lindet,

Louis Antoine Léon de Saint-Just,

André Jeanbon Saint André.

Revenind la analogia românească, dacă ar fi să enumerăm pe acei membri din Conducerea Frontului Salvării Naţionale care au instaurat  pe 22 decembrie 1989 în România o politică a terorii, aş restrânge lista la două nume : Silviu Brucan şi Dan Marţian.

Titus Filipas

Strategia “punctului Godwin”

iunie 18, 2009

Domnul Costi Rogozanu scrie la adresa URL http://rogozanu.blog.cotidianul.ro/2009/06/17/manipularea-arhivelor-comunismului/  un titlu de aritcol sunând  mai mult ca o chestiune retorică : “Vinzarea arhivelor comunismului. E etic?”

Ideologul  Vladimir Tismăneanu ripostează sub titlul “Dl C. Rogozanu si strategia dublelor standarde”, la adresa URL http://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/17/dl-c-rogozanu-si-strategia-dublelelor-standarde/, terminând vituperările sale cu : “Ar fi scris dl Rogozanu un text intitulat “Vanzarea arhivelor Holocaustului“?  Permiteti-mi sa ma indoiesc…”.

Este un exemplu de folosire a strategiei “punctului Godwin” .

Titus Filipas

Cultura naţională şi cultura organizaţională

iunie 18, 2009

Naţionalismul apără cultura naţională. Uniunea Europeană ţine de cultura   organizaţională. Aşa cum arăta Geert Hofstede, există interacţiune între cultura   naţională şi cultura organizaţională.

Titus Filipas

Un Leviatan hobbes-ian

iunie 18, 2009

Mulţi europeni îşi doresc un Leviatan hobbes-ian care să conducă statul politic spre obiective ale   clasei mijlocii. “C’est la liberté qui opprime et la loi qui affranchit”, spunea şi ‘conferenţiarul în biserici’ Henri Lacordaire.

Titus Filipas

Pavel Coruţ

iunie 17, 2009

Am fost acuzat vehement, chiar dispreţuitor,  pe blogosferă de convergenţa subiectelor blogului meu cu temele cărţilor scrise de domnul Pavel Coruţ. Nu mă pot pronunţa. Dar Pavel Coruţ nu este atât de “habarnist” pe cât îl prezintă detractorii săi. El ştie cel puţin noţiunile fundamentale de navigaţie după stele, folosite în marină şi aviaţie. În cartea mea “De la mitul astral la   astrofizică” (care la un moment dat* putea fi uşor accesată la adresa URL http://89.122.40.35/sarm/carti/Mitul/  , văd că o căutare cu Google furnizează totuşi imediat capitolele scanate precum şi coperta cărţii) am scris destul de atractiv un capitol bine documentat pe subiectul navigaţiei după stele. Acesta, cred, a fost principalul motiv pentru care domnul Pavel Coruţ a citat bibliografic şi a recomandat lectura cărţii mele. Îi sînt recunoscător. Ei da, sînt şi eu un yahoo la fel ca Pavel Coruţ! Oricum, Pavel Coruţ este primul care a identificat, pur voluntarist, componenta anti-Romania din ideologia Occidentului. Pe care o disec şi eu, pe blogul meu, dintr-o abordare intelectualistă.

Titus Filipas

*chiar şi acum.

Zborul AF 447

iunie 17, 2009

Însăilez pe blogul meu nişte comentarii pe care le-am scris mai întâi aici http://nastase.wordpress.com/2009/06/11/%e2%80%9cofensiva%e2%80%9d-dreptei/ .

Lucrurile evoluează dincolo de ce vrem noi. Încerc să înţeleg accidentul zborului AF 447. Mi se pare că este un punct de inflexiune din evoluţia universului. Pariez că nici măcar Umberto Eco nu l-a anticipat. Este poate de mai mult ajutor lectura dintr-un „banal” Vasile Conta.

