Problema relaţiei dintre Suflet şi Trup

Conţinutul unui articol recent din revista New Scientist este discutat la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a145631/oamenii-programati-genetic-pentru-credinta-in-dumnezeu.html .

New Scientist nu este o revistă creditată ISI, însă acţionarii săi reuşesc să facă bani frumoşi din ştiinţa popularizată, ştiinţa vulgarizată,  ştiinţa divulgată. Cele trei sintagme transmit aceeaşi idee, dar prima are un echivalent în limba rusă, a doua în limba franceză, iar ultima în limba spaniolă. 

Articolul acela original din New Scientist are nenumăraţi cititori în limba engleză, şi aceasta, cred eu, din cauza Bibliei Regelui James. Eu înţeleg nuanţele textului biblic citind  Cartea Sfântă  în această variantă englezească, mai curând decât traducerile în limba română. Printre acele nuanţe transpare problema regatelor cărora le aparţin mintea şi trupul. Cel puţin prinţesa Elizabeta de Bohemia, fiica regelui James (I al Angliei şi al VI-lea al Scoţiei), face această lectură a Bibliei  Regelui James. Pentru lămuriri, prinţesa adresează întrebarea unui filosof-teolog, specializat în teologia negativă (aici Absolutul, identificat cu Dumnezeu, capătă o definiţie negativă). Filosoful-teolog se numea René Descartes (Cartesius). Înainte de 1989, televiziunea TVR dădea excelente seriale  ştiinţifice, mai exact pentru “divulgarea ştiinţei”. În episodul unui asemenea serial, un episod vechi legat însă de articolul cel nou din New Scientist!, personajele Descartes şi Comenius discutau problema relaţiei dintre Suflet şi Trup. Serialul era foarte bine documentat, şi eu dau o mare doză de  probabilitate că discuţia aceea dintre personajele reale Descartes şi Comenius chiar s-a întâmplat. De atunci, s-au propus nenumărate soluţii. Articolul din New Scientist ne prezintă cel mai recent răspuns.

Titus Filipas

“Blocul unit” al “societăţii civile”

Am preluat acest articol de la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2009/02/anti-crestinism-societatea-civila-anti.html :

+ “Societatea civila” anti-romaneasca incearca sa confiste si deturneze miscarea anti-cip biometric si anti-controlul electronic/Bataiosu semnaleaza un act la care ne asteptam: ONG-urile finantate de Soros s-au gandit si ele sa conteste Legea 298, asta dupa ce noi, bloggerii, facem asta de 2 saptamani. Bloggerii, la care se adauga Coalitia Impotriva Statului Politienesc, cu asociatiile sale membre si alte foruri, printre care si ziarul ZIUA, care a contestat deja Legea 298 la Avocatul Poporului, de vreo 10 zile. Deci, cam ce vor aceste “OMG”-uri?! Pai, printre altele, sa se constituie in “blocul unit” al “societatii civile” care va asigura “dezbaterea publica” asupra controversatelor acte anti-constitutionale, in fata microfoanelor si a administratiei politice, blocand astfel toate initiativele adevaratei vox populi. Dupa ce au tacut malc atunci cand s-a votat legea in Parlament, si, la fel, dupa ce a intrat in vigoare, societatea in civil a fost trimisa la inaintare pentru a confisca mesajul autentic al celor ingrijorati de cipul biometric si legea controlului electronic si a deturna intreaga miscare spre fundatura in care se scalda Romania de 20 de ani. Operatiunea este clasica; scoasa din manuale. Asa am aflat si in decembrie ’89 ca trupa lui Iliescu-KGB a facut “revolutia”, asa am aflat si dupa iunie ’90 ca profitorii de la GDS-ul, organul noului PCR infiintat de Silviu Brucan la Andrei Plesu in casa, ar fi fost de fapt organizatorii Pietei Universitatii. Asta in timp ce ei stateau cu Iliescu la aceeasi masa! Astazi ei stau, la fel, cu orice e la putere, atat pentru a acapara fonduri cat si pentru a bloca orice initiativa cetateneasca reala. V-ati intrebat de multe ori, cred, de ce nu avanseaza Romania. E simplu: pentru ca exista o plaga care sufoca Romanie – aceasta “societate civila” corupta, aceeasi de 20 de ani, mana in mana cu “clasa politica” tradatoare, aceeasi de 20 de ani. Haideti sa vedem cat de civili sunt cativa dintre diversionistii de serviciu de ieri, azi si, speram, nu si de maine: Mircea Toma, cu a sa Asociatie de Monitorizare a Presei este militar. Despre Cristian Pirvulescu (foto dreapta cu Alina Mungiu), de la Pro Democratia, presedintele Traian Basescu a spus, dupa legiferarea porcariei de “lege a uninominalului” de catre Cabinetul PNL-UDMR: “Concluzionez că a fost o minciună promovată de Guvern şi de domnul Pirvulescu. Din acest moment, personal o să-l mai cred pe domnul Pirvulescu şi în analizele domniei sale când soţia sa nu va mai fii salariată la Guvern. Cât timp rămâne în Palatul Victoria, să nu mai vândă analize politice nimănui”. Adica, sotia sa lucra, mentinuta de 16 ani!, si, cred, lucreaza si azi, la sectorul “non-profit” al Guvernului PNL-UDMR in timp ce Pirvulescu reprezenta acelasi sector “non-profit”. Si azi, tot “vinde analize”. Un alt “ONG”, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a fost mosit de Renate Weber, fosta sefa a SOROS, actualmente europarlamentar PNL. Altul, Liga Pro Europa, (de fapt Pro Ungaria Mare) este “co-prezidata” de Istvan Haller, membru al CNCD cu rang de secretar de stat si de Smaranda Enache, fosta activista si informatoare PCR, in prezent vice-presedinte al PNL. Curat “societate civila”, coane Fanica! Ca sa intelegeti mai bine, negru pe alb: atat Legea 298/2008 cat si Hotararea 1566/2008 au fost promovate si semnate de ministrii Guvernului PNL-UDMR si de catre seful PNL, si prim ministrul de la acea data, Calin Popescu Tariceanu. Ca sa intelegeti si mai bine, pe limba noastra, romaneasca, a crestinilor: toate aceste organizatii si cele afiliate lor au introdus si sustinut la CNCD, in mass media si pe canale politice murdare, interne si internationale, eliminarea Icoanelor si a Religiei din scoli, legalizarea prostitutiei, “drepturile” homosexualilor, “asuprirea” tiganilor si maghiarilor, etc, etc. Si o fac si azi, aruncand in derizoriu dimensiunea crestina fundamentala a poporului roman ortodox. […]+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Preferinţele individului

Suntem obişnuiţi cu expresia preferinţele consumatorului (consumer preferences). Preferinţele individului ocupă un loc central în teorema de imposibilitate a lui Arrow, un enunţ privitor la imposibilitatea agregării preferinţelor indivizilor care fac parte dintr-un grup cu o compoziţie diversă.

Preferinţele  fac parte dintr-un aşa numit inventar de personalitate  (personality inventory) al individului uman.

Titus Filipas

Optimalitatea Pareto şi justiţia distribuţională

Cea mai dificilă problemă de rezolvat  în Economia Politică (îi corespunde un singur cuvânt, Economics, în limba engleză) este chestiunea alocării resurselor. De altminteri exact pentru rezolvarea acestei probleme  a fost instituită ca ştiinţă Economia Politică, la începutul revoluţiei industriale din Epoca Luminilor.

Este evident că în chestiunea alocării resurselor, ab initio şi în principiu sunt posibile multe seturi de alocări. Să considerăm mulţimea seturilor de alocări ale resurselor şi mulţimea indivizilor umani.  În justiţia distributivă (vezi studiile lui John Rawls) se pune în primul rând problema echităţii acestor alocări.  Trebuie să zicem de la început că optimalitatea Pareto (sau eficienţa Pareto) şi justiţia distribuţională nu se suprapun, ele nu înseamnă unul şi acelaşi lucru. Dar, repetăm, în ambele abordări este vorba despre alocări de resurse şi despre indivizi umani.

Cum se pune problema  alocărilor  de resurse către indivizi în optimalitatea Pareto?

Să vedem mai întâi cum sună conceptul de “ameliorare Pareto” în cazul alocărilor alternative.

Dacă se consideră un set de alocări alternative, orice mutare de la o alternativă de alocare la altă alternativă de alocare (redundanţa de informaţie este strict în scopuri didactice) ce reuşeşte să aducă măcar un singur individ într-o stare mai bună, fără să aducă pe altcineva într-o stare mai rea, se numeşte “ameliorare Pareto”.  

O alocare ce nu mai poate fi “ameliorată Pareto”  se numeşte optimum  Pareto sau alocare Pareto- optimală (eventual se mai zice Pareto-eficientă).  Denumirea completă în limba engleză este aceea de “strong Pareto optimum”.

Titus Filipas

Omul care “vede idei”

Omul care “vede idei” împlineşte agregarea fragmentelor retorice prin gestalt (Camil Petrescu)

Titus Filipas

Petre Ţuţea despre adevărul sintetic al Bisericii din Romania Orientală

“O babă murdară pe picioare, care stă in faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.

Petre Ţuţea

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Sursele drepturilor regaliene pentru noi

+„Ce treabă are Biserica Ortodoxă cu drepturile omului şi cu problemele statului laic?”, se mai întreabă el retoric+, citesc în postarea de blog aflată la adresa URL http://savatie.wordpress.com/2009/01/30/la-fierbinteala-hotnews-a-zis-ce-crede-despre-patriarhului-daniel-si-biserica-ortodoxa-romana/ .

Biserica Ortodoxă Română chiar “are o treabă” cu drepturile  şi problemele statului laic şi ale omului. Se ştie că patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are de îndeplinit în cadrul Bisericii Universale  funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezarea Cappadociei (unde  a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare). Dar, bineînţeles, sîntem în modernitate şi  continuăm discuţia despre „problemele statului” după pacea westphaliană de la 1648. De altminteri grupul de reflecţie (think tank) inter-generaţional „cronicarii moldoveni” apare în cultura română tocmai pentru a gândi la aceste probleme. Întrucât noi vorbim româneşte, aparţinem inevitabil acestui grup de reflecţie intergeneraţional , extins acum pe infrastructura Web 2.0. Sigur, în Instrumentum Pacis de la 1648, drepturile omului figurau în context hobbes-ian, legate de chestiunea drepturilor regaliene ale statului şi a folosirii coerciţiei împotriva propriilor cetăţeni. Iar obligaţia instituită acum de implantare a biocipurilor la oameni nu face parte din categoria drepturilor regaliene ale statului! Trupul fiecărui om este un templu unde statul nu intervine !

Care sunt sursele drepturilor regaliene pentru România, ori, mai corect şi mai complet spus,  pentru Romania Neoacquistica? Ele sunt date de Roma şi   Nova Roma. Sursa Roma îşi spunea cuvântul prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Acea constituţie a lui Caracalla reuşea “latinizarea” băştinaşilor,  adică “socii”-alizarea autohtonilor pe un spaţiu vast din Romania Orientală mergând de la Istria Adriatică, înglobând malrile Bugului Pontic (există şi un Bug Baltic, dincolo de  cumpăna apelor aflată la nord) şi atingând Pragul Niprului. Astfel, prin voinţa imperială romană şi prin atracţia cetăţeniei romane oferită de  Constituţia Antoniniană,  între Adriatica şi Niprul ce se varsă în  Pontul Euxin  lângă peninsula Crimea se creează un Latium Novum. Pentru a cărui populaţie, Constantin cel Mare construia un pod peste Dunăre. Şi instituia o capitală. Cea de a doua sursă a drepturilor regaliene pentru noi este Nova Roma. Sintagmă-sigiliu creată de conciliul Anului Domnului 381 al  Bisericii Universale ţinut la Constantinopol. Prin sintagma Nova Roma se recunoştea implicit, la  381 AD, că există un Novum Latium în Romania Orientală. Conceptul geopolitic Romania se generase deja ca o realitate prin efectul Constituţiei Antoniniene, între 212 AD şi 285 AD.  Conciliul  ecumenic de la 381 AD a fost pregătit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre. Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare scrisese mai înainte că Biserica noastră are datoria să preia atribuirea drepturilor regaliene de la vechiul stat imperial roman. Ultimul împărat roman autentic murea în bătălia de la Adrianopol din anul 378.  Sunt atât de aproape în timp şi în spaţiu cele două evenimente, încât nu poţi refuza binomul deconstrucţiei! “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful Jacques Derrida.

Titus Filipas

Agregare prin gestalt

Lamentaţia lui Camille Desmoulins pe drumul eşafodului devia mult de la discursul simplu ţinut cetăţenilor Parisului pe data 12 iulie 1789 în faţa palatului regal: “Aux armes citoyens!”. Diferenţa  nu a fost totuşi explorată artistic de Camil Petrescu în piesa teatrală Danton,  unde românul agrega prin gestalt retorica reprezentărilor lui Jules Michelet privind revoluţia  franceză. Dar mi se pare că inceptul dramei   ‘Danton’ e inspirat  mai curând de recapitularea  eminesciană a fazelor  revoluţiei franceze: „Şi poporul muge falnic, ca un ocean trezit;/ Sfarmă tot şi pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie,/El înalţă firi cumplite, care-l duc, o vijelie,/Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit./ Şi prin negrele icoane unor zile fără frâuri,/Unde viaţa e-o scânteie, unde sânge curge-n râuri,/Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre:/Şi privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă:/Căci ce scrie e-o sentinţă, ce gândeşte e-o osândă —/ Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gândirile-i de fier./ Dar el cade — şi s-aşază ale mării nalte unde.” Ultima propoziţie a versului din ‚Memento mori’ descrie  epoca post-thermidoriană, când în Franţa se instaurează fericit  ideologia primară (sau ideologia lui Destutt de Tracy, detalii mai multe pot fi citite chiar în primul articol de pe acest blog). Evident, importanţa operei lui Mihai Eminescu nu poate fi înţeleasă dacă nu vizionezi tot filmul valurilor culturale până la el. În treacăt să comentez, mi se pare  amuzantă lectura pe care domnul Horia Roman Patapievici o face poemului Memento Mori: “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să  ne debarasăm.”  Problema este că liniile din Memento Mori au fost sursă de inspiraţie pentru multe opere mari din literatura  română. Dacă ne debarasăm de Memento Mori, trebuie să ardem deopotrivă “Dumbrava minunată” şi “Creanga de aur”. În “Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu, scăpărarea de geniu ne arată puterea Limbii Române în descrierea luminii fluide, a luminii dinamice, a luminii prinse şi apoi eliberate dintr-o vîltoare a cerurilor : “De acolo de sus, curgea parcă de subt arcurile ramurilor un păienjeniş  de ape trandafirii”. Fluiditatea asociată  cu lumina este metafora unei inteligenţe vii ?  Se spune că Nostradamus compunea versetele   privind suprafaţa apei mobile. Colecţia de metafore dintr-un text literar e mărturia stării auctoriale ? În “Mitrea Cocor”, un Mihail Sadoveanu îmbătrânit descrie lumina statică :  “Acuma nopţile erau senine, cu bolta de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte şi luceferi ca nişte flori de flacără”. Scurt “Imn al nopţii” din capitolul V. În fapt, primele şase capitole din “Mitrea Cocor” sunt frumoase şi demne, ca orice scriere clasică. Abia de la capitolul VII apar chestiile ideologice. Inserarea prematură a paragrafului despre Ametist (“simbolul puterii şi aspiraţiei spirituale, al înţelepciunii şi al umilinţei”), fără conotaţie ideologică !, în programa de şcoală primară pare mai curând iniţiativa unui funcţionar Rubin atras de simbol. În Scrinul negru, C. Călinescu ia ca reper paragraful  celest despre ametist din ‘Mitrea Cocor’. Unul din personajele romanului său incantează : « Ascultă aici ce spune Ovidiu în Ars Amatoria: ‘Hic Paphios myrtos; hic purpureas amethystos’. » În fine, C. Călinescu adaugă   o  nouă aluzie  la  paragraful din Mihail Sadoveanu  despre ametist:   «Sufleţel  făgădui deci să scrie un studiu: De amethysto lapide, în care avea să dovedească iubirea de natură a popoarelor antice, în ciuda cumplitei instituţii a sclavajului. »

Mistica pietrelor preţioase l-a stăpânit vreodată pe Mihail Sadoveanu? Tema centrală  a operei sale este a decantărilor în memoria unui popor european îndatorat principalei forţe care a dus la naşterea lumii moderne : Tema “mongolă”, a “păcii mongole”, a “înţelepciunii nohaiului”, înţelepciunea orientală  descrisă  eventual cu o tentă  împrumutată de la Jean-Baptiste Tavernier care traversa România cu diamantul  Blue Hope. Nohaii deschideau drumul din  Bactriana pentru ca mineralul albastru lapis lazuli să ajungă la Voroneţ. Şi numai în registrul Pax Mongolica  trebuie să  interpretam mult hulita propoziţie : “Lumina vine de la Răsărit !”. Să îl iertăm pe Mihail Sadoveanu pentru frazarea cu timing nepotrivit. În hermeneutica egipteană a culorilor, ‚albastrul de lapis-lazuli’ înseamnă  ‚Lumina care vine de la Răsărit’, fraza lui Sadoveanu, adeseori blamată, era numai aluzie la Voroneţ ca valoare  fundamentală a noastră !  În perioada egipteană ayyubidă şi a cruciadei a cincea, expresia ‚Lumina vine de la Răsărit’ intră, latinizată,  în cultura europeană  prin mijlocirea templierilor care clamau : „Ex Oriente Lux!”. Masonii  revendică tradiţia templierilor. Mihail Sadoveanu  a fost mason. Proletcultiştii aplaudau mesajul masonic sadovenian ! Neamul nostru a fost spectator dar şi participant activ, de sute de ani, la Marele Joc din Eurasia continentală. El ştie că posibilităţile sale reale de a-şi apăra drepturile ca neam s-au născut în timpurile de Pax Mogolica. Tocmai crâmpeie din ce am văzut noi în acea Istorie povesteşte Mihail Sadoveanu. Cred că  nu îi putem nega vreunui scriitor dreptul, ori slăbiciunea, de a rămâne copleşit intelectualiceşte de amintirea Păcii Mongole, descântările ei să-i fie izvor de inspiraţie. Dacă  alţi scriitori europeni au explorat subiectul conexiunii fără conturnare între Orient şi Occident, de ce lui Mihail Sadoveanu nu i se îngăduie ?

Titus Filipas