Pe solurile Europei cu un conţinut excesiv de bogat în apă pot creşte prea puţine specii de plante utile. Drenarea conţinutului de apă în exces dintr – un sol a fost una dintre problemele cele mai critice care au marcat istoria civilizaţiei europene. Într – adevăr, în antichitatea Europei, frontiera dintre lumea barbară şi lumea civilizată coincidea în acelaşi timp cu frontiera naturală între solurile cu un conţinut bogat în apă, pe care tehnicile agricole antice nu puteau să le exploateze, şi solurile cu un conţinut redus în apă, ale lumii mediteraneene, singurele care puteau fi exploatate în antichitate. Amintiri foarte exacte despre acele tehnici agricole se păstrează încă în vechile colinde româneşti, cum ar fi “Pluguşorul”, care se referă intr – adevăr la un “pluguşor”, adică la un plug mic, fără bârsă şi cormană, ce putea să fie folosit în mod eficient numai printr – o arătură dublă, în două direcţii perpendiculare, (“în cruciş şi în curmeziş”, dupa cum sună textul extrem de veridic şi de autentic al colindului) , motiv pentru care ogorul lumii antice avea forma pătrată. Abia plugul propriu – zis, deci plugul cu bârsă şi cormană, una dintre invenţiile majore ale civilizaţiei europene (A fost oare inventat în Ţara Bârsei ?) a permis dezvoltarea agriculturii şi pe solurile cu conţinut mare în apă din centrul şi nordul Europei. Motivul ? Brazdele mari şi adânci făcute cu acest plug asigurau drenarea solului şi astfel rădăcina firului de grâu nu mai putrezea. Invenţia aceasta, ce s – a produs în Evul Mediu pe la anul 600, pe lângă o semnificativă creştere demografică, a adus şi schimbări dramatice în mediu, intrucât a avut loc o despădurire masivă, prin secure dar mai ales prin foc, a Europei. Este interesant că, la fel cum amintirea plugului antic se mai păstrează încă în limba română, tot la fel sunt consemnate în matricea limbii române şi începuturile noului tip de agricultură. O agricultură mai eficientă, depăşind nivelul agriculturii de subzistenţă, asigura o bază alimentară şi pentru dezvoltarea vieţii urbane. Aşa cum scrie într-o cronică turcească veche, care la rândul ei a preluat informaţii din surse arabe, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României a fost Câmpulung. Intrucât plugul autentic, deci nu „pluguşorul”, avea din fier numai părţile tăietoare ale brazdei (“fierul mare” şi “fierul mic”), iar restul era făcut din lemn, brazda era adâncă (în comparaţie cu performanţele antice) şi se făcea într – un sol înţelenit, virgin, întoarcerea plugului de la capătul ogorului era întotdeauna periculoasă pentru plugul de lemn, care de multe ori se rupea la o asemenea manevră. Atunci, pur şi simplu operaţia de întoarcere a plugului era amânată cât mai mult. Astfel, schimbarea tipului de plug a dus şi la schimbarea formei ogorului, care nu mai este pătrat, ci foarte lung şi îngust, de unde şi denumirea de “câmp lung” pentru un astfel de ogor. Titus Filipas
Etichete Câmpulung, drenare, fierul mare, fierul mic, ogor, plugul mare, pluguşor, sol, Titus Filipas, Ţara Bârsei