Ştiu că sunt 3 teorii prioritare acum, printre care şi starea proastă a tuburilor Pitot, teorie pe care experţii de la Airbus o neagă. Întâmplător, am lucrat cu aproape toate tipurile de anemometre, am şi construit tuburi Pitot în laborator, pentru studenţi. Eu cred în clamarea experţilor de la Airbus,   adică nu sunt de vină tuburile Pitot. Există mai multe sindicate atât la Air France, cât şi la Airbus, care vorbesc pro şi contra tuburilor Pitot. În privinţa aceasta, ideea mea este că  s-a format un lobby pentru adoptarea unui “lanţ de cauzalitate” care blamează starea  tuburilor Pitot.  Repet, nu cred  în această relaţie simplistă cauză-efect, dar cineva parcă are tot  interesul  să  o susţină. Adevărul privind starea tuburilor Pitot poate fi spus numai de înregistrările din “cutiile negre”.  După ce  s-a anunţat la un moment dat că semnalele lor ar fi fost reperate, ulterior s-a confirmat că ele au fost definitiv pierdute. Probabil că acesta este adevărul. Altă teorie înspăimântătoare, dar nu vorbesc despre ea din lipsă de spaţiu şi timp, spune că filosofia noastră privind construirea discursului de cauzalitate este deficitară, ceea ce ştiam demult, încă de la David Hume, vezi şi Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926 la Universitatea din Bucureşti, prelegeri ţinute în faţa unor tineri intelectuali entuziaşti veniţi din toată România Mare. Dar în discuţiile privind accidentele aviatice de acum, a intervenit  foarte pertinent un avocat britanic, care postulează o intensificare a efectului de neînţelegere a cauzalităţii atunci când oamenii pun la lucru computere în timp real. Acest efect de neînţelegere a cauzalităţii, care este propriu naturii umane, cum spune David Hume, este incorporat şi în programele de computer, scrise de nişte tipi extrem de inteligenţi, care dacă greşesc, greşesc din motive de “păcat  originar”. A treia teorie este sugerată de ziariştii brazilienii de la O Globo, primii care au avut acces la fotografii luate din interiorul avionului Airbus. Ei sunt înspăimântaţi, pentru că imaginile arată că totul s-a petrecut foarte brusc, şi piloţii aceia experimentaţi nici măcar nu au avut timp să  reacţioneze. Deci este un punct de inflexiune în “mersul lucrurilor din natură”*. În fine, cred că sîntem numai vreo două sau trei persoane care citim acestea.

Avioanele acestea zboară la limita superioară a troposferei ca să nu primească şocurile dinamice ale meteorologiei troposferei. Înţeleg că avionul din zborul AF 447 a intrat totuşi în vîrful unui nor cumulonimbus incus al unei furtuni deja sparte. Ei au nişte reguli foarte precise, iar piloţii au experienţa asumării de riscuri minore. Iată că riscul s-a dovedit incomensurabil. Deci era ceva dincolo de experienţa trecută. Acţiunile antropice de modificare a suprafeţei subiacente au provocat fenomene meteorologice noi şi înspăimântătoare, cum ar fi norii Asperatus. Presupun că sunt modificări dinamice şi în vîrfurile de cumulonimbus incus. Deci tot cauze antropogenice, pentru că sursa de energie în troposferă se află la nivelul suprafeţei subiacente, deşi sursa primară este energia solară.

Titus Filipas

*Vezi şi +In Japan, it’s raining tadpoles
Japan is no stranger to heavy downpours during the early summer rainy season.
But in recent days the proverbial “cats and dogs” have been joined by tadpoles,
fish and the occasional frog.
Meteorologists admit they are bewildered by a spate of incidents in which the
creatures appear to have fallen from the sky. People around the country have
reported witnessing the phenomenon since the first sightings of stranded
tadpoles were made in Ishikawa prefecture last week.
People living as far apart as Hiroshima in the south-west and Iwate in the
north-east say they have stumbled on the dead creatures near their homes, in
fields, school grounds, and on car roofs and windscreens.
In Ishikawa prefecture, on the Japan Sea coast, a resident found 13 crucian carp
on and around his truck, each about 3cm long.
One popular theory is that the creatures were sucked up by waterspouts but
meteorologists say no strong winds have been reported in the areas where
tadpoles were found. One expert said gusts too weak to be picked up by
observatories might have sucked up small quantities of water, along with a few
unfortunate tadpoles. Ornithologists said it was too early too rule out their
feathered friends.
Kimimasa Tokikuni, head of the Ishikawa branch of the Japanese Society for the
Preservation of Birds, told the Yomiuri Shimbun that bigger birds, such as
herons and black-tailed gulls, might have dropped the tadpoles after being
disturbed in mid-flight.
But the startled bird theory fails to answer a simple question: why haven’t the
“flying” tadpoles been noticed before?+

“Perestroika” în USA ?

iunie 17, 2009

Citim concluziile recente ale unui think tank (grup de reflecţie) moscovit condus de Mihail Gorbaciov, într-un ziar de limba engleză aici, http://www.smh.com.au/opinion/its-time-for-a-second-american-revolution-in-the-spirit-of-perestroika-20090609-c25z.html?page=-1 , articolul fiind deja comentat pe blogosfera românească aici  http://saccsiv.wordpress.com/2009/06/15/mihail-gorbaciov-%e2%80%9eeste-vremea-unei-a-doua-revolutii-americane-una-in-spiritul-perestroika%e2%80%9d/ .

Titus Filipas


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.