De ce trebuie protejată Roşia Montană

Economia politică este ştiinţă şi artă. Mihai Eminescu se considera pe sine „om de litere” şi „om de ştiinţă”. Ca om de ştiinţă, ţinea mult să termine un tratat doctrinar de economie politică românească, o scriere din care avem doar incepţia. Din cauza aceasta, chestiunea Roşia Montană trebuie tratată strict în contextul doctrinar de economie politică românească. Orice ar spune canadienii care vor să intre peste Roşia Montană, exploatarea aurului în sine aduce de fapt, chiar şi pentru investitorii canadieni!, nu doar pentru români –de fapt românii per ţară vor pierde, şi voi demonstra–, foarte puţină valoare monetară. În lume, să amintim doar Rusia, Africa de Sud, Australia, China şi Indonezia, există importante zăcăminte de aur care sunt exploatate în mod curent. Dar toate valorile acestor firme de aur însumate, şi vorbesc chiar despre toate firmele exploatatoare de aur de pe glob, nu totalizează nici măcar cât reţeaua de magazine Wal Mart ! Spuneam că economia politică este ştiinţă şi artă. Au apărut mijloace tehnice de detecţie şi evaluare a zăcămintelor de aur de mare fineţe, dar şi mare putere sau rază de acţiune. Citeam  despre descoperirea recentă a porţiunii unui mare zăcămînt de aur necartat, acea porţiune fiind evaluată la un trilion de dolari americani. Febril, se fac societăţi de investiţii şi se vând participaţiuni fără să înceapă exploatarea ! Spun din nou că economia politică este ştiinţă şi artă. Ce legătură există între resursele naturale şi fluxurile monetare vehiculate prin pieţele bursiere ? Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea  “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. Cele două monede sunt mult  mai puternice decât dolarul American. Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !” Ştim că agenţiile de rating urmăresc cu atenţie şi situaţia corupţiei dintr-o ţară, care scade notaţia de ţară în ceea ce priveşte investiţiile. Dar totodată experţii de la firma GFMS Ltd. (GFMS este acronimul de la “Gold Fields Mineral Services”) afirmă că existenţa zăcămintelor de aur care nu sunt exploatate într-o ţară constituie contra-argument puternic  privind acuzaţiile de corupţie din ţara respectivă, un contra-argument de care agenţiile externe care fac notaţia de ţară chiar ţin seama !

Titus Filipas

„Codul lui Gitenstein”

Am plecat de la o idee stârnită pe Internet aici, http://nastase.wordpress.com/2009/11/16/news-alert-basescu-a-privatizat-posta-romana/ , unde bloggerul “it” spune: „Codul lui Gitenstein”.

Aţi iniţiat o abordare foarte interesantă a problemei. Nu vreau să completez nimic, dar vreau să adaug că preşedintele Barack Obama, la fel ca George W. Bush, continuă stilul politic al preşedinţilor americani din cel de al doilea război mondial, de fapt toţi preşedinţii de după război au mers pe ideea că în instituţiile supreme din  Washington D.C.  aerul  este al supremaţiei  imperiale de sorginte romană. Iată că  după  Constantinopol, Stambul şi Moscova, simbolul identitar  Nova Roma,  de la conciliul din Anul Domnului 381, (secolul IV, spun asta pentru că un gest recent al preşedintelui Barack Obama e motivat de un proverb roman din secolul IV), este revendicat de capitala federaţiei U.S.A. ca simbol de putere absolută  în lume!  Plecând de la excelentul comentariu din „Codul lui Gitenstein”, mă întreb care au fost lecturile pregătitoare ale ambasadorului Gitenstein înainte de a veni în România ? Fără îndoială că trebuie să fi citit şi evaluările contelui Keyserling despre  România, în perioada interbelică el ne-a vizitat, şi credea că România ar putea fi Romania. Administraţia George W. Bush considera că România este Noua Europă, dar printr-o racordare la ideile (premoniţiile?) contelui Keyserling, se pare că unii diplomaţi din administraţia Barack Obama consideră că România este Romania, deci Vechea Europa legată organic de Sais şi “delta biblicelor sinte”, adaug eu care nu sînt “culturnic de elită” şi interpretez altfel Epigonii lui Mihai Eminescu – “cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasăm.”, o mâzgălitură a lui Horia Roman Patapievici care sună  mai abject decât  orice înjurătură ! În fine, dacă am discutat pe blog despre politică şi conjuncţii astrale, de ce să nu discutăm şi despre proverbe romane ? De exemplu, despre: “When in Rome, do as rhe romans do.”, care poate fi aplicat pentru a explica raţional salutul preşedintelui Barack Obama faţă de împăratul Japoniei, vezi imaginea şi articolul la http://www.lemonde.fr/ameriques/article/2009/11/16/le-salut-d-obama-a-l-empereur-du-japon-vivement-critique-aux-etats-unis_1268035_3222.html . Atitudinea preşedintelui a suscitat o critică acerbă împotriva lui Obama în USA. Dar plecăciunea este o formă curentă de salut printre japonezi. Să adaug că varianta iniţială a proverbului citat şi implementat de Obama este în limba latină, îi aparţine Sfîntului Ambrozie, trăitor în Romania secolului IV (Istoriografii de la Oxford University consideră că sub influenţa unei reforme în jurisdicţia din primele două secole ale erei noastre, Imperiul Roman se transforma în imperiul cetăţenesc Romania  pe la 285 AD). Ce îmi arată mie salutul reverenţios ? Se pare că oamenii echipei lui Barack Obama înţeleg seriozitatea şi gravitatea problemelor lumii de astăzi. Din această cauză încearcă să găsească în diverse civilizaţii vechi, surse pentru idei cu valoare adăugată. În acest context putem interpreta şi intervenţia analizată în „Codul lui Gitenstein” : Echipa lui Traian Băsescu nu mai este considerată a fi sursă generatoare de  idei cu valoare adăugată. Şi poate că în lecturile din texte mai noi despre România, ambasadorul Gitenstein nu a evitat să citească uneori blogul omului politic român Adrian Năstase.  Ce anume au USA de câştigat din România, dacă sprijină aici o echipă de conducere orientată spre arhetipuri culturale din Romania ?  Ambasadorul Gitenstein şi America ar elimina astfel toate pretenţiile venite din Rusia (Moskova şi Sankt Petersburg) asupra legitimitării ei imperiale ! Să nu uităm că Părinţii Fondatori ai naţiunii americane au căutat un model fiducial pentru constituţia lor federalistă în constituţia din Lycia (care va deveni ulterior parte din Romania Orientală). Iar ambasadorul Gitenstein, –nu ştiu câţi din echipa lui Barack Obama gândesc ca el–,  consideră că noile curente fondatoare din America trebuie să se orienteze acum spre Romania Orientală, în acord cu ceea ce am putea numi „the Keyserling assumption”, o ipoteză de lucru privind relaţia de cauzalitate Romania à România. Iarăşi, doresc să ataşez aici un comentariu despre filmul „2012”,  cu un extraordinar impact actual în cultura populară americană. De altminteri cineva a mai comentat, aici pe blog, despre anul  „2012” şi Nostradamus. Eu ştiu că  Nostradamus a scris premonitoriu în Catrene despre Romania, căreia îi vedea un viitor. Dar filmul „2012” se referă la o premoniţie apocaliptică din Calendarul culturii amerindiene Maya. Pentru mine este absolut fascinant numai modelul economic de succes care sprijină filmul „2012”. Iar în ceea ce priveşte predicţiile, poate că Sir Isaac a spus mai multe, şi în termeni mai inteligibili pentru noi, „vechii europeni”. Însă, categoric, cultura populară americană care dă seva filmului „2012” diverge considerabil de cultura elitei care conduce acum în Washington D.C. şi încearcă să construiască noua direcţie pentru America.

Titus Filipas

Ei câştigă jocul ?

Este o schemă prea vizibilă. Cei cu identitatea reală asumată ca participanţi pe blogosferă, sunt atacaţi virulent, dar pe linia de ghidare trasată (vezi Pierre Bourdieu), de unii participanţi pe blogosferă care nu îşi dezvăluie identitatea reală.  Ei împart cărţile. Ei câştigă jocul ? Întrebarea-i retorică. Linia de ghidare a fost trasată.

Titus Filipas

“Canarul” din mina de cărbune

Am primit recent un e-mail cu titlul : +This economic “canary in the coal mine” is dying+. Este vorba de facto despre o companie ce poate servi ca indicator economic imediat pentru starea economiei reale. Am mai vorbit pe acest blog, de vreo două ori, despre circumstanţa că indicatorii care ţintesc spre situaţia transporturilor de mărfuri pot servi ca indicatori foarte credibili pentru starea economiei reale. În mod expres, am vorbit explicit despre faptul că transporturile feroviare de mărfuri sunt indicatori credibili privind  situaţia economiei reale. Ultima oară amintisem faptul că Warren Buffett achiziţionase, –şi chiar pe nişte preţuri considerabile–, o mare companie pentru transporturi de mărfuri pe căile feroviare americane. De asemenea în economia politică reală, vă reamintesc aici, joacă un rol important conceptul de “elasticitate de substituţie”.  De exemplu, se consideră îndeobşte, şi eu chiar consider că este adevărat, că există potenţial o anumită  “elasticitate de substituţie” între transportul feroviar de mărfuri pe calea ferată, în trenuri alcătuite din vagoane trase de  locomotive, cu transportul rutier de mărfuri pe şosele, mărfuri încărcate în camioane tractate cu puternice motoare Diesel. Dar e-mail-ul pe care l-am primit, despre  “Canarul muribund din mina de cărbune”, se referă la o mare companie din transportul rutier de mărfuri în camioane. Deci,  în acord cu foarte recenta achiziţie a lui Warren Buffett din transportul de mărfuri pe căile feroviare americane, pe termen lung aceste transporturi vor prospera.  Iar compania de camioane din transportul rutier de mărfuri, devoalez în mod specific că vorbesc despre YRC Worldwide Inc., se afla în poziţia de a da  faliment. Nu există “elasticitate de substituţie” reală între transportul feroviar de mărfuri cu trenuri trase de locomotive, şi transportul rutier de mărfuri pe şosele în camioane tractate cu Diesel ? O primă analiză pe care o fac îmi arată că poate nu aceasta-i situaţia, ci este vorba mai curând despre decizii de noi achiziţii eronate pe care le-a luat managementul de la YRC Worldwide. Şi de asemenea că este vorba despre evaluări pe termen scurt, implicate în transporturile rutiere de mărfuri, şi evaluările pe termen lung, implicate în transporturile  feroviare de mărfuri. Dar “elasticitatea de substituţie”, ce anume putem adăuga aici despre ea ? În general se consideră că Warren Buffett nu prea poate să greşească în investiţiile pe care le face. Iar compania feroviară de transporturi de mărfuri pe care a achiziţionat-o se referă în mod specific la transportul de mărfuri din regiunea industrială “A”, în regiunea industrială  “B”. Şi în acest caz al transportului de mărfuri între două regiuni  industriale  foarte bine specificate pe hartă, avantajul “elasticităţii de substituţie” pe care îl oferă transportul rutier în camioane dispare. 

Titus Filipas

De ce înspăimântă proiectele mele?

Mi se reproşează pe blogosferă, vezi http://nastase.wordpress.com/2009/11/12/calatorii-de-campanie/ , de către un ilustru anonim : “te vad formal interesat de starea mariei sale Limba Romana”.

Ce pot răspunde ? Cum zicea Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. Au fost vremuri grele. Altele urmează. Unii se opun vehement evoluţiei Limbii Române în cea de a doua modernitate, acuză imediat orice tentativă drept “fascism românesc”. Dar există un câmp de forţe local, pur românesc, conectat la câmpul de forţe european. Aşa au lucrat geniile noastre din secolul XIX, cum am demonstrat în modestul text publicat la adresa URL http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/ . Înainte de a-l publica pe blogul meu, l-am trimis şi la publicaţiile periodice patronate de nişte bobo people conectaţi puternic  cu  GDS. Textul meu, intitulat “Ideologia Şcolilor Centrale”, a fost respins. Concluzia ? Elita culturnicilor GDS nu-i interesată de câmpurile de forţă româneşti genuine în cultură. De altminteri Societatea Academică Română şi Grupul de Dialog Social au anunţat recent că luptă să îi elimine pe clasicii literaturii române din programa şcolară. „La limba română, perpetuăm predarea unei filologii nombrilistice.” a spus Sorin Ioniţă, director de cercetare la Societatea Academică Română şi membru marcant al GDS. “Să tăiem!”, a conchis ameninţător Sorin Ioniţă. Ce anume ? Cordonul ombilical care leagă cultura română actuală de acel acquis european întru excelenţă pe care l-au integrat dascălii naţionalismului în cultura română. În acelaşi timp, editura Humanitas condusă de Gabriel Liiceanu publică textele lui Keith Hitchins, autor ce proslăveşte fanariotismul şi mankurtismul anti-românesc. Keith Hitchins îi laudă în mod expres pe fanarioţi (care nu ştiau româneşte, n.n.), în opinia sa ei fiind un adevărat model pentru modernitatea românească, model  urmat cu “diabolică perseverenţă”, aş zice, de culturnicii GDS actuali. Din fericire pentru noi,  în secolul XIX au mai existat ideologul Ioan Eliade Rădulescu şi romanticul Mihai Eminescu care au urmărit cu vigoare un proiect bine echilibrat pe două necesare fire de tensiune:  firul voluntarist şi firul intelectualist. Împotriva destinului şi ideologiior potrivnice, ei au reuşit să creeze Limba Română cultă, capabilă să exprime ideile lumii moderne. Dar în cea de a doua modernitate, –căci timpul postmodern de stagnare nu mai poate dura!–, Limba Română trebuie să evolueze pentru a descrie coerent “ştiinţa zilelor nefaste”, –Dismal Science, cum numea Thomas Carlyle Economia Politică–, să identifice “pe româneşte”  fluxurile de risc  în contra bunăstării, să elibereze demonii lui Maxwell macroscopici care controlează întru beneficienţa noastră fluxurile de entropie şi de poluare, pentru a le reduce. De ce înspăimântă proiectele mele?

Titus Filipas

Listă a cărţilor arse

Văd că ASE din Bucureşti a reuşit să integreze bine vechiul program al şcolilor centrale (de altminteri asolvenţii de licee comerciale erau la fel de buni ca şi absolvenţii de la Academia Comercială înainte de reforma comunistă a învăţământului din 1948). ASE deja produce acum manageri români de calitate pentru export. Dar va veni curând vremea când vor fi şi managerii cei mai căutaţi la întreprinderile din România. Îmi povestea un elev al liceului comercial Gheorghe Chiţu din Craiova în anul 1948, cum a venit ordin de la străinii (alogenii) care conduceau România, din Bucureşti, să golească de cărţi biblioteca liceului şi să le pună pe foc. Au fost încărcate camioane. Băile comunale din Craiova au fost încălzite prin arderea acelor cărţi de mare valoare, majoritatea în limba franceză (toti absolvenţii liceelor comerciale ştiau satisfăcător sau chiar excelent de bine limba franceză, materie şcolara obligatorie). Raportul Tismăneanu nu conţine şi o listă a cărţilor arse !

Titus Filipas

Societatea Academică Română şi Grupul de Dialog Social

Culturnicii “de elită” de la SAR (Societatea Academică Română) şi GDS  (Grupul de Dialog Social) doresc să anuleze un întreg acquis de civilizaţie modernă din secolul XIX, un acquis implementat în cultura română şi în Limba Română, (care a supravieţuit distructivului tăvălug fanariot), de către dascălii şi elevii şcolii de la Sfântu Sava, o implementare începând cu normările europene pentru gramatica generativă spontană din Nirvana pastorală românească. “Misiunea SAR” se prezintă la adresa URL http://www.sar.org.ro/index.php?page=static_page&id=1 “ca think tank”. Măi să fie ! Despre “think tank”, eu aflam ca elev la şcoala generală Petrache Poenaru (numele unui fost absolvent de la Sfântu Sava, fost “pandur al lui Tudor” şi absolvent de l’École polytechnique, primul român care a călătorit cu un tren Inter City, primul tren Inter City din lume înfiinţat pe ruta Liverpool-Manchester) din Craiova prin 1956, citind “cioturi de cărţi” interzise care aveau coperţile intenţionat rupte pentru a nu putea fi identificate la percheziţiile securităţii, că ar fi traductibil prin “grup de reflecţie”.  Dar tipii “de elită” din “ECHIPA SAR”, îi citez aici doar pe Sorin Ioniţă, – Director de Cercetare–, şi pe Andreea Pora – Expert media–, nu ştiu că încă din perioada interbelică a secolului XX, sintagma englezească “think tank” se traducea prin sintagma românească  “grup de reflecţie”! Trec peste nenumăratele incongruenţe faţă de adevăr, –ca să nu zic dovezi de incultură crasă înscrise pe pagina SAR–, şi redau un excerpt din articolul +Matematică „tradusă” în cuvinte şi română fără Slavici+ de la adresa URL http://www.evz.ro/index.php?zone=articole&task=detalii-articol&item=875158&page=Matematica-tradusa-in-cuvinte-si-romana-fara-Slavici&current_date=2009-11-02 , “            Concluziile membrilor Societăţii Academice Române (SAR) […] au fost prezentate [Marţi, 10 Noiembrie 2009] la sediul Grupului de Dialog Social – [şi, n.n.] vor fi trimise tuturor forurilor decizionale din domeniul educaţiei.” Dintre acele “concluzii SAR”, ziarista Andreea Archip de la Evenimentul Zilei enumeră pe primul loc –ca “importanţă intelectuală”?, întreb eu candid–, următoarea: “Fără epsilon şi pi, la matematică, şi cu mari clasici ai lumii în locul scriitorilor şi poeţilor naţionali-la română.” Un junimist celebru, Petre Carp, ar fi calificat asertarea citată, –eu nu o blamez pe ziarista Andreea Archip, ci pe membrii “ECHIPEI SAR”–,  drept “gogomănie”. În fine, toţi cititorii acestui blog ştiu de ce este “gogomănie” clamarea “Fără pi la matematică”. Dar mai puţini ştiu de ce este “gogomănie” clamarea “Fără epsilon la matematică.” Constantin Noica observa că lumea modernă este esenţialmente adverbială. Progresul reprezentărilor despre realitate, pentru noi, înseamnă construirea câtor mai multe locuţiuni adverbiale în limba română. Matematicianul Solomon Marcus ne atrăgea atenţia într – un extins eseu în limba română publicat într-o carte din vechea Editură Politică devenită după 1989 Editura Humanitas, că însăşi definiţia limitei cu epsilon nu-i altceva decât o locuţiune adverbială. Nu ştiu de ce Editura Humanitas, care a preluat patrimonial de la Editura Politică, nu a editat sau reeditat cărţile de valoare. Ştiu că Editura Politică avea în portofoliul de titluri ce urmau să fie publicate  pe româneşte şi o  traducere după foarte celebra +Zen and the Art of Motorcycle Maintenance+ a lui Robert Pirsig, probabil cel mai filosof  technical writer din  lume. Este o carte despre Valoare şi Calitate, o carte în spiritul filosofiei existenţialiste despre tehnologie. Subliniez, este o carte absolut necesară pentru înţelegerea miezului High tech al lumii în care trăim. Este greu de priceput de ce a refuzat domnul Gabriel Liiceanu publicarea acelei cărţi a lui Robert Pirsig. Pot să conchid : Culturnicii “de elită” GDS  sunt obligaţi să respecte cu mare stricteţe o agendă anti-românească, agendă împotriva interesului românesc permanent, foarte vechi dar şi de acum, pentru decenţă şi prosperitate.

Titus Filipas

Originea cazacilor

Cetele de cazaci „tembeli” răbufnesc ca generaţie spontanee peste Sciţia Mare abia după anul 1453, adică după căderea cetăţii Constantinopol numită Nova Roma (iar nu “a doua Roma”, cum rezultă subliminal din sintagma perversă “Moskova -a treia Roma”) de conciliul ecumenic de la 381AD. Până la 1453, bizantinii controlau diplomatic acea porţiune (Sciţia Mare) din „drumul mirodeniilor” –deschis de „Dariu al lui Istaspe”– peste uscatul eurasiatic. Bizar, chiar Tamerlan şi Ghinghis Han i-au ajutat pe bizantini în menţinerea ordinii pe „drumul mirodeniilor”. Nepreţuita traducere a lui Păstorel Teodoreanu după Taras Bulba de Gogol este astăzi considerată a nu fi politiceşte corectă, şi a fost făcută o nouă traducere, „politiceşte corectă”.   „Tembelismul” cetelor de cazaci este tot ce poate fi mai opus artei manageriale! Avem nevoie de arta managerială, nu de cetele de cazaci. Ei, de altminteri, îi omoară pe românii din Transnistria care se opun mankurtizării.

Titus Filipas

Rosturi în Europa : pacea westphaliană şi pacea de la Kuciuc Kainargi

După  pacea westphaliană de la 1648, în aproape toată Europa intelectuală se pune  problema definirii conceptului de Naţiune. În acel context istoric şi “ideologic”,  Simion  Dascălul iniţia propria teorie definitorie a naţiunii noastre.  Abordarea  lui conceptuală ascendentă,  –ţinând mai curând de ‘cultura populară’–,  provoacă exclamaţia  lui Miron Costin despre “băsneli”. Miron Costin adopta faţă de Simion Dascălul o poziţie  cerută de implacabila  ierarhie socială. Tipurile de judecăţi sunt multe, de la “invitaţia la reflecţie” până la “judecata de valoare”. În “Moş Ion Roată şi Unirea”, Ion Creangă  ne arată stridenţele asociate interferenţei judecăţilor  de valoare cu ordinea socială (sau invers). Dar Biv-vel-vornicul Miron Costin era obligat,  prin codurile vremii,  să enunţe o judecată de valoare  asupra reflecţiilor lui Simion Dascălul. Doctrina  populară a naţiunii române  a fost inserată de Simion  Dascălul în textul aparţinând altui participant la grupul de reflecţie. Era manuscrisul   pe care îl copia, altminteri  cu acurateţe admirabilă,  Cronica  lui Grigore Ureche – cărturar moldovean care murise înainte de încheierea,  mai îndreptăţit ar fi  să zicem  “începerea”,  păcii westphaliene.  Entuziast, generos, şi foarte atent la « indicii », Simion  Dascălul  ne oferă creaţia   unui ‘grup de reflecţie intergeneraţional’. O structură livrescă  de imensă valoare pentru noi.  Iată acum un excerpt dintr-o scrisoare din anul 1774, scrisă de regele Frederic cel Mare al Prusiei, către Voltaire (imediat dupa încheierea păcii de la Kuciuc Kainargi, pe care Frederic cel Mare o compara ca importanţă cu pacea din Westphalia): +[…] Votre négociation éprouve tous les contre-temps possibles. Voilà un chancelier sans chancellerie qui vous devient inutile, un nouveau venu que peut-être vous ne connaissez pas, et qu’il faudra prévenir par quelques vers flatteurs avant d’entamer l’affaire de Jacques-Marie; enfin un témoignage que vous me demandez, et qui n’est pas selon le style de la chancellerie. On prétend qu’un attestat de l’officier général dans le régiment où il sert est suffisant, et que les princes ne doivent pas s’abaisser à demander grâce à d’autres princes pour ceux qui les servent, ou il faut en faire une affaire ministérielle. Voilà ce qu’on dit. Pour moi, qui ne suis exercé ni en style de chancellerie, ni profondément instruit du punctilio, je me bornerai à envoyer le témoignage du général à M. Dalembert, et je ferai écrire à mon ministre à Paris qu’il       dise un mot en faveur du jeune homme au nouveau chancelier. Si les anciens usages barbares prévalent contre les bonnes intentions de François-Marie Arouet de Voltaire […], il faudra s’en consoler, car ce n’est pas une raison pour que nous déclarions       la guerre à la France. […] Le destin des choses humaines est de changer […] : peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. Tout est possible, et ce qui n’est pas peut arriver ensuite.[…] Vale. Fédéric.+ Bizar mod de „accelerare a istoriei”! Asertarea « Peut-être que, dans quelques siècles d’ici, il faudra puiser les belles connaissances chez les Russes. » se cheamă actualmente mankurtism. Care este opus românismului. Dacă în secolul XIX îi aveam pe dascălii de românism de la Sfântu Sava, actualmente mankurtismul se predă în şcolile româneşti după manualul oficial care este Raportul Tismăneanu. După cum avem şi o mulţime de profesori de mankurtism, începând cu autorii Raportului Tismăneanu, dar şi Andrei Pleşu, spiritus rector la colegiul de mankurtism NEC, Gabriel Liiceanu, directorul marii edituri de mankurtism chemată Humanitas, o listă completată cu toţi cei care în numele « luptei împotriva resentimentarilor » apără abia voalat mankurtismul anti-românesc.

Titus Filipas

Vladimir Tismăneanu a îngropat o crimă

În celebrul său Raport citit în Parlament de Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu a îngropat o crimă. Cel puţin o crimă. Este vorba despre crimele comise de Lioncik Tismeneţki şi de alţii asemenea lui, împotriva românilor. Vladimir Tismăneanu nu „conştientizează” aceasta, nu se străduieşte să „conştientizeze”.  Prin oficializarea Raportului Tismăneanu, „conştiinţa”  lui Vladimir Tismăneanu devine  totuna cu  „conştiinţa”  tatălui său, Lioncik Tismeneţki.  O „conştiinţă”  pură ca lacrima, iar nu murdară ca lacrima românului abject care nu uită resentimentele faţă de ucigaşii neamului românesc precum Lioncik şi alţii din aceeaşi categorie de alogeni. Care  nu îşi văd mâinile pătate cu sângele românilor din Basarabia şi Transnistria.  

Titus Filipas